ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

Acesta este şi regimul oricărei vorbiri, şi întrupează statutul cuvîntului. Sunt lucrurile care se văd, şi cele
improprii. Remarcă faptul că nu spun: ascunse. Criteriul meu de realitate este respingerea ideii că cineva ne joacă
o farsă. Pentru ceea ce avem de făcut, tot ce ne trebuie se află la dispoziţie. Suferinţa, vreau să spun suferinţa cea
mai sfî-şietoare, constă în sentimentul că ceea ce îţi trebuie pentru a te salva (sau a fi fericit) nu este disponibil.
Acesta este impropriul.
Dar mai e o dificultate: noi ne salvăm prin oameni (şi, fireşte, ne pierdem tot prin ei). în acest sens, impropriul
este lucrul care nu şi-a primit încă martorul potrivit. Fiinţele pe care le-am cunoscut, şi care m-au iubit, au fost
treptele scării prin care am devenit ceea ce sunt. Fără ele nu aş fi ajuns nicăieri. Deopotrivă, fără altele aş fi ajuns
mult mai departe sau, cine ştie, în altă parte. Acesta e necazul: anumite părţi din destinul nostru se încheagă
numai în prezenţa anumitor martori (mărturisitori). Şi, cum contactul nostru cu semenii, noi, modernii, îl realizăm
cu ajutorul sufletului, care este improprietatea prin excelenţă, amplitudinea dificultăţii este enormă. Altfel
spus, şansa de a nu ajunge unde trebuie e considerabilă. Gîndeşte-te numai în ce măsură sufletul este o
funcţionare improprie a inimii care gîndeşte. E imposibil să uzezi de suflet fără abuz: căci riscul de a avea un
suflet este riscul de a-l pierde prin rezolvarea improprietăţii.
Ceea ce vreau să spun aici nu e simplu de spus. Cine are un suflet (iar noi, ca moderni, nu putem să nu avem
unul) este condamnat să străbată toate improprietăţile care decurg din natura sa intermediară: nici inimă şi nici
gîndire, el este ceva asemănător unei inimi care gîndeşte sau unei gîndiri care, coborîtă în inimă, s-a transformat
integral în rugăciune.
63
Am să mai adaug, aşa, „în ghicitură", că, pînă în 1548M singura femeie care avea dreptul la un loc pe estrada]
oficială la serbări, în Franţa, alături de procurorul regelui] episcop şi nobili, era reprezentanta corporaţiei prostituatelor.
64-. Anul 1976 este anul examenului pentru facultate.] Ştiu sigur că în anul precedent citisem cel puţin o carta
importantă a fizicii, e vorba de Fizica Atomică (Max Born).] Totuşi, printre hîrtiile mele nu există nici o
însemnare referitoare la ea. Faptul se datorează convingerii pe carq o aveam că fizica nu slujeşte în nici un fel
formării p sonalităţii. Şcoala reuşise să-mi creeze sentimentul ci disciplinele ştiinţifice sunt în chip esenţial, şi
anume derizoriu, practice. Fizica însemna rezolvarea problemelor şj promovarea eventuală la concursurile de tip
Olimpiadă] Ca teorie intelectuală, nivelul manualelor nu reuşea să argumenteze decît un vag psitacism, prin
îngînarea proas-j tă a adevăratei fizici. Prestigiul intelectual al unei discipline puse în lumină ininteligentă este
nul. Ca anvergură, cognitivă, fizica nu reprezenta pentru un elev inteligenţi nimic, căci nimic din glagoria
prostească a manualelor nu punea în evidenţă amploarea ei epistemologică.
In sumă, opţiunea pentru fizică era argumentată da două tipuri de atitudini: 1) prestigiul ei extraşcolar, creat prin
lecturi paralele programei şcolare şi îndreptate] împotriva ei, prestigiu care, din păcate, era mai degrabă de esenţă
„literaturizată"; într-adevăr, cărţile unor Bohr,j Einstein şi Gamow citite atunci, ca şi monografiile ziaristice
închinate descoperirii şi construirii primei bombe atomice, care de obicei făceau o senzaţională şi succintă!
istorie a personalităţilor fizicii, între Becquerel şi Oppen-heimer, ei bine toate acestea dădeau o impresie
atractivă, în schimb foarte înşelătoare, asupra esenţei fizicii; trebuie menţionat că şcoala nu a pus înaintea ochilor
noştri nici măcar un text fundamental al fizicii, necum să-l comenteze, pentru a ne sugera ceea ce înseamnă a
face fizică şi a fi fizician; pe de altă parte, aceste lecturi bastarde mi-au creat totuşi posibilitatea de a înţelege
problemele inepte de manual într-o perspectivă mai „cultă", mai „intelec-
64
tuală", avînd adică un mai profund raport cu paradigma epistemologică a fizicii. In fapt, tot ce am dobîndit în
liceu ca respect şi pasiune pentru disciplina fizicii am dobîndit împotriva manualelor şi a disciplinei lor; 2) al
doilea motiv al opţiunii este de natură defensivă: dezgustat de turnura gregar practicistă a şcolii, am hotărît că
Politehnica era sub aşteptările mele intelectuale; în plus, cariera de fabrică, care era aceea de inginer, nu îmi
spunea nimic; puritatea la care ajunsesem în privinţa disciplinelor umaniste şi cunoaşterea deriziunii la care erau
supuse facultăţile de profil m-au împiedicat să optez pentru Litere ori pentru Filozofie; am ales răul cel mai mic,
şi anume o disciplină ştiinţifică mai pură decît una inginerească, posedînd în plus potenţial intelectual şi cognitiv
ridicat. Aş fi putut desigur alege una din „filologiile pure", mă gîndesc la greacă, latină, sau una din limbile
exotice: arabă sau persană (chineza nu-mi trezea nici o vocaţie pe atunci). Mărturisesc însă că urgenţa posedării
unor astfel de limbi îmi era în acea vreme mult mai puţin evidentă. Originarul încă nu juca un rol de seamă în
gîndirea mea. Dar mai este ceva: vaga familiarizare cu mentalitatea fizicii reuşise să îmi dezvăluie cîte ceva din
esenţialul modului în care fizica priveşte lumea. în fapt, facultatea a accentuat atît divorţul dintre predania
oficială a fizicii şi căutarea individuală a adevărului intelectual al fizicii, cît şi disocierea dintre cele două
pasiuni, pe care le resimţeam cu sfîşiere contrare, cea pentru fizică şi cea pentru umanităţi. In privinţa spulberării
ultimului divorţ lecturile tîrzii din Th. Kuhn au însemnat cel mai mult, contribuind la adîncirea predispoziţiei de
a furniza o explicaţie istorică unei disimetrii ontologice date.
t>O. Ca atare, neacordînd un sens cultural fizicii, deocamdată Caietele mele nu pomenesc nimic despre aceste
lecturi „ilicite". Că le aveam totuşi stau mărturie cărţile cu sublinierile lor, cînd grăbite, cînd stîngace. Uneori
aceste cărţi erau citite, în deplinul dispreţ al şcolii, chiar m orele de curs, spre stupoarea indignată a profesorilor.