ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

Kierkegaard ori prin Unamuno (chiar Ortega) dacă aş fi ştiut să-i citesc bine. Dar eu vedeam totul ca aparţinîndumi
de drept. Preluînd o metaforă răsuflată, aceşti mari clasici erau toţi contemporanii mei.
57. Cel care are meritul de a-mi fi dezvăluit existenţa civilizaţiilor istorice, introducînd pentru prima oară în
orizontul meu intelectual ideea diferenţei (nu încă a isto-ricităţii), a fost Lucian Blaga. Primul concept speculativ,
cu exemple poate cam etricate, al mentalităţii, el mi l-a oferit. Tot lui îi datorez, unui autor care, după observaţia
lui Eliade, a folosit în chip constant documente de mîna a doua, îndemnul de a consulta autorii originari, cei care
se află la izvorul unei culturi. Desigur că, prin Blaga, aveam doar invitaţia de a consulta autori tipici pentru un
cîmp stilistic dat. Aceasta a fost buna limitare a începutului: percepeam istoricul ca tipic al unor stiluri ale
diferenţei. Trilogiile, le-am studiat cu creionul în mînă. Lărgirea orizontului a fost incalculabilă, orice s-ar spune
despre modul lui Blaga de a se documenta. Lui Blaga îi poţi reproşa ceva numai dacă te hotărăşti să rămîi la el.
Cine locuieşte însă în Blaga pentru viaticum, merinda de drum, acela este recunoscător, şi nu pleacă spre vămi cu
mîna goală.
Prima periodizare a istoriei pe care am cunoscut-o este esenţial blagiană. Despre religiile istorice am aflat întîia
dată în Trilogia valorilor. Noţiuni esenţiale despre diferitele stiluri de a gîndi ale filozofilor, tot de aici le-am
aflat. Situam astfel pentru întîia dată o gîndire într-un context cultural tipic, configurînd stilul, ceea ce la mine va
deveni mai tîrziu prindere a mentalităţii. în Caiet III, p. 23, apare prima cronologie a unei civilizaţii: Roma. De
atunci nevoia de a gîndi orice fenomen în întinderea sa geografică şi în
55
adîncimea sa temporală nu m-a mai părăsit. Am deprins de la Blaga un anumit tip vizual de percepţie a civilizaţiilor,
în dezvoltările lor: cînd este vorba, de pildă, despre Europa, văd harta, ca din satelit, şi din ea, stratificată
spaţial, cronologia, ca o succesiune de pături aluvionare.
Prin Blaga mi s-a deşteptat interesul şi pentru studiile lui Mircea Eliade: în 1975 am conspectat la BCS într-o
mînăstire din Himalaia şi Limbajele secrete. Am continuat cu lectura culturilor istorice, pe texte: Egiptul, după
crestomaţia comentată de Constantin Daniel, şi Fragmentele presocraticilor, după antologia lui C. Noica (tradusă
după Diels) (Caiet VIIB). Tot acum am conspectat Eccleziastul şi Cîntarea cîntărilor căutînd să identific cheia
simbolică, şi am început să citesc din poeţii Pleiadei, după cele trei frumoase volume scoase de Alexandru Rally.
Eram la fel de sîrguincios ca totdeauna, umil şi modest. Cronologiile le repetam pentru memorizare, cu aceeaşi
tehnică cu care studiasem pe Kant. Caietele sunt pline de liste de cuvinte necunoscute, al căror înţeles îl notez
întotdeauna cu grijă, din dicţionar. Notez astfel rebarbativ, fiduciar, enclavă, mahant, kutiar, naga, saddhu etc.
Apar şi primele etimologii: erezie derivă din airesis (învăţătură, şcoală, sectă), inferenţă din lat. inferre (a aduce,
a introduce) şi altele. Cînd e vorba de islam îmi notez şcolăreşte liste de nume proprii, cu anii în care
personalităţile respective au înflorit (floruit); menţionez că revelaţii se spune în arabă Corane, polemizez cu
noţiunea de panlogism etc.
Privind u-mi Caietele îmi dau seama că adevărata şcoală am făcut-o acasă, după orele de curs, cu profesori al
căror glas nu l-am auzit niciodată. Cînd se va scrie istoria învăţămîntului românesc din această epocă, se va
vedea că principala instrucţie s-a efectuat nu prin şcoală, ci prin acele cărţi ale norocului, care au făcut din
generaţia noastră, printr-un destin fast, replica pe care cultura a ştiut să o dea unei istorii mutilante.
58. Anul 1975 îl începeam cu lecturi din clasicii ruşi. Din Turgheniev fişez Desţelenire, Fum şi în ajun, pe care le
rezumam şi le comentam din punctul de vedere al ideilor agitate în text, Nejdanov & comp. Continuu cu Rudin
56
si Părinţi şi copii. Citesc în paralel poeziile lui Francis jammes, Claudel, Mallarme şi Valery şi, în două zile, devor
Maitreyi şi Nuntă în cer. îmi notez sensul cuvintelor apolog şi aporie, şi fac socoteala că citesc cam o sută de
pagini pe zi, ceea ce e puţin [Caiet X, p. 5). Fac o paranteză cu Mauriac (Un adolescent de altădată şi
Maltaverne), apoi reiau pe ruşi cu Unchiul Vania (Cehov) şi Tolstoi: învierea, Cadavrul viu, Război şi pace,
Anna Karenina. Adaug: „şi ce mai găsesc". Tot acum reciteam // mestiere di vivere şi notam sensul cuvintelor
teologie şi soteriologie. Pentru şcoală citesc Viaţa lui M. Eminescu şi cele două volume compacte Opera lui M.
Eminescu (Călinescu). în februarie trec la moraliştii francezi, în traducere, şi continuu cu Cehov, Schiţe şi
povestiri. La 20 februarie reciteam pentru a treia oară Condiţia umană (p. lOv), şi parcurgeam o carte despre
Rodin a lui Bernard Champigneulle. Peste două zile citeam poezii de Vasile Voiculescu şi începeam Portret al
artistului în tinereţe (J. Joyce). La biblioteca şcolii conspectam Prelegerile de estetică ale lui Hegel, iar de la BS
secţia pentru copii furam, din dragoste, poeziile lui Holderlin traduse de Nemoianu şi Doinaş (în col. „Cele mai
frumoase poezii"). Speranţa (Malraux), o terminam la 26 februarie, îngenuncheat. între martie şi mai lecturile
sunt notate minuţios, mergînd pînă acolo încît în 8 mai notez că am citit 126 de pagini, iar în 12, cu satisfacţie,
290. Astfel, defilează Idiotul (Dostoievski), Profiluri literare (R. Munteanu), Străinul (Camus), Teatru (Ibsen),
Puncte cardinale europene (Al. A. Philippide), cele 6 volume din Oameni, ani, viaţă (Ilya Ehrenburg), Phaidon
(neterminat), Calea regală (An-dre Malraux), Dialoguri cu Leuco (Pavese), Demonii (Dostoievski), Arta
prozatorilor români (Vianu), Gîndirea estetică în Franţa secolului al XVHl-lea (Ernest Stere), Arthur Schopenhauer,
Filosofie şi etică (Florica Neagoe), Gargantua (Rabelais), Sărmanul Dionis (Eminescu), Ciuma
(Camus), Geniul şi zeiţa (Huxley), Fraţii Karamazov (Dostoievski). Notez faptul că nu pot citi Un om sfîrşit
(Papini), şi mă poticnesc în Mimesis (Auerbach), pe care îl las neterminat. In 16 mai purced la lectura integrală,