ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

Camus, Kierkegaard. Ce înseamnă tot acest mozaic pestriţ? Un singur lucru, modest: că setea mea de cultură era
ca şi aviditatea după aer a celor care au stat mult timp scufundaţi: lipsită de discernămînt şi vie.
£>0. Din punctul de vedere al valorii, mă străduiam să semăn celor pe care îi iubeam. Privind înapoi, atît rămîne
valabil din mine — ceea ce am iubit. în rest, nu sunt multe de spus despre un adolescent care se străduieşte.
Scăderile, ezitările, gafele sunt lotul său firesc, precum culoarea ochilor sau un anumit fel de a merge, cu care te
naşti:
49
vîrsta nesigură care e adolescenţa are valoare numai prin generozitatea de care a fost capabilă şi ea trebuie
judecată în special după ceea ce a dorit, deoarece mijloacele îi lipsesc (sau o înşală), fără ca prin aceasta eşecul ei
să fie mai puţin rodnic.
51. La 16 ani, în 1973, eram disperat după o iubire pe care o pierdusem şi în care insistam să mă pierd,
retroactiv (semn de debilitate): scriam deci nuvele transparente şi fade. Cîte ceva poate fi găsit în volumul A iubi,
care reprezintă transcrierea, comentată, a primului Jurnal (ian.-feb., 1973). Tot atunci citeam pe Kant şi
începusem să mă iniţiez în Vianu. Efectul formativ al lui Kant a fost lent şi de durată. în schimb, despre influenţa
lui Tudor Vianu se poate spune că m-a vertebrat. Luciditatea, de la el am deprins-o, ca şi stilul succesiv al ideilor,
foarte potrivit pentru eliminarea din expresie a falselor profunzimi, care rezultă din neclarităţi şi prolixitate
(exemplul tipic pentru această falsă profunzime fiind Volkelt, din consideraţiile asupra tragicului manifestat în
primul război mondial). Cum orice tînăr este înclinat spre verbozitate, Vianu a reprezentat un temperant salutar.
Igiena şi onestitatea sa intelectuală mi-au slujit drept model pentru interioritatea socială a propriei mele gîndiri.
Asimilarea sa a fost lentă (căci şi opera îi este vastă), în schimb raptul pentru el a fost foarte rapid. Primele
încercări de eseu (cu temă pedantă, influenţat probabil şi de Husserl, şi anume „Problema raţionamentului", din
1975) păstrează indelebil pecetea stilului său aulic, ca şi frazarea, în progresie de „pas cu pas".
în rest, pentru că nu au fost notate nicăieri, lecturile de la 16 ani s-au pierdut chiar şi din memoria nominală;
vreau să spun că nu doar roza, dar nici măcar numele ei nu a rămas.
52. Anul 1974 este mult mai bogat reprezentat în notiţele mele. Aveam 17 ani, şi instrucţia mea culturală
prinde sistemă. Scriam, înainte de olimpiada de fizică, o nuvelă fantastică (în Carnet I), îmi comentam poeziile
(în Jurnal IV), dezbăteam problema sinuciderii plănuind să
50
scriu un „Tratat despre sinucidere". în noiembrie scriam o nuvelă în care apăreau părinţii mei (XVIII. Caiet II),
în care experimentam fraza multistratificată de tip Proust. în Carnet II tratam „Despre justeţe în formularea
răspunsului", dădeam o notiţă despre „Limite" şi scriam un ,Eseu intim"; în rest, pe urmele rubaiatelor,
complineam peste 50 de catrene (proaste). Aceste catrene erau scrise în stare de excitaţie, fie sexuală, fie
alcoolică. Din septembrie pînă la sfîrşitul anului am ţinut jurnal (Jurnal V), am schiţat eseul despre
individualitate şi social despre care am amintit deja. în sfîrşit, din 1974 datează primul caiet de notiţe ale
lecturilor, din care fişam şi produceam comentarii (Caiet I). Numele fişate sunt următoarele: C. I. Gu-lian,
Problematica omului şi existenţialismul contemporan; Albert Camus, Mitul lui Sisif; Friedrich Nietzsche, Antichristul;
Dumitru Ghişe, Existenţialismul francez şi problemele eticii; Samkhya-karika (traducere şi prezentare
de Sergiu Al-George); D. D. Roşea, Studii şi eseuri filosofice; Platon, Republica; Eugen Schileru, Preludii
critice; Blaise Pascal, Cugetări; Samuel Beckett, Aşteptîndu-l pe Godot; Tudor Vianu, Idealul clasic al omului;
Andre Malraux, La tentation de V Occident; Radu Enescu, Prânz Kafka; Jose Ortega y Gas-set, Meditaţii despre
Don Quijote; Mallarme, Rilke, cu poezii; Platon: Symposion; G. Călinescu, Estetica; Tudor Vianu, Studii de
analiză şi metodologie; Benedetto Croce, Estetica in nuce; Tudor Vianu, Stil şi destin, Paradoxul poeziei;
Dostoievski, Crimă şi pedeapsă; Mircea Eliade, Mitul reintegrării. La BCS îmi propuneam să caut: Sigmund
Freud, Cinq legons sur la psychanalyse, Mallarme, Divagations şi Poezii, Valery, Degas, dans, desen şi
Introducere în metoda lui Leonardo da Vinci, Swedenborg, Nicolas de Cusa. Luam conştiincios notiţe despre
Mume, pe care le notam „Mame" şi, pentru a sublinia întreaga mea inocenţă studioasă, să menţionez că la p. 82 v
îmi propuneam să aflu ce sunt Parcele...
53. Anul în care împlineam 18 ani (1975) debuta prin două studii, unul despre Monet şi celălalt despre morală
(Caiet II), urmate de un eseu mai ambiţios, rămas neterminat, cu numele „Omul posibil". „Omul posibil" este
continuarea „Tratatului despre sinucidere", în termeni care
51
nu mai pun sinuciderea, ci transformă tema zădărniciei în tema ratării. Desigur, eram intoxicat de varianta etică
şi franceză a existenţialismului, pe care îl sorbisem mai întîi din surse de mîna a doua, deşi tema ratării, ca şi
aceea a limitării, sunt teme personale, rezultate din slăbiciuni pe care le experimentasem, vai, prea des. Trebuie
să adaug că tema ratării a primit o rezolvare netedă abia în armată, cînd Doru Kaytar mi-a oferit spre meditaţie
acest de gîn-dit: „ratare nu există". Am mistuit această afirmaţie trei ani pînă cînd am asimilat-o în premisa ei: e
adevărat, am putut spune la 25 de ani, ratare nu există.
Al treilea studiu neterminat era dedicat lui Cesare Pa-vese; Pavese este probabil primul autor pe care l-am citit în
întregime. Studiul continuă o apologie a sinuciderii care, pornind de la experienţele mele ciuntite, căuta să
ascundă faptul că teama de ratare împinge la gesturi grandilocvente şi false. Paginile însemnărilor mele sunt