ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”

46
însă despre demnitatea dinlăuntrul culturii, care este motivul şi destinaţia ei, nu era nimeni să îmi spună. Cultura
era un bun pentru că era o ocupaţie care te scotea din mediocritatea vieţii şi din imperiul duzinei. în mediul ignar
al societăţii noastre, a te ocupa de cultură era echivalentul unei convertiri religioase, întinzînd probabil aceleaşi
resorturi. Să vrei să te cultivi părea apterilor la fel de aberant ca şi gîndul sănătos de a te retrage la mînăstire.
Poate că peste douăzeci de ani va fi greu de înţeles rolul soteriologic pe care l-a avut pentru generaţia noastră iniţierea
în cultură. Dar dacă posedai o oarecare demnitate înnăscută şi o inteligenţă care să nu poată fi săturată cu
simulacre, atunci cultura apărea ca singurul teritoriu al unei umanităţi restaurate. Miezul care o alimentează nu
era desigur nici pe departe manifest: dar, ştim bine cum e, cînd religia s-a pierdut, rămîne singur ritualul să o
perpetueze, pînă cînd un nou suflet resemnifică ritul, reconvertind forma deja goală la viaţa unei religiozităţi care
nu s-ar fi putut naşte fără interimatul ritualistic. Miezul de foc al culturii îl ignoram. în schimb îi parcurgeam,
silitor, formele. E interesant că atingeri cu acest miez am avut mereu, dar asta o ştiu acum, cînd miezul îmi este
oarecum întrezărit, nu atunci cînd totul era de resortul unui exerciţiu de cultivare. Căci, în chip obvios, sensul
culturii nu este să devii cultivat.
48. Sentimentul că lucrez aşteptînd o revelaţie nu l-am avut niciodată la început. îmi era suficientă soliditatea lui
Tudor Vianu, pe care l-am citit, cu aplicaţie, între 16 şi 19 ani. îmi era suficient farmecul talentului şi soliditatea
referinţei. Şi, atunci, jocul inteligenţei îmi era îndeajuns. E un adevăr nu lipsit de semnificaţie că adolescenţa,
vîr-sta cea mai intransigentă, poate fi mulţumită şi cu focuri de artificii. Frumosul însuşi este o hrană spirituală
inalterabilă. Eram atît de fermecat de realitatea inepuizabilă a culturii, îneît nici nu băgăm de seamă că fiecare
lectură edifică şi că spiritualitatea descoperită în autorii pe care, din pasiune, reuşeam să îi citesc în întregime
concură la formarea unui om nou, care se adaugă, apoi se substituie, treptat, personalităţii care acceptă o astfel de
hrană. Cre-
47
zînd că îmi stăpînesc lecturile, eram de fapt transformat de ele, înspre o direcţie pe care o ignoram. Zeul bun al
destinului lucra în mine fără zgomot şi perfect ignorat. Se întîmpla şi acum ce mi se mai întîmplase în copilărie:
forma se dovedea mai puternică decît conţinutul. Conţinutul mă fascina şi el mă determina să caut noi forme: dar
forma mă transforma. Treptat, în mine s-a dezvoltat un simţ nou. Puteam traduce formele în termeni de eonţi-nut.
Descopeream două niveluri de înţelegere: primul, al mesajului exprimat; al doilea, al mediului care transmite
mesajul. Descoperirea că mediul este mesajul am făcut-o independent de McLuhan, şi anume ca o experienţă a
asimilării lecturii. Rezultă de aici un soi de muzică, ce pretinde un tip aparte de muzicalitate (şi de ureche): deasupra
cuvintelor care îl exprimă, un autor ajunsese să însemne pentru mine un anumit ritm al interiorităţii şi o
stare sufletească specifică. Ajungînd să recunosc timbrul unei voci după forma enunţului, mi-a fost lesne să înţeleg
că spiritul se orientează după forme şi că ceea ce este spus e un soi de materie, asemeni marmurei pentru
sculptor. Adevăratul mesaj al unei opere nu este exprimat niciodată discursiv, ci este un efect al configuraţiei. A
gîndi, Kant are dreptate, înseamnă desigur a unifica, dar a unifica conţinuturile în forme.
4:9. Deocamdată descopeream autori, cum navigatorii de la sfîrşitul secolului al XV-lea descopereau continente.
Citeam mai mulţi autori simultan, pentru a-mi stimula vivacitatea şi a forţa mobilitatea punctelor de vedere, în
Jurnal IV (p. 64 şi urm.) există o listă a cărţilor citite între 15 iunie şi 2 august 1974: Huysmans: Â rebours;
Anure Gide: Paludes, Prometeu rău înlănţuit, Tezeu, File de toamnă, Pretextes; Max Frisch: Homo Faber; Oscar
Wilde: Portretul lui Dorian Gray; Scott Fitzgerald: Marele Gatsby, Un diamant mare cit Hotelul Ritz, May Day;
Pierre Labra-cherie: Parisul literar în secolul al XIX-lea; Kafka: Verdictul; Camus: Exilul şi împărăţia; Radu
Lupan: Hemingway; Victor Kernbach: Nuvele; Baudelaire: Les Fleurs du mal; Li tai-pe: Poeme; Dr. C. Vlad:
Psihanaliză; Camil Baciu: Grădina Zeilor; Camus: La Chute; D'Annunzio: Triumful morţii; G. Căli-
48
nescu: Universul poeziei, Cîntarea dntărilor; Eccleziastul, Studii de literatură universală. Pînă la sfîrşitul lui
august notam următoarele lecturi: H. Schwartz: Freud şi Dumnezeu; Andre Gide: Şcoala femeilor, Robert;
Fragmentele din Marcel Proust prezentate de Irina Eliade (col. Multum in parvo); Bergson: Deux sources de la
morale et de la religion; B. Croce: Estetica — ştiinţă a expresiei şi lingvistică generală; G. Călinescu: Principii
de estetică; Ion Biberi: Eseuri; I. A. Ri-chards: Principii ale criticii literare; Elena Tacciu: Mitologie romantică.
în aceeaşi vară văd că am mai citit, pînă la începerea şcolii, Condiţia umană (Malraux), o traducere franţuzească
după Omul fără calităţi (Robert Musil), operele lui Kafka traduse în româneşte pînă la acea dată, o nuvelă de
Inge-borg Bachmann, Mitul lui S;»'/(Camus), Crima lordului Ar-thur Savile (Oscar Wilde), Cap de Aur,
Schimbul, Cumpăna amiezii (Claudel), La Medeleni (Ionel Teodoreanu) şi Poezii (Labiş). într-una din seri notam
cu emoţie că am recitit Patul lui Procust (Camil Petrescu). Apoi, în trimestrul întîi, în locul lecţiilor, citeam Anti-
Diihring (Fr. Engels), deprin-deam metrica sonetului italian, făceam reflecţii despre adevărul arbitrar şi schiţam
cu emfază şi jubilînd un sistem filozofic despre individualitate şi social, în care polemizam cu punctul de vedere
al lui Marx, servindu-l. Răsfoind cele 102 pagini de jurnal, văd că numele citate sunt: Marx, Dreiser, Petru
Popescu, Russell, Pavese, Mo-net, Lautrec, Darwin, Kant, Sven Hassel, Exupery, Hegel, Sartre, Democrit,
Schelling, Nietzsche, Gauguin, Van Gogh, Blaga, Eminescu, Baudelaire, Călinescu, Rilke, Kafka, Malraux,