ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”
ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”
ZBOR ÎN BĂTAIA SĂGEŢII - O călătorie alături de ”celălalt”
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
27. Prima cezură instaurează fiinţa conştientă; a doua <strong>de</strong>staurează cu siguranţă ceva din prece<strong>de</strong>nta, dar nu ştiu<br />
dacă exact pe aceasta. Ceva din zi rămîne şi în timpul nopţii. Iar în materie <strong>de</strong> suflet, nu ştiu dacă luminii<br />
urmează într-a<strong>de</strong>văr întunericul. Dacă medieviştii germani s-au putut <strong>de</strong>da la excentricitatea <strong>de</strong> a cre<strong>de</strong> că marea<br />
cultură germană admite o periodicitate <strong>de</strong> şase sute <strong>de</strong> ani, voi spune şi eu că pier<strong>de</strong>rea şi reluarea suflului au, la<br />
mine, o periodicitate <strong>de</strong> cincisprezece ani. Cincisprezece ani am adunat cărţi şi m-am pătruns <strong>de</strong> ele. Voi cheltui<br />
oare alţi cincisprezece pentru a mă <strong>de</strong>zvăţa <strong>de</strong> ele şi a le risipi, naturîndu-mă într-un alt tip <strong>de</strong> cultură? Credinţa<br />
lui Pascal că totul poate fi natură, <strong>de</strong> vreme ce a<strong>de</strong>vărata natură s-a pierdut, este <strong>de</strong> fapt o obiecţie adusă<br />
schimbării naturii. A<strong>de</strong>vărul îmbracă originile, pentru că originile nu mai pot fi atinse. în ce a constat prima mea<br />
vîrstă?<br />
«8. Este faptul că citeam, şi că nu îmi mai amintesc acest lucru. Apoi faptul că, la 16 ani, mi-am vîndut la<br />
anticariat toate Pif-urile (aveam peste 200 <strong>de</strong> exemplare, adunate în colecţie). Din banii astfel cîştigaţi mi-am<br />
cumpărat Plu-tarh, Diogenes Laertios, Descartes şi Pascal. Apoi împrejurarea că, tot la 16 ani, am ars toate<br />
hîrtiile scrise pînă la 15, ju<strong>de</strong>cîndu-le drept ignare (ceea ce şi erau). Vîrstele incomplete sunt precum parveniţii:<br />
îşi reprimă originile pentru a-şi nega recesivitatea. Dar orice parvenit este mai puţin <strong>de</strong>cît un om reflectat în<br />
oglindă: adică un serv condamnat să imite. Este un onanist ros <strong>de</strong> conştiinţa <strong>de</strong>viaţiei, adică un fals care îşi<br />
cunoaşte falsitatea. A trăi înseamnă pentru el a distruge. Adolescenţa este, în ciuda geniului, o vîrstă impură în<br />
multe privinţe. Faptul că atingerea cu tipul parvenitului este temporară nu o salvează, şi nici nu o justifică. în a fi<br />
ucis este mai multă justiţie <strong>de</strong>cît în a<br />
31<br />
uci<strong>de</strong>. Crima împotriva vîrstei prece<strong>de</strong>nte ar fi perfectă dacă nepoţii nu şi-ar ocoli oarecum părinţii,<br />
semănînd cu bunicii. Al doilea turnant <strong>de</strong>cisiv din viaţa mea repune în discuţie legitimitatea<br />
adolescenţei <strong>de</strong> a fi perpetrat uitarea împotriva copilăriei, şi îşi revendică interogaţia resuscitînd ceea<br />
ce vîrsta care m-a precedat a hotărît că trebuie să uite.<br />
29. Am uitat că mi-am petrecut copilăria nu numai copilărind, ci şi citind cu pasiune. Am uitat pentru<br />
tot<strong>de</strong>auna ceea ce am compus pînă la 15 ani, lucru legat <strong>de</strong> o pasiune pe care am condamnat-o. Nu<br />
condamni o pasiune <strong>de</strong>cît dacă ai <strong>de</strong>păşit-o, adică dacă te ruşinezi <strong>de</strong> ea. Căci pasiunea, fiind suferinţă,<br />
atît cea dată cît şi cea primită, este un scandal pentru luciditate, al cărei principiu este plăcerea.<br />
Obiectul pasiunii era cu siguranţă legat <strong>de</strong> subiectul lecturii: citeam ceea ce îmi incarna pasiunea.<br />
După cum durerea pentru cel mort este resuscitată <strong>de</strong> obiectele în care s-a refugiat, incarnîndu-se în<br />
uzură, la fel şi trăirea celui dispărut, urmele trecerii mele, se află în cărţile pe care le-am citit şi<br />
adnotat. Ştiu că iubesc o femeie dacă doresc să citească operele pe care le iubesc, căci orice bibliotecă<br />
este un inconştient etalat cu <strong>de</strong>stulă impru<strong>de</strong>nţă. în dragostea faţă <strong>de</strong> anumite cărţi stă ascunsă dorinţa<br />
<strong>de</strong> a poseda o făptură. Către ce făptură se îndrepta dorinţa copilăriei mele?<br />
30. Paradisul copilăriei înseamnă acest lucru precis: copilul are puţine nevoi şi nu se compară cu<br />
alţii. Lipsa nevoii limitează slăbiciunea, iar absenţa acelei conştiinţe timorate şi servile care rezultă din<br />
coşmarul comparaţiilor conferă copilului fermitatea unui zeu. Singura valoare inteligibilă unei astfel<br />
<strong>de</strong> inocenţe este însăşi viaţa, adică faptul <strong>de</strong> a fi viu. A fi se valorizează imediat în a fi consi<strong>de</strong>rat: nu<br />
<strong>de</strong> alţii, ci <strong>de</strong> lumea pentru care firava sa alcătuire este un alt mod <strong>de</strong> a fi al lumii înseşi. Copil fiind,<br />
eşti asemeni cerului: frumos sau urît, cer întot<strong>de</strong>auna. Să pierzi paradisul înseamnă, cum spunea Paler,<br />
să nu mai poţi trece peste <strong>de</strong>zamăgirile vîrstei. A fi <strong>de</strong>zamăgit înseamnă a trece din existenţă în<br />
valoare. Ce înseamnă va-<br />
32<br />
loarea? Nemijlocirea <strong>de</strong>vine, ca în acea legendă a Chinei clasice, oglinda tulburată <strong>de</strong> apele care<br />
anunţă revolta făpturilor condamnate să ne semene. Omologat înseamnă <strong>de</strong>ja comparat: valoarea se<br />
naşte întot<strong>de</strong>auna dintr-o nivelare a cărei lipsă <strong>de</strong> noimă este raţiunea care postulează egalitatea în<br />
numele diferenţei. Conceptual vorbind, să fii copil înseamnă să ai trăirile unui Edgar Allan Poe şi să<br />
nu le poţi exprima <strong>de</strong>cît într-un limbaj <strong>de</strong> duzină. Valoarea spune: „acest" lucru este imatur, dar vorbim<br />
oare <strong>de</strong>spre a fi sau <strong>de</strong>spre a spune?<br />
31. A spune nu interesează întrucît priveşte copilăria. Iar a fi trăieşte o existenţă <strong>de</strong> fragment înglobat<br />
într-o urzeală foarte fină <strong>de</strong> iluzie şi uitare. Eu nu mi-am iubit copilăria cît timp am crezut mai <strong>de</strong>grabă<br />
în a <strong>de</strong>veni <strong>de</strong>cît în a fi: şi asta pentru că o uitasem. Să nu-mi fac iluzii: a uita relevă din voinţa <strong>de</strong> a<br />
ignora şi nu din atenţia care osteneşte. Ce oboseşte pe matur în a fi copil este imposibilitatea <strong>de</strong> a fixa<br />
în valoare trăirea. Sunt oare copiii • inteligenţi? Se naşte astfel legenda copiilor supradotaţi, <strong>de</strong> tipul<br />
copilului Borges care scria la nouă ani piese în limba engleză. Este aici o mistificare ce rezultă dintr-o<br />
preteriţie abil mascată: Borges este scriitorul care scria şi la nouă ani; şi, cum Borges este scriitorul <strong>de</strong><br />
certă valoare acum, trebuie să fi fost oarecare valoare matură şi în a compune piese <strong>de</strong> teatru în limba<br />
engleză la nouă ani. Nimeni nu a citit aceste piese, iar Borges şi-a exercitat talentul în special ca