Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

prin modul în care sînt privite în cadrul contextelor social, relaţional şi individual ale înfăptuirilor lor (vezi
Capitolele l şi 2). Schimbările în forma relaţiei sînt făcute prin realizarea serială a faptului că diferite
niveluri ale schimbului trebuie garantate - adică printr-o transformare anterioară a semnificaţiei schimbului
(vezi Capitolul 4). Similar, interdependenţa relaţională nu este creată numai prin interacţiunea patternurilor,
ci, mai ales, prin credinţele şi atitudinile mentale ale acelor patternuri. (într-adevăr, interpretarea
patternurilor este, în sine, un act mental -cf. Capitolul 2.) De aici reiese că măsurarea semnificaţiilor
personale ataşate schimbului şi interdependenţei în circumstanţe specifice ar trebui să poată prezice mai
mult despre rezultatele relaţiei decît simpla analiză a existenţei şi a tipului de schimb şi interdependenţă în
sine, dacă acea analiză se bazează numai pe semnificaţia generală a schimbului şi interdependenţei, în acest
mod, actele relaţionale au impact asupra relaţiei nu numai în mod direct sau într-un anumit mod matematic
sau ştiinţific determinat din perspectiva unui observator. Mai degrabă, ele acţionează numai prin
intermediul interpretării fiecărui receptor cu privire la forţa lor relaţională, în relaţiile de zi cu zi,
interpretarea unui receptor este, de obicei, transformată prin discuţie.
Din această perspectivă, dezvoltarea relaţiilor nu ţine pur şi simplu de acumularea unei cantităţi vaste de
informaţii despre cineva (Altman şi l&ylor, 1973) şi nici reducerea incertitudinii (Berger şi Bradac, 1982),
deşi acestea
SEMNIFICAŢIILE ŞI CERCETAREA
175
sînt, în mod indisputabil, procese importante. Informaţiile vor avea efect numai atunci cînd pot schimba
metaperspectiva unei persoane asupra unei relaţii sau partener, putînd astfel afecta comportamentul social
al unei persoane faţă de o alta. Dacă discuţia adaugă informaţii faptice fără a schimba totodată capacitatea
receptorului de a structura şi organiza o opinie despre cealaltă persoană, atunci nu va avea probabil nici un
efect care să modifice experienţa de relaţie. Pînă la urmă, reinterpretarea este o reorganizare a
semnificaţiilor.
Autodezvăluirea
Am afirmat destul de multe lucruri despre autodezvăluire pe parcursul acestei cărţi, astfel că ar trebui să fie
cît se poate de limpede motivul în virtutea căruia nutresc convingerea că semnificaţia dezvăluirii nu este
neapărat aceeaşi pentru vorbitor şi ascultător, după cum s-a presupus de prea multe ori. Poate datorită
conştiinţei implicite a acestui fapt, persoanele care doresc să facă o dezvăluire urmează pregătiri strategice
pentru manipularea contextului, astfel încît răspunsul ascultătorului devine oarecum mai previzibil. Mieii şi
Duck (1986) au arătat că oamenii, în întîlnirile reale, ajung cu încetul la dezvăluirea unor subiecte intime
testînd mai întîi terenul, prin menţionarea subiectului într-un mod glumeţ sau lunecos, pentru a vedea
reacţia generală a ascultătorului la subiectul general. Dacă răspunsul este sigur (adică dacă se pare că
ascultătorul nu este ostil la acel subiect), atunci vorbitorul va face afirmaţia de autodezvăluire despre acel
subiect. Astfel, riscul intimităţii, deseori discutat în rapoartele de cercetare asupra autodezvăluirii şi privit
cîteodată ca oferind autodezvăluirii semnificaţia şi forţa sa intimă, este, de fapt, redus strategic dinainte,
prin manipularea semnificaţiei situaţiei în care dezvăluirea este pe cale să fie făcută.
Mai mult, Mieii (1984) a remarcat că alte semnificaţii pot fi construite pentru afirmaţii cu caracter aparent
de autodezvăluire. Aceasta poate fi utilizată cu scopul de a-i interoga pe ceilalţi! Mieii a argumentat faptul
că oamenii sînt conştienţi de existenţa unei norme de reciprocitate cu privire la dezvăluire şi că, dacă o
persoană ni se dezvăluie, implicit, sîntem nevoiţi să răspundem cu aceeaşi monedă. Dată fiind o astfel de
cunoaştere, atunci este posibil să punem întrebări unei alte persoane într-o manieră foarte subtilă. Mieii a
arătat că vorbitorii şi-ar declara propria experienţă cu privire la un subiect, pentru ca apoi să se retragă şi să
aştepte ca ascultătorul să simtă presiunea unei norme de a răspunde cu aceeaşi monedă, dezvăluind, la
rîndul său, anumite informaţii. 176 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
Similar, Spencer (1993) a arătat că autodezvăluirea are alte semnificaţii, mai complexe decît acelea
presupuse de cercetători, în multe circumstanţe, mai ales în relaţiile mentor- sau părinte-copil, dezvăluirea
are deseori un scop educativ. Ea nu este intenţionată pentru a dezvălui ascultătorului ceva din viaţa
personală a vorbitorului, nici pentru a mări intimitatea relaţională în aceeaşi măsură, cît pentru a oferi un
ghid bazat pe experienţa vorbitorului. De exemplu, Spencer (1993) a observat faptul că părinţii adresează
adolescenţilor afirmaţii de genul: „Cînd eram de vîrsta ta, eram şi eu foarte timid, dar am reuşit să trec peste
asta prin...".
în aceste cazuri, semnificaţia actului dezvăluirii este oarecum similară strategiilor de consiliere utilizate de
profesori (Glidewell, Tucker, Todt şi Cox, 1982). în studiul din urmă, profesorii fără experienţă au relatat
problemele cu care s-au confruntat, dar nu au cerut direct sfaturi despre cum să le rezolve. Profesorii cu
experienţă nu au răspuns prin a da sfaturi ca atare, ci, în schimb, au povestit situaţii în care ei au rezolvat