Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

omitem, în mod natural, acţiunile sociale care au relevanţă cînd abordarea din viaţa reală a relaţiilor este
centrul activităţilor oamenilor. Concentrîndu-ne asupra atracţiei, reducem posibilitatea dialogică ca tocmai
trăsătura care ne atrage în primul rînd la o persoană să ne obsedeze mai apoi (Felmlee, 1993): ceea ce azi ni
se pare interesant ar putea deveni de netolerat mîine; ceea ce azi este excentric, într-un mod cît se poate de
fermecător, ar putea deveni o iritare
SEMNIFICAŢIILE ŞI CERCETAREA
167
jenantă mîine; ceea ce ne intrigă şi ne stimulează azi poate fi privit mîine ca insuportabil şi straniu.
Următorii cîţiva ani ne vor conduce spre o apreciere mai profundă a dinamicii relaţiilor. Caracteristicile
preexistente ale indivizilor, condiţiile contextuale sau individuale care duc la primele întîlniri pline de
speranţă şi optimism ne vor suscita mai puţin interes. Trebuie să continuăm să ne dezvoltăm înţelegerea cu
privire la atracţia iniţială, dar, în acelaşi timp, să acordăm o atenţie mai mare manierei în care atracţia este
exprimată şi abordată în discuţie. De exemplu, trebuie să urmărim problemele de management şi procesuale
care circumscriu „consolidarea" relaţiei de la prima întîlnire pînă la a doua şi care, în mod surprinzător,
constituie o omisiune importantă în cadrul cercetării asupra atracţiei (Sprecher şi Duck, în presă). Cum
negociază oamenii activitatea de transformare a primei întîlniri într-o a doua întîlnire ? Ce spun ei ? Care
sînt strategiile utilizate ? Care sînt sugestiile principale ? Cum este folosită discuţia ? Cum se realizează
acest lucru ? Trebuie să trecem dincolo de relatările despre dezvoltarea relaţiei care depăşesc mecanismele
acestor procese.
Altă problemă a dinamicii dezvoltă o predicţie anterioară (Duck, 1988, p. 85) cu privire la faptul că textele
despre relaţii vor renunţa curînd cu generozitate la ponderea acordată atracţiei iniţiale şi vor umple, în
schimb, paginile cu discuţii despre managementul şi întreţinerea relaţiei (vezi Canary şi Stafford, 1994;
Dindia şi Canary, 1993). Noua versiune va aborda transformarea relaţiilor de la o întîlnire la alta - prin
semnificaţii şi discuţie. Nu vom face acest lucru în maniera depăşită şi plictisitoare în care privim
dezvoltarea relaţiei drept progresie prin stadii reale sau imaginare, în schimb, vom analiza mecanismele
conversaţionale interioare şi procesele diadice de memorie prin care apar metamorfozele şi transfigurările
relaţionale de semnificaţii (Honeycutt, 1993). Care sînt schimbările care apar în interiorul relaţiilor, astfel
încît le transformă din relaţii infonnale în relaţii apropiate (Conville, 1988)? Planalp şi Benson (1992) şi
Planalp (1993) au urmărit diferenţele în discuţiile purtate în cercul cunoştinţelor şi prietenilor, în timp ce
Planalp şi Garvin-Doxas (1994) au propus o abordare a schimbărilor dinamice de la un statut al relaţiei la
altul. Aceste idei trebuie continuate. De fapt, vom începe să ne întrebăm cum aduc acrobaţiile individuale şi
diadice la viaţă o relaţie şi apoi vom rafina, redefini şi modifica în mod constant elementele definitorii ale
unei relaţii, astfel încît ea devine pînă la urmă recognoscibilă ca un tip aparte.
împreună cu aceste probleme dinamice contrariante despre discuţie, trebuie să ne întrebăm ce simt
partenerii unul pentru celălalt şi cum se schimbă ei de-a 168 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A
SIMŢI, A INTERACŢIONA
lungul evoluţiei relaţiei (adică în ce mod relaţia transformă şi reconstruieşte individualitatea lor). De
exemplu, Spencer (1994) a explorat utilizarea auto-dezvăluirii în dezvoltarea identităţilor adolescenţilor şi a
demonstrat modul în care subiectele şi stilurile de conversaţie modifică relaţia dintre adolescent şi părinte.
Ele oferă, de asemenea, oportunităţi pentru studii similare despre putere şi control, autonomie şi
interdependenţă. Studiile similare despre conversaţiile altor tipuri de diade relaţionale ar clarifica unele
efecte, considerate în prezent misterioase, ale puterii în dinamica actuală a relaţiilor reale.
Mai mult, toate studiile despre relaţii trebuie să fie plasate cu mai multă hotărîre în cadrul contextelor
sociale care circumscriu relaţionarea diadică (Allan, 1993 ; Duck, 1993a, 1993b). Am dat dovadă de
neglijenţă şi letargie în eforturile noastre de a înţelege modul în care influenţele externe canalizează
comportamentele relaţionale (Baxter, 1993a; Klein şi Milardo, 1993 ; Wood, 1993a) - de exemplu, modul
în care reacţiile celorlalţi la circumstanţele personale ale cuiva afectează relaţiile, ca atunci cînd sîntem
afectaţi de o boală sau de şomaj, cînd sîntem descoperiţi că avem o aventură, cînd ne îndrăgostim şi ne
întrebăm dacă să le dezvăluim şi altora aceste lucruri (Baxter şi Widenmann, 1993). Astfel de sarcini sînt
mult mai complexe decît provocările pe care le-am stabilit pînă acum ca alcătuind domeniul nostru, şi vor
necesita mult timp şi energie pentru a fi realizate, dar ele reprezintă, de asemenea, demersuri necesare, dată
fiind aspiraţia noastră de a înţelege cum funcţionează relaţiile.
Altă linie de dezvoltare ar fi aceea de a rezolva aspectele nesatisfăcătoare ale stării actuale, caracterizate de
un simplism atrăgător în privinţa încercărilor de a aborda problemele relaţionale, în ansamblu, astfel de
eforturi sînt concentrate pe un nivel individual (sau pretins ca atare) de analiză şi respingere, ca nefiind
problematice, nu numai discuţia dintre cei doi parteneri, ci şi aspectele mai largi ale activităţii relaţionale.