Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

dependent de ele şi are o însemnătate mai mare (Capitolul 4). El se bazează pe prelucrarea serială a
informaţiei de către individ. El cuprinde mai multe elemente, unul dintre acestea fiind interpretarea
explicită a comentariilor unei alte persoane. Un altul este crearea unui cod idiomatic personal, care este
asimilat de parteneri. Alt element se referă la negocierea explicită a acordului (semnificaţie împărtăşită) cu
privire la exercitarea comportamentului în relaţie. Punctul de plecare al oricărui acord comun trebuie să fie
sistemul individual de semnificaţii pe care fiecare persoană îl aduce într-o relaţie şi interacţiunea ulterioară
dintre acesta şi sistemul adus de Celălalt. Partenerii pot realiza, la început, comparaţii între Sine şi Celălalt
numai din perspectiva iniţială pe care le-o furnizează statutul de receptori individuali (Capitolul 3), dar, în
relaţii, ei încep să înţeleagă gradul în care percepţiile lor individuale se întrepătrund sau se pot potenţa
reciproc.
Procesele de interpretare reciprocă a întrepătrunderii mentale sînt ample şi complexe, determinînd relaţiile
în sine să fie, de asemenea, procese extinse şi complexe. Aceste procese implică mai mult decît clarificarea
semnificaţiilor celorlalţi şi prelucrarea lor în cadrele propriei înţelegeri, în viaţa reală, cooperarea,
comportamentele negociate şi comprehensiunea nu sînt nişte simple abstracţiuni despre care cercetătorii
obişnuiesc să scrie, ci acţiuni obţinute prin interacţiune şi discuţie (Berger şi Kellner, 1964). Mai mult,
astfel de acţiuni au ca rezultat produse (idei, semnificaţii, valori) care, deşi împărtăşite, sînt totodată
încorporate separat în cadrele cognitive ale indivizilor, astfel încît aceste cadre sînt modificate (Shotter,
1992). Astfel, a vorbi despre interpretarea comună a semnificaţiei înseamnă a continua observarea unui
proces care acţionează atît la nivel individual, cît şi diadic. Acest proces îşi găseşte expresia atît în discuţia
zilnică, cît şi în rutina relaţiei şi a vieţii indivizilor ca atare.
ACŢIUNEA SOCIALĂ DE RELAŢIONARE
155
Partenerii de conversaţie analizează şi negociază simultan cel puţin trei tipuri de semnificaţii: (a) cea care a
fost asamblată de doi indivizi separaţi, înainte de întîlnirea lor, ca o opinie asupra lumii interpretată
personal şi adusă separat în relaţie (sistemele de semnificaţii personale ale celor doi indivizi); (b) cea care
este interpretată de două persoane într-o relaţie pe măsură ce se ascultă una pe cealaltă (de exemplu,
interpretările lor cu privire la cealaltă persoană şi a experienţei ei, interpretarea lor cu privire la semnificaţia
celeilalte) ; (c) cea dezvoltată de-a lungul timpului de către două persoane împreună, pe măsură ce ele
negociază şi îşi împărtăşesc semnificaţiile individuale originale şi revizuite. Acest ultim tip de negociere
este esenţialmente un proces prin care persoanele acceptă în sistemul lor de semnificaţii personale
interpretările care au fost elaborate împreună, şi nu separat. Astfel, persoanele ştiu inevitabil că împărtăşesc
aceste semnificaţii.
Prin negocierea iniţială a semnificaţiilor individuale, partenerii realizează negocieri cu semnificaţii sau
tranzacţii simbolice. Aceste afaceri funcţionează prin negocierea modurilor lor originale şi distincte de a
privi viaţa (de exemplu, semnificaţiile pe care ei le construiesc între ei pentru a fi utilizate numai în
interiorul acelei relaţii, cum ar fi expresiile idiomatice personale pe care le-am menţionat în Capitolul 1).
Această ultimă interpretare nu trebuie numai acceptată de amîndoi, ci şi asimilată, apoi, prin transformarea
sistemului psihic şi a cadrului de semnificaţii ale fiecărui individ. Cu toate acestea, originea interpretării
comune este diada şi dezvoltarea în cadrul ei a unor noi moduri de a privi lucrurile, ca rezultat al discuţiilor.
Un astfel de proces însoţeşte operarea metaforelor (Capitolul 1): două domenii diferite de semnificaţii sau
de moduri de a caracteriza evenimentele sînt alăturate, iar legătura evocă un nou mod de a conceptualiza un
domeniu sau altul.
Discuţia ca indicator al trăsăturilor relaţiei
Cum acţionează pentru parteneri discuţia, pe lîngă contribuţiile ei menţionate anterior, ca indicator al
tipului de relaţie în care aceştia se află ? Voi dezvolta în continuare cîteva dintre observaţiile lui Burke
(Capitolul 3) şi voi argumenta faptul că discuţia creează un sentiment de consubstanţialitate şi identificare
(un sentiment de „acord" sau „unitate de perspectivă"), nu în ceea ce priveşte lucrurile exterioare, ci cele
interioare. Mai multe trăsături simbolice ale discuţiei indică partenerilor faptul că ei împărtăşesc o opinie
asupra relaţiei şi se identifică unul cu celălalt în acest sens. Utilizînd acest cadru, putem începe prin a
analiza modurile în care discuţia zilnică ajută la separarea diferitelor 156 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A
GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
ACŢIUNEA SOCIALĂ DE RELAŢIONARE
157
niveluri de semnificaţie, permite cercetătorilor să pună întrebări vechi în moduri noi sau să se întrebe cu
privire la unele aspecte noi. Chiar dacă ne-am concentra numai asupra conţinutului discuţiei zilnice, se pot
spune multe lucruri în ceea ce priveşte importanţa sa retorică şi practică sau psihologică pentru indivizii
implicaţi în relaţii. De exemplu, dacă oamenii realizează schimburi în cadrul interacţiunilor sociale, după