Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

negocierea semnificaţiilor şi în abordarea formei relaţiei. Capitolul oferă, de asemenea, un model compozit de
semnificaţii sociale ca mod de comprehensiune a unora dintre aceste procese în relaţii.
Să fie oare dezvoltarea relaţiei numai un proces (sau o dorinţă) de descoperire reciprocă a sinelui în
profunzimi informaţionale din ce în ce mai mari ? Da şi nu. Desigur că noi aflăm mai multe despre
partenerii relaţionali pe măsură ce relaţia evoluează, dar aceasta este o afirmaţie corelativă! în afară de asta,
138
RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
ACŢIUNEA SOCIALĂ DE RELAŢIONARE
139
Capitolul 4 a adăugat noţiunile privitoare la faptul că informaţiile pot „exterioare" sau „interioare"
relaţiei, neputînd fi, în nici unul dintre cazuri! inerte. Relaţiile implică interpretare, deducţie şi transformare
într-un procegi social amplu care implică discuţia. Reprezentarea întregului proces de rela-l ţionare, pe
măsură ce un receptor adună din ce în ce mai multă informaţie l înseamnă a acorda prea puţină atenţie
rolului dialogului în exprimarea infor-' maţiei, modificării acestor expresii, transformării faptelor în
concordanţă cu scopurile vorbitorului, precum şi interpretării semnificaţiilor împărtăşite de către
ascultători.
Abordările tradiţionale presupun că semnificaţia informaţiei este absolută: informaţia nu este privită ca
exprimabilă în diferite forme în funcţie de principiile dialogice, şi nici ca puţind constitui subiectul unor
interpretări variabile de către ascultător, în anumite moduri dificil de anticipat de către vorbitor sau
cercetător, în esenţă, astfel de opinii presupun că nu pot exista două interpretări 'corecte şi viabile ale
aceleiaşi informaţii. Trebuie să recunoaştem acum importanţa relaţională a interpretărilor alternative
(Capitolul 2), cu implicaţia că doi observatori pot avea două opinii legitim alternative asupra „unui
eveniment" (inclusiv asupra unui eveniment relaţional - din moment ce este greu de separat acea clasă
particulară de evenimente din perspectiva receptorului).
Doi oameni implicaţi într-o relaţie au foarte adesea opinii diferite asupra lucrurilor (atît exterioare, cît şi
interioare), iar acest fapt indică o dilemă pentru partenerii relaţionali şi cercetători în egală măsură. Pentru
partenerii relaţionali, acest fapt ridică problema rezolvării sau acceptării diferenţelor. Pentru cercetătorii şi
teoreticienii domeniului, recunoaşterea faptului că oricînd vor fi posibile şi legitime două opinii asupra
fenomenelor relaţionale este un pas critic, pe care trebuie să-1 facă (Duck, 1990). Aceasta este o problemă
care se află chiar în centrul înţelegerii oamenilor de ştiinţă cu privire la natura relaţiilor. Oamenii de ştiinţă
care afirmă că ar trebui să adunăm date de la ambii parteneri într-o relaţie ca un mod de a ne forma o opinie
clară şi corectă cu privire la ce se întîmplă într-o relaţie (de exemplu, Noller şi Guthrie, 1992) tind să
perpetueze greşeala absolutistă referitoare la natura informaţiilor relaţionale. Mai întîi, noi trebuie să
cunoaştem interpretarea teoretică dată oricărei discrepanţe dintre opiniile celor doi parteneri (Duck, 1990).
Pînă nu teoretizăm modurile în care discrepanţele conferă informaţii cu privire la caracterul unei relaţii, nu
putem cîştiga nimic prin culegerea de seturi de date de la ambii parteneri.
Culegerea de date de la ambii membri ai unei diade este utilă atunci şi numai atunci cînd este precedată de
un model clar de comunicare care
rticulează consecinţele sociale ale faptului că partenerii relaţionali observă faptul că sînt diferiţi. In viaţa
reală este aproape indisputabil faptul că divergenţele, disimilitudinile şi discrepanţele vor conduce fie în
mod direct la discuţia despre acea problemă, fie la discutarea problemei indirect prin intermediul unui
exemplu de comportament care iese în evidenţă. Aşadar, acest capitol se concentrează asupra naturii
transformatoare a comunicării în relaţii şi a modurilor în care natura discuţiei în sine indică faptul că
semnificaţia relaţională (adică interioară), la fel ca similitudinea, este un concept multilateral, nesfirşit şi
proteic. Semnificaţia are componente deschise disputei în discuţia de zi cu zi, iar aceste componente pot fi
percepute şi detectate în mod diferit de către partenerii relaţionali - chiar în relaţiile apropiate - mai ales dea
lungul timpului. Astfel, interpretarea semnificaţiei este o problemă analitică şi socială continuă pentru
partenerii într-o relaţie şi trebuie caracterizată ştiinţific ca un proces social extins, şi nu ca o simplă
revelaţie.
Unele opinii asupra interpretării semnificaţiei în viaţa relaţională
Unde poate fi „localizată" împărtăşirea (similitudinea, intimitatea sau semnificaţia) (Cupach, 1991)?' în
comportamentul observabil al unei persoane, în intelectul persoanei, în interiorul diadei sau undeva între
oameni ? Concentrîndu-ne asupra discuţiei (sau asupra dilemelor semantice practice cu care se confruntă
oamenii care relaţionează), putem aborda această problemă, prin extinderea discuţiei anterioare cu privire la
similitudine şi interpretarea ei serială. (Reamintesc faptul că folosesc similitudinea ca un exemplu la
îndemmă, şi nu ca fiind singurul aspect posibil al acestor procese.) în analizele tradiţionale ale conceptelor
relaţionale precum intimitatea, apropierea sau similitudinea, se presupune că aceste concepte sînt localizate