Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

subiect pentru fiecare dintre ele. Din argumentaţia Capitolului 3, putem deduce că interpretarea de
extindere şi transformare de către parteneri cu privire la sistemul de semnificaţii al celuilalt va afecta şi
transforma, pe rînd, modurile în care ei reacţionează la celălalt şi interacţionează cu el (adică, în termenii
utilizaţi de Kelly şi menţionaţi în Capitolul 3, transformarea interpretărilor semnificaţiilor celuilalt va afecta
şi transforma rolurile sociale pe care le joacă unul cu celălalt). Astfel, cercetarea asupra semnificaţiei
sociale complete a similitudinii ca împărtăşire va necesita, în viitor, răspunsuri la patru întrebări separate,
şi nu numai la prima dintre ele : (1) „Similitudinea" estimabilă obiectiv este localizată în juxtapunerea
caracteristicilor obiective ale celor două persoane (adică, comunalitatea) ? (2) Ştiu ambele persoane că
elementul comun există în istoria celuilalt (reciprocitate) (care este un stadiu al cunoaşterii „loca'lizat" în
interiorul intelectelor persoanelor, ca rezultat al dezvăluirii comunalităţii) ? (3) Ştie fiecare persoană cum
evaluează cealaltă fenomenul (echivalenţă) (un stadiu de cunoaştere localizat la nivelul metaperspectivelor
asupra sistemului de gîndire al celeilalte persoane şi localizat, de asemenea, în presupunerile conţinute în
discuţiile lor) ? (4) Ştie fiecare persoană care este cadrul mental din care reiese comunalitatea şi în care
aceasta este organizată (semnificaţii împărtăşite) ?
Similitudinea ca forţă relaţională
Modelul prezentat mai sus este unul general, cu privire la interpretarea semnificaţiilor, iar similitudinea
constituie unul dintre exemple. Disimilitudinea provoacă, probabil, multe din aceste procese de deducţie,
discuţie şi negociere
DOUĂ INTELECTE ÎN ACELAŞI CONTEXT SOCIAL
131
a transformării relaţionale şi, în mod sigur, conferă semnificaţie şi dă naştere la o ajustare relaţională
necesară. Atît similitudinea, cît şi disimilitudinea pot mări comprehensiunea faţă de sistemul de semnificaţii
specifice celuilalt. Revizuind discuţia precedentă, este necesar să ne reamintim două dintre punctele ei, unul
dintre ele fiind o reluare a Capitolului 3, iar celălalt, o distincţie făcută mai devreme care trebuie atent
reanalizată în privinţa efectelor (di)similitudinii asupra relaţiilor. Mai întîi, Capitolul 3 a stabilit importanţa
considerării asimetriilor posibile în comprehensiunile celor doi parteneri cu privire la celălalt şi la orice
altceva. Cei doi parteneri într-o relaţie se pot înţelege reciproc în grade diferite sau, în contextul de faţă, pot
presupune ori percepe similitudinea într-o măsură diferită. De fapt, o astfel de asimetrie se poate constitui
într-o forţă relaţională, dacă acceptăm nu numai faptul că presupunerile cu privire la (di)similitudine pot fi
explorate în moduri diferite, care să provoace discuţia, ci şi că este posibil ca persoana care vede un
potenţial mai mare în relaţie să o încurajeze şi pe cealaltă să îl exploreze.
Cel de-al doilea punct se referă la faptul că discuţia de pînă acum s-a axat, în general, pe (di)similitudinea
experienţei cu privire la lucruri exterioare relaţiei şi, în majoritatea cazurilor, anterior creaţiei acesteia. Este
la fel de important să luăm în considerare modul în care cei doi parteneri privesc (şi înţeleg reciproc
modurile de a privi) evenimentele, comportamentele şi sentimentele din cadrul relaţiei.
în anumite privinţe, credinţele pe care le au persoanele cu privire la relaţiile lor contează mult mai mult
decît realităţile obiectiv determinabile. Monsour, Betty şi Kurzweil (1993) au descoperit că acordul
perceput şi înţelegerea percepută exercită o influenţă mai mare asupra afecţiunii decît acordul şi înţelegerea
reale, în plus, Monsour et al., confirmînd o demonstraţie a lui Sillars (1985), au descoperit că persoanele îşi
folosesc propriile atitudini ca bază pentru a prezice atitudinile partenerilor. Astfel, o realitate împărtăşită
este parţial extrapolată de la sistemul de gîndire al unei persoane, mai degrabă decît de la adevărata relaţie
dintre propriul intelect şi cel al celeilalte persoane. Cu toate acestea, atunci cînd credinţele pe care le au doi
prieteni încep să se asemene mai mult decît ar fi din întîmplare (Blankenship et al,, 1984), este posibil ca
asimilarea unor noi elemente în sistemele de credinţe ale fiecăruia să se realizeze cu uşurinţă, în acelaşi fel,
presupunerea că o persoană este similară cu o alta ar putea conduce la acţiuni sociale stimulate de dorinţa
pentru o descoperire completă şi dezvăluiri reciproce care ar dezvolta relaţia. De exemplu, Sprecher (1987)
a descoperit că credinţele unui cuplu cu privire la volumul de informaţii date şi primite în cadrul
dezvăluirilor sînt importante 132 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
pentru a prezice viitorul relaţiei pe termen lung. Totuşi, era vorba despre percepţiile gradelor de dezvăluire
a partenerilor, care erau asociate cu afecţiunea. Această argumentaţie sugerează, în esenţă, faptul că, din
nefericire, elementele principale ale discuţiilor purtate la nivel empiric despre efectele similitudinii asupra
relaţiilor prezintă eronat o problemă importantă. Ei se concentrează asupra nivelului psihologic individual
de analiză, prin urmărirea reacţiei evaluative a unei persoane la sugestii de similitudine. Un element scăpat
din vedere în majoritatea lucrărilor de cercetare îl reprezintă consecinţele sociale mterindividuale ale
similitudinii. Aceste consecinţe sînt create de recunoaşterea existenţei similitudinii şi de aprecierea sau
dezvoltarea importanţei ei. Pentru a folosi această noţiune, este nevoie de trecerea la alte aspecte ale