Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

comunalitatea de experienţă = evenimente, denumită de către Katovich şi Couch (1992) „istoric comun", în
acest caz, cele două persoane au trăit în trecut evenimente identice, fie că era vorba despre lucruri precum
faptul că fiecare dintre ele a avut copii, a împlinit 30 de ani, a pescuit în Montana, a vizitat Europa, a votat
cu democraţii sau a cumpărat exclusiv produse care nu conţin CFC. Persoanele nu au exprimat aceste
comunalităţi decît atunci cînd au declarat sau au crezut/conştientizat că ele există. Cu toate acestea, o astfel
de împărtăşire presupune alte două procese sociale : procesul de declarare şi procesul de evaluare.
Declararea (sau autodezvăluirea) expune experienţa sau atitudinea comună, creînd astfel un trecut comun
(Katovich şi Couch, 1992), în sensul că acum ambele persoane au luat parte împreună la aceeaşi conversaţie
(despre trecutul lor comun). Reciprocitatea este o realizare comună referitoare la faptul că ambele
persoane deţin comunalităţile de bază care au fost discutate în acea conversaţie. Reciprocitatea permite
totodată transferul bidirecţional de sentimente şi gînduri cu privire la subiectul comun, prin interpretarea
cadrelor de referinţă comune (Genero et al., 1992).
Evaluarea este estimarea pe care o face fiecare persoană referitor la subiectul comun. Astfel, reciprocitatea
ar putea conduce mai departe la o reinterpretare a unuia de către celălalt prin dezvăluirea faptului că
persoanele au o echivalenţă fundamentală de valori care se referă la acele comunalităţi şi le încorporează.
Pe scurt, nu numai că li s-au întîmplat aceleaşi lucruri, dar au şi apreciat în mod echivalent experienţele =
evenimentele. Echivalenţa în sine poate indica atunci faptul că persoanele împărtăşesc aceeaşi
comprehensiune cu privire la alte domenii de semnificaţie necorelate, în cadrul cărora ei interpretează,
înţeleg şi apreciază aceste echivalenţe.
Figura 4.1 reprezintă aceste elemente diferite ale similitudinii sub forma unui tabel ANOVA clasic
2x2, notînd, pur şi simplu, diferenţa dintre elemente prin intermediul celor două dimensiuni, de declarare şi
evaluare. Dimensiunea evaluativă distinge faptul că similitudinea, după cum este tratată normal în discuţiile
de cercetare, implică, de fapt, atît faptele comune, cît şi evaluarea comună a acestor fapte. Simpla existenţă
a comunalităţii este o formă de similitudine, dar evaluările noastre cu privire la acea experienţă aduc o nouă
dimensiune posibilă a similitudinii noastre. De asemenea, dimensiunea declarării distinge faptul că două
persoane ar putea avea în comun evenimente din trecutul lor (comunalitate), lucru pe care ar putea să îl ştie
sau nu. După cum a indicat capitolul de faţă, atît declararea, cît şi evaluarea reprezintă completări
importante ale simplului fapt de comunalitate.
Nedeclarat
Neevaluativ
Evaluativ
Comunalitatea de experienţă
= evenimente
Reciprocitate
Echivalenţa evaluării Semnificaţiile împărtăşite
Figura 4.1. Patru componente ale „similitudinii"
NOTĂ: Dimensiunea declarării distinge faptul că două persoane ar putea avea evenimente comune în trecutul lor
(comunalitate) şi ar putea să ştie acest lucru sau nu. Dimensiunea evaluativă distinge faptul că „similitudinea"
interpretată normal implică atît faptele comune, cit şi evaluarea comună a acestor fapte.
Să considerăm acum nu numai diferenţele conceptuale dintre aceşti termeni, ci şi locul
lor în procesul social de interpretare serială a importanţei lor (figura 4.2). Similitudinea
(ca exemplu de punct focal al unui asemenea proces) este interpretată şi reinterpretată serial,
într-un proces care recunoaşte comuna-litatea originală şi se dezvoltă din ea spre un
model al semnificaţiei sale. Figura 4.2 reprezintă procesul de mai sus în termeni
temporali, în care comunalitatea precedă reciprocitatea, reciprocitatea precedă echivalenţa,
iar echivalenţa precedă împărtăşirea, în figura 4.2 sînt reprezentate schematic
interpretările dezvoltate progresiv ale celor doi parteneri despre fiecare în parte, cu
privire la subiectul X. în comunalitate, cele două persoane, A şi B, se referă la subiectul
X independent una de cealaltă, în reciprocitate, ele observă, acum, că acelaşi subiect se
află în experienţa fiecăreia dintre ele (experienţă = evenimente), în echivalenţă, ambele
persoane înţeleg modul în care ele evaluează X (experienţă = interpretare subiectivă), în
împărtăşire, ele văd nu numai modul în care evaluează X, ci şi alte cîteva subiecte,
evenimente şi experienţe care contextualizează evaluarea lui X de către ele (adică, ele deţin
o organizare comună pentru semnificaţiile din jurul subiectului X).