Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

şi vor reflecta la el în virtutea acestei înţelegeri comune. Doi academicieni vor valoriza, probabil, libertatea
academică, viaţa intelectuală şi educaţia (şi se vor gîndi la „scaune" într-un mod cel puţin diferit). Berger
are dreptate pînă aici. Cu toate acestea, este important de văzut cum poate fi abordarea sa extinsă şi
dezvoltată.
Berger accentuează esenţialmente tipurile de afinităţi, pe care primii cercetători în domeniile sociologic şi
demografic (de exemplu, Kerckhoff, 1974) le-au analizat pentru a demonstra că asocierea se realizează pe
baza potrivirii de caracter. Cercetarea clasică (Lewis şi Spanier, 1973) a arătat că cine se aseamănă din
punctul de vedere al educaţiei, rasei, nivelului socio-eco-nomic etc. se adună, iar o astfel de „homogamie" -
adică tendinţa de a lua în căsătorie pe cineva asemănător - este cel mai bun mod de a prevedea stabilitatea
conjugală. Cu toate acestea, în cadrul unor astfel de asocieri largi de clasă, indivizii tind să realizeze selecţii
personale pe baza altor criterii decît al potrivirii de caracter (Duck, 1985). Astfel, „cîmpul de dezirabili",
după cum a fost numit uneori (aceia pe care oamenii i-ar alege sau prefera), este conţinut în cadrul
„cîmpului de disponibili" sau al „cîmpului de eligibili" (aceia care constituie întreaga gamă de alegeri
accesibile sau potrivite), cel dintîi fiind mai redus decît cel din urmă. Metaforic vorbind, dacă am fi nevoiţi
să alegem un singur fel de mîncare pentru a supravieţui, am opta pentru acela care ne place cel mai mult.
Berger are dreptate atunci cînd argumentează faptul că majoritatea situaţiilor de comunalitate apar fortuit.
Argumentul meu este totuşi că majoritatea cazurilor importante de relaţii personale (şi anume cazurile care
încurajează comprehensiunea structurii de fond a organizării sistemului de semnificaţii specifice unei alte
persoane) sînt acelea create de cele două părţi implicate în procesul social. O parte a comunalităţii reiese
accidental din apartenenţa comună la o cultură lingvistică, o altă parte din imaginaţia limitată inerentă
existenţei umane, o alta din apartenenţa la o comunitate culturală care ne oferă cîteva moduri prefabricate
de a privi lucrurile ca un beneficiu al respectivei apartenenţe. Aceste aspecte sînt utile ca bază pentru o
relaţie socială. Cu toate acestea, formele importante de înţelegere psihologică care constituie fundamentul
relaţiilor interpersonale merg mai departe de aceste aspecte şi se bazează pe nivelurile de fond ale
interpretării psihologice, spre care ne vom îndrepta acum atenţia. 126 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A
GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
Un model de interpretare serială a semnificaţiei
Pînă acum, am făcut două tipuri de distincţii: una, ca mai sus, deosebeşte similitudinea din cadrul anumitor
subiecte specifice (după cum a fost măsurată în mod tradiţional şi implicit în unele studii de evaluare a
gradului de similitudine a unor anumite atitudini sau caracteristici ale personalităţii) de similitudinea
structurii organizafionale de semnificaţii. Am prezentat-o pe cea de-a doua ca fiind un concept de ordin
mai înalt, cu o legătură mai mare cu noţiunea de înţelegere, sau cu noţiunile pe care le-am discutat în
Capitolul 3, în legătură cu înţelegerea Celuilalt în propriii săi termeni. Cea de-a doua distincţie se referă la
natura şi centrul subiectului discutat: în timp ce o parte a cercetării s-a concentrat asupra similitudinii
subiectelor şi problemelor exterioare relaţiei (de exemplu, atitudini cu privire la muncă sau politică; Byrne,
1971), alte lucrări au privit similitudinea dintre comportamentul sau procesul de cogniţie despre relaţia
însăşi (Acitelli et al., 1993). Totuşi, alte lucrări (Ickes şi Turner, 1983) au privit similitudinea, capacitatea
de a citi gîndurile celuilalt şi sentimentele cu privire la anumite interacţiuni continue (spre deosebire de
atitudinile generale, cu privire la relaţie în ansamblu).
Acum vreau să împletesc aceste puncte de distincţie în ţesătura argumentului, într-un mod diferit, prin
indicarea naturii unora dintre transformările care apar simultan, pe măsură ce partenerii îşi construiesc şi îşi
dezvoltă relaţia. A înţelege nivelurile mai adînci ale psihologiei unei persoane înseamnă totodată a primi
acces la informaţii mai intime (Altman şi Taylor, 1973) şi a aprecia o parte din structura gîndirii acelei
persoane (altfel cum ar putea nivelurile să fie descrise ca „mai adînci" ?). Totuşi, este de asemenea
important să recunoaştem că partenerii se îndreaptă fiecare spre o comprehensiune mai adîncă a sistemului
celuilalt de semnificaţii, trecînd totodată de la subiectele exterioare relaţiei la cele interioare. Importanţa
căderii de acord în ceea ce priveşte relaţia în sine creşte din ce în ce mai mult, simultan cu procesul prin
care partenerii ajung la o înţelegere reciprocă mai bună a sistemului de semnificaţii specifice celuilalt.
Pentru a dezvolta acest punct mai mult şi pentru a sublinia multitudinea de roluri pe care similitudinea (ca
exemplu al relaţiei cognitive) le joacă în cadrul procesului, trebuie acum să organizez aceste lucruri într-o
structură care să arate ce vreau să spun cu privire la transformarea din centru, empatie şi înţelegerea pe care
o implică cele de mai sus.
Putem distinge comunalitatea de alţi termeni similari, cum ar fi reciprocitatea, echivalenţa şi împărtăşirea.
Forma fundamentală a similitudinii este
DOUĂ INTELECTE ÎN ACELAŞI CONTEXT SOCIAL
127