Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

= evenimente (Duck, 1982a; Duck şi Condra, 1989). Totodată, ea nu înseamnă doar susţinerea aceloraşi
atitudini şi valori, dacă astfel de susţineri sînt considerate ca reprezentînd esenţialul. Similitudinea
psihologică constă mai curînd în modul în care doi oameni interpretează similar evenimentele, dîndu-le o
semnificaţie personală complet organizată (adică experienţă = interpretare subiectivă). Astfel de
interpretări pot fi rareori înţelese numai din enunţuri singulare sau din anumite comportamente, ci, mai
degrabă, din organizarea semnificaţiilor şi contextelor personale mai largi în care apar aceste
comportamente şi enunţuri singulare, înţelegerea unei astfel de organizări şi profunzimi necesită timp şi
acţiune socială între partenerii relaţionali.
La fel cum enunţurile pot avea diferite forme, o persoană poate fi descrisă la mai multe niveluri. De
exemplu, eu pot să consider că o persoană este simultan înaltă, atractivă din punct de vedere fizic,
inteligentă, anxioasă, copleşită de amintiri din copilărie, ocolită de succes, fumătoare, conservatoare, un
bun părinte, irascibilă, antialcoolică, foarte amuzantă, pot să cred că este foarte puţin probabil ca ea să
susţină un anumit subiect X într-o şedinţă şi să o consider o persoană de care îmi place mai mult acum decît
înainte, în diferite ocazii vor apărea în prim-plan diferite elemente; de exemplu, „irascibil" şi „foarte puţin
probabil să susţină subiectul X într-o şedinţă" vor ieşi la suprafaţă cînd particip, cu persoana respectivă, la
şedinţe tensionate, dar „bun părinte" şi „foarte amuzantă" vor apărea mai degrabă acasă la ea, la o petrecere
cu prietenii, în alte situaţii, conflictele aparent „logice" între unele dintre aceste trăsături vor constitui o
problemă pentru mine, ele puţind reprezenta contextul meu pentru perceperea schimbării acestei persoane
(de exemplu, «inteligentă" şi „fumătoare" ar putea intra în prim-plan atunci cînd conversaţia a re ca subiect
sănătatea), în alte situaţii, aceste „conflicte logice" (după cum 118 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI,
A SIMŢI, A INTERACŢIONA
le văd eu) ar putea să nu aibă nici o forţă psihologică, putînd coexista liniştit undeva în mintea mea (de
exemplu, atunci cînd mă aflu în concediu cu alţi prieteni). Astfel, diferitele aspecte ale celuilalt, diferitele
elemente ale similitudinilor şi disimilirudinilor noastre şi diferitele ponderi atribuite acestor similitudini şi
disimilitudini în diverse contexte vor juca un rol esenţial de-a lungul timpului în înfăptuirea vieţilor noastre
sociale.
Sistemul de semnificaţii specifice unei persoane poate fi astfel înţeles la mai multe niveluri de organizare
psihică (de exemplu, în grupuri de „atitudini", de valori sau stiluri globale de comportament, sau chiar
diferite subsisteme de interpretări personale [Hinkle, 1970] - o problemă recent reiterată de Neimeyer şi
Mitchell, 1988). Aşadar, similitudinea psihologică dintre persoane poate fi, de asemenea, estimată şi
stabilită, fie simultan, fie secvenţial, la diferite niveluri ale organizării psihice. Fiindcă aşa stau lucrurile,
atît studiile de cercetare, cît şi explorarea din viaţa reală a „similitudinii psihologice" globale în sine devine
mai puţin importantă decît explorarea similitudinii la mai multe niveluri ale organizării psihice (Duck, 1973
; Duck şi Craig, 1978 ; Neimeyer şi Mitchell, 1988 ; Neimeyer şi Neimeyer, 1985). Doi oameni pot fi
similari la un anumit nivel al organizării personalităţii (de exemplu, prin faptul că amîndoi sînt extravertiţi),
fără să fie similari, de fapt, în ceea ce priveşte fiecare credinţă, preferinţă, valoare sau subsistem al
organizării personalităţii la alte niveluri în parte (Acitelli et al., 1993 ; Duck, 1973). în abordarea reală a
vieţii sociale, natura complexă şi tendinţa spre ierarhizare le vor pune întotdeauna partenerilor probleme de
perfecţionare a comprehensiunii. Este posibil ca problemele delicate ale similitudinii să conteze mai mult
decît comparabilitatea globală (Duck şi Craig, 1978). Acest lucru este posibil mai ales atunci cînd se ajunge
la rezolvarea unei relaţii complet operaţionale pline de comportamente specifice, ritualuri concentrate şi
activităţi specifice.
Similitudinea nu are un caracter simplu sau absolut, iar efectele sale, cu atît mai puţin. Sistemele de
semnificaţii sînt prezentate la diferite niveluri de organizare, în diferite ocazii, sau prin diferite mijloace de
expresie în diferite interacţiuni. Prin urmare, cineva poate percepe deodată similitudinea (sau distanţa) faţă
de altcineva, în desfăşurarea normală a unei relaţii, într-un anumit moment şi loc, cu privire la un anumit tip
de trăsătură, chiar dacă ea nu a fost presupusă anterior. Astfel, interpretarea semnificaţiei, înţelegerii,
similitudinii sau consubstanţialităţii cu celălalt este un proces care reprezintă o parte a activităţii continue
de relaţionare, aflată în perpetuă desfăşurare şi schimbare. Similitudinea psihologică poate fi astfel privită
mai degrabă ca un proces continuu şi activ de interpretare decît ca o simplă stare. Similitudinea
DOUĂ INTELECTE ÎN ACELAŞI CONTEXT SOCIAL
119
le dă indivizilor o sarcină continuă - activitatea nesfîrşită de interpretare a modurilor evolutive în care o altă
persoană înţelege lumea, în comparaţie cu propriul mod evolutiv de a vedea lumea.
Similitudinea ca subiect de cercetare