Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

Experienţa întîlnirii cu o persoană care împărtăşeşte o anumită atitudine considerată neobişnuită (de
exemplu, credinţa că pămîntul este de fapt plat) are un efect mai puternic asupra atracţiei decît experienţa
trăită cu cineva care împărtăşeşte atitudini considerate comune (Byrne, Nelson şi Reeves, 1966). De
asemenea, similitudinea are un efect mai mare asupra atracţiei atunci cînd apare în privinţa unor atitudini
importante decît cu privire la atitudini considerate mai puţin importante de către acea persoană (Lea şi
Duck, 1982).
Primele cercetări au arătat că importanţa similitudinii aspectelor diferite ale sinelui creşte progresiv, pe
măsură ce relaţiile se dezvoltă (Duck şi Craig, 1978). La fel, oamenii-pot fi similari în privinţa anumitor
aspecte sau niveluri ierarhice ale personalităţii, în anumite momente bine definite ale relaţiei, nu şi 114
RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACTIONA
în altele (Kerckhoff şi Davis, 1962). Unii cercetători arată că similitudinea iniţială este deseori
reinterpretată şi reevaluată ca semnificînd ceva diferit în cunoaşterea de mai tîrziu (Duck, 1975) sau cînd
relaţia se dizolvă (Weber, 1983). în fine, aceiaşi parteneri pot descoperi în unele momente afinităţi mai mult
decît evidente, iar în altele similitudini aproape imperceptibile, subtile (Neimeyer şi Neimeyer, 1985);
modelul interrelaţiilor dintre variabilele de similitudine poate varia de-a lungul timpului (Neimeyer şi
Mitchell, 1988). Astfel, o similitudine importantă într-un anumit moment al relaţiei se poate dovedi fără
importanţă în altul. De exemplu, conştientizarea faptului că tu şi cu mine sîntem similari prin aceea că
amîndoi provenim din Bristol, Marea Britanic poate fi o informaţie importantă ca impuls pentru
continuarea unei discuţii la începutul unei relaţii, dar nu va constitui în sine un motiv important pentru o
căsătorie. La fel, influenţa anumitor tipuri de similitudine poate fi simţită cel mai bine în unele tipuri de
relaţii mai degrabă decît în altele. Ar fi surprinzător dacă perechile de prieteni de acelaşi sex de la serviciu,
de exemplu, nu ar avea nevoie de similitudine în anumite atitudini cu privire la organizaţiile comerciale,
dar s-ar putea foarte bine să fie neimportant dacă ei aparţin aceleiaşi rase, dacă au aceeaşi orientare sexuală
sau acelaşi stil de a iubi. De cealaltă parte, pentru ca un cuplu să reuşească, este important să existe o
anumită similitudine în ceea ce priveşte credinţele şi valorile asupra vieţii sexuale, în timp ce atitudinile cu
privire la organizaţii pot să fie, uneori, cu totul ignorate.
Utilizarea imprecisă a termenilor. A cui similitudine ? O a doua utilizare imprecisă a termenului
similitudine reiese din cercetările anterioare, care tindeau să considere similitudinea anumitor credinţe,
atitudini sau trăsături ale personalităţii specifice fără a le integra în contextele sociale organizate mai largi,
în care aceste concepte operează (Day, 1961; Izard, 1963). Prin contrast, Monsour (1994) ia în considerare
modurile în care schemele per-ceptuale influenţează percepţia similitudinilor şi afectează evaluarea lor. El
argumentează faptul că schema generală a unui individ pentru un anumit tip de relaţie (cum ar fi o
prietenie) ar putea încuraja acea persoană să vadă anumite tipuri de diferenţe ca fiind elemente sănătoase
sau stimulante ale relaţiei. Altfel spus, similitudinea, la fel ca informarea, îşi procură o parte din semnificaţie
din contextul în care se găseşte, în acelaşi fel, alţi autori (de exemplu, Sillars, 1985 ; White, 1985) au
afirmat că cercetătorii trebuie să fie atenţi în restrîngerea argumentului lor la referenţi specifici măsuraţi în
activitatea lor, deoarece unele elemente ale similitudinii perceptuale sînt multidimensionale
DOUĂ INTELECTE ÎN ACELAŞI CONTEXT SOCIAL
115
(Bochner et al., 1982), iar acele efecte de transfer ale similitudinii măsurate într-un mod nu pot fi asumate
pentru o altă măsurare, mai ales în momente diferite din cadrul unei relaţii (Duck, 1977).
în al doilea rînd, similitudinea şi disimilitudinea pot coexista între doi oameni, făcînd afirmaţia că ei „sînt
similari" mult prea repede şi fără a avea calificarea necesară pentru domeniul de experienţă şi pentru un
context temporal (Duck, 1977; Sillars, 1985; White, 1985). De cealaltă parte, oamenii abordează deseori
tensiunea dintre similitudinile şi disimilitudinile coexistente într-un mod destul de adecvat, recunoscînd
faptul că două persoane, chiar intime, nu vor fi întotdeauna de acord în privinţa tuturor lucrurilor (Wood et
al., 1994) sau a fiecărui aspect al unui subiect complex, asupra căruia ele sînt, în general, de acord. Cred că
este important să diferenţiem tipurile şi gradele de similitudine, nu numai în ceea ce priveşte anumite
subiecte, în general, ci şi în cadrul acelor subiecte (de exemplu, noi am putea fi de acord că războiul este un
lucru rău, dar nu şi în ceea ce priveşte modurile în care ar putea fi evitat). De cealaltă parte, oamenii au
tendinţa să se entuziasmeze, fie că e vorba de oameni obişnuiţi care abia încep să-şi creeze o relaţie, fie de
cercetători ştiinţifici care studiază oamenii obişnuiţi (sau ambele categorii). Decît să spunem „Noi sîntem
similari în sens strict numai pentru că venim din Bristol, Marea Britanic, şi ne place brînza", spunem numai
„O, noi sîntem la fel". Dacă noi, în calitate de cercetători, ne permitem să testăm similitudinea în cîteva
domenii cognitive limitate (de exemplu, cîţiva factori într-un test de personalitate; Izard, 1963) şi apoi să
scriem cu uşurinţă despre doi oameni că „sînt similari din punct de vedere cognitiv", ca şi cum ei ar fi