Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

interpretării şi abordarea similitudinii în discuţia cotidiană. De asemenea, prin tratarea dezacordului şi
disimilitudinii ca simple experienţe negative, riscăm să ne scape din vedere modurile în care acestea sînt
abordate ca fiind partea întunecoasă a unei relaţii, în contextul părţii mai luminoase (Duck, 1994d) sau al
modurilor cărora li se conferă, prin discuţie, o faţetă pozitivă (Wood et al, 1994).
Mai mult, trebuie să reafirmăm diferenţa esenţială între asemănarea cu cineva şi recunoaşterea acestui fapt.
Presupunînd sau recunoscînd similitudinea dintre sine şi celălalt, două persoane se angajează implicit în
mai multe importante procese sociale psihologice consecutive şi nu numai într-un singur proces de reacţie
individuală la o realitate psihologică. Presupunerea similitudinii necesită un model al sistemului de gîndire
al celeilalte persoane, dar 112 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACTIONA
recunoaşte totodată că şi cealaltă persoană deţine un astfel de model despre sine. Este posibil ca
interacţiunile iniţiale dintr-o relaţie în dezvoltare să se refere la discuţii şi elaborarea unor similitudini în
istoriile, atitudinile sau experienţele celor doi parteneri anterioare relaţiei, în plus, pe măsură ce o relaţie se
dezvoltă, devine important ca partenerii să-şi arate, să compare şi să negocieze moduri de a aborda
experienţa lor comună din cadrul relaţiei în sine. Astfel, este din ce în ce mai probabil ca îmbinarea de
similitudini să încorporeze noi domenii ale experienţei: atitudini şi reacţii psihologice referitoare la relaţie,
partener şi experienţa comună de apartenenţă la relaţie, precum şi alte tipuri de explorări reciproce.
Elemente de similitudine
Datorită motivelor prezentate mai sus, cred că similitudinea psihologică este o problemă care face parte din
esenţa relaţiilor, o dată înţeleasă cum trebuie şi plasată în context, bine diferenţiată de noţiunea de
înţelegere, cu care a fost deseori confundată (vezi Acitelli et al., 1993 ; White, 1985, pentru discuţie) şi
pusă într-o legătură concludentă cu contextele sociale continue pentru activitatea nesfîrşită a relaţionării.
Va deveni clar faptul că „similitudinea psihologică" a fost folosită pentru multe tipuri de conexiuni dintre
intelecte şi persoane, variind de la similitudine de atitudini, valori, judecăţi, variabile psihologice şi opinii
despre evaluările echivalente ale experienţei şi evenimentelor (Bochner, Krueger şi Chmielewski, 1982).
Autorii au combinat termenii (tratînd similitudinea, reciprocitatea şi acordul, de exemplu, ca fiind
esenţialmente interschimbabile; c/. Bochner etal., 1982), studiind, uneori, similitudinea presupusă,
reciprocitatea percepută, reciprocitatea, proiecţia sau similitudinea percepută, mai degrabă decît „similitudinea
reală" (Dymond, 1954; Kenny, 1988; Kenny şi Acitelli, 1989; Levinger şi Breedlove, 1966, vezi
Acitelli et al, 1993, pentru recapitulare), văzînd, uneori, prea puţine diferenţe între „înţelegere" şi
„similitudinea percepută" (Acitelli et al., 1993, de exemplu, se referă la ambele ca fiind „variabile de
congruenţă perceptivă") sau o prea mică diferenţă între empatie şi alte procese intersubiective (Ickes,
Tooke, Stinson, Baker şi Bissonnette, 1988), iar, cîteodată, nereuşind să recunoască reliefarea diferită a
concentrării perceptuale asupra similitudinii în diferite momente ale evoluţiei unei relaţii (Duck, 1973,
1977). Tendinţele de a nu diferenţia în mod explicit între similitudinea aspectelor interioare şi exterioare
unei relaţii şi aceea de a nu plasa similitudinile în context temporal au fost deosebit de importante.
DOUĂ INTELECTE ÎN ACELAŞI CONTEXT SOCIAL
113
Cîteva clarificări şi distincţii. Printre altele, capitolul de faţă prezintă mai multe aspecte care confirmă
importanţa distincţiei dintre înţelegere şi similitudine. După cum am precizat în Capitolul 3, similitudinea
nu implică în mod necesar înţelegerea (de exemplu, eu şi fiul meu Ben vorbim aceleaşi cuvinte) după cum
înţelegerea nu presupune automat similitudinea din punct de vedere psihologic (de exemplu, eu pot înţelege
mai multe din ceea ce spune Ben decît înţelege el din ceea ce spun eu). De-a lungul timpului, într-o relaţie,
cele două experienţe intersubiective ale similitudinii şi înţelegerii ar putea ajunge să coincidă într-o măsură
mai mare (Blankenship, Hnat, Hess şi Brown, 1984), dar asta nu înseamnă neapărat că reprezintă acelaşi
lucru. Măsura în care cercetarea diferenţiază sau confundă aceste două procese convergente depinde de
aspectele relaţiei celor două persoane, care reprezintă punctul focal al atenţiei cercetării.
în anumite momente din viaţa unei relaţii, similitudinea psihologică ar putea fi mai mult sau mai puţin
relevantă (de exemplu, în acest moment nu mă deranjează că Ben şi cu mine nu sîntem similari, dar cînd el
va fi adult, acest lucru m-ar putea deranja). Este la fel de important să diferenţiem acele similitudini care
pun baza relaţiilor sociale superficiale de acelea care fac într-adevăr ca relaţiile să devină apropiate şi
personale (Duck, 1977), recu-noscînd, în acelaşi timp, că creşterea intimităţii nu este nici scopul dorit, nici
cel realizat pentru majoritatea relaţiilor (Allan, 1993).
Anumite tipuri de similitudine (de exemplu, apartenenţa culturală comună sau aceeaşi lungime de undă) fie
sînt presupuse atunci cînd oamenii inter-acţionează, fie sînt negate, şi atunci, rezultatul obţinut este
neasumarea responsabilităţii sau respingerea (Rodin, 1982; Rosenbaum, 1986). în mod similar, numeroase
studii au arătat că efectele similitudinii sînt modificate (în sens pozitiv sau negativ) de raritatea sa.