Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

Deoarece discuţia şi comportamentul nu sînt decît eşantioane ale sistemului de semnificaţii specifice unei
persoane, probabil că ar dura o eternitate să asamblăm o imagine completă a sistemului de semnificaţie
caracteristic celuilalt, mai ales deoarece interpretarea semnificaţiei este o activitate fără sfîrşit. Partenerii nu
au totuşi nevoie de o imagine completă a celuilalt - ei au nevoie de una uşor de prelucrat. Deci, partenerii
relaţionali pot utiliza similitudinea în avantajul lor, pentru a economisi timp şi efort. Mai întîi, stabilirea
similitudinii celuilalt cu sine într-un anumit domeniu reduce nevoia de a acorda fiecărui comportament sau
enunţ particular o atenţie la fel de intensă (vezi Capitolul 2), deşi variabilităţile comportamentului sau ale
stării şi devierea de la un anumit model cer o anumită atenţie atunci cînd este necesar, în al doilea 110
RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
DOUĂ INTELECTE ÎN ACELAŞI CONTEXT SOCIAL
111
rînd, tendinţa de a extinde sau deduce dincolo de elementele date permite partenerilor să-şi construiască
modele de proiecţie a sistemului de semnificaţii specifice celuilalt, fără a acorda, de fapt, atenţie fiecărui
detaliu în parte. Capitolul 3 a început prin analizarea modurilor în care aceste procese operează atunci cînd
o persoană o priveşte pe alta ca pe un obiect al percepţiei şi realizează extinderea de la comportamentul
observabil imediat la imaginarea sau fixarea unui „model" semnificativ şi interpretabil. Capitolul de faţă
examinează unele dintre modurile în care presupunerea similitudinii psihologice (ca un exemplu) se
foloseşte de un sistem existent (propriul sistem de semnificaţii) şi îl pune în legătură directă cu sistemul
celeilalte persoane. Presupunerea similitudinii permite unei persoane să umple golurile din modelul
sistemului de semnificaţie al celuilalt. Acest lucru facilitează presupunerea că acele goluri vor fi ocupate de
elemente de semnificaţii asemănătoare celor care ocupă poziţii similare în propriul sistem.
Un ultim element al rolului similitudinii este faptul că similitudinea oferă deseori (în funcţie de anumite
subiecte exacte) o validare consensuală (Byrne, 1971; Duck, 1991), dat fiind faptul că noi toţi ştim că
ceilalţi vor vedea deseori lucrurile diferit faţă de noi. Cunoaşterea acestui lucru ne pune faţă în faţă cu
provocarea de a găsi momentul exact în care similitudinile sînt semnificative ; cînd este vorba despre o
similitudine autentică, ea validează implicit judecăţile independente ale celor două persoane cu privire la
subiectul respectiv. Similitudinea psihologică construită este deci o validare reciprocă: faptul că o altă
persoană a luat, în lumea nesigură discutată în Capitolul 2, decizii similare constituie un sprijin implicit
pentru deciziile luate de cineva.
Dat fiind faptul că relaţionarea socială este un proces continuu de verificare, echilibrare şi adaptare la
ceilalţi, precum şi un proces continuu de transformare, influenţa similitudinii este necontenită. Pe măsură ce
relaţiile evoluează în timp, indiferent dacă intimitatea creşte sau nu (Allan, 1993), nu numai că apare
posibilitatea găsirii unor noi exemple de similitudine, dar şi aceea a verificării unor noi niveluri de
organizare a semnificaţiilor celuilalt. Fluxurile şi refluxurile comprehensiunii, postulate în Capitolul l, sînt
verificate în mod continuu de raportarea la orice nivel de înţelegere, care este susţinut sau dezvoltat de
credinţa într-o anumită similitudine.
în capitolul de faţă, voi stabili o distincţie crucială între două tipuri de subiecte pe care partenerii relaţionali
le pot discuta pornind de la baza de similitudine sau de la cea de disimilitudine: (a) elementele exterioare
relaţiei (de exemplu, evenimente trecute care s-au întîmplat fiecărei persoane separat, opinii formate înainte
ca persoanele să se fi întîlnit sau atitudini privitoare la
subiecte care au puţine lucruri în comun cu relaţia, în mod direct, cum ar fi opiniile politice); şi (b)
elementele interioare relaţiei, cum ar fi similitudinea în privinţa credinţelor despre relaţie, în privinţa
comportamentelor constructive sau distructive în situaţii conflictuale, precum şi lucruri care nu ar putea fi
obiecte ale percepţiei, dacă relaţia nu ar fi existat - cum ar fi viitorul relaţiei, cum ar trebui abordată relaţia
sau cum ar trebui distribuite munca, timpul liber şi activităţile recreative în cadrul relaţiei. Astfel, capitolul
de faţă ne conduce către o asociere, în curs de dezvoltare, între intelecte: similitudinea (şi înţelegerea) în
privinţa experienţelor comune din cadrul relaţiei în sine.
Pentru a dezvolta aceste puncte de discuţie, trebuie să analizăm anumite aspecte ale similitudinii şi să
deducem ce este, de ce funcţionează şi de ce este importantă.
Ce este ? Multiplele faţete ale similitudinii psihologice
în general, tendinţa cercetătorilor a constat în a compara rezultatele obţinute în urma măsurătorilor
similitudinii psihologice şi procesele cognitive individuale, nu sociale. De curînd, de exemplu, s-a sugerat
(Burleson şi Denton, 1992) faptul că similitudinea comportamentului non-verbal şi deprinderile sociale ar
putea avea drept consecinţă interacţiuni relaţionale mai plăcute pentru ambele persoane şi deci încurajarea
dorinţei de interacţiune continuă, în schimb, prin considerarea similitudinii ca fiind o comparaţie mentală
seacă, care nu conţine nici o voce umană sau accesorii sociale, cercetarea a exclus forţa socială a