Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

mai înţeleg pe adolescent la fel de bine cum îl înţelegeau pe copil (Rawlins, 1992; Rawlins şi Holl, 1988 ;
Stafford şi Byers, 1993).
în măsura în care alţi cercetători ai relaţiilor interpersonale presupun că „o relaţie" reprezintă întotdeauna
acelaşi context psihologic pentru ambii parteneri, ei omit un aspect esenţial în ceea ce priveşte natura
asimetrică a relaţiilor - indiferent dacă susţin în mod explicit simetria acestora sau pur şi simplu utilizează
metode care pornesc de la ipoteza echivalenţei ca fiind deja demonstrată (de exemplu, tratînd în mod
echivalent informaţiile despre partenerii unui cuplu în cadrul unui chestionar sau prelucrînd matematic
datele - Duck, 1990).
Relaţionarea ca înţelegere a organizării semnificaţiilor
Pentru Kelly (şi desigur, pentru noi toţi), tipurile de „procese sociale" în care o persoană ar putea „juca un
rol" cu altcineva sînt definite în termenii interpretării semnificaţiilor valabile la un moment dat pentru
celălalt. Aceasta este o idee interesantă în contextul relaţiilor şi mă conduce la un set de afirmaţii radicale,
în primul rînd, sugerează că dezvoltarea relaţiei nu ar fi afectată de o anumită creştere în ceea ce priveşte
apropierea sau sentimentele, nici de obţinerea de informaţii, ci de (re)interpretarea organizată, de către o
persoană, a celuilalt şi de consecinţele sociale ale acestei (re)interpretări.
Sugestia lui Kelly nu plasează accentul pe conţinutul a ceea ce ştie o persoană despre o alta, aşa cum
consideră majoritatea teoreticienilor, şi nici pe cît de multă informaţie poate aduna cineva pentru sine, din
diferite surse, despre cealaltă persoană (Berger şi Bradac, 1982). în schimb, sînt valorizate consecinţele
sociale ale organizării şi completării interpretării cuiva cu privire la cadrele psihologice şi valorile
celeilalte persoane - măsura în care cineva înţelege sistemul sau organizarea cunoştinţelor celuilalt, precum
şi conţinutul său; cadrul de operare şi decizie, în măsura în care se iau decizii; lucrurile distinse din unitatea
aleasă, la fel ca şi unitatea aleasă în sine. O astfel de înţelegere are consecinţe sociale profunde, ea afectînd
totodată comportamentul social. De exemplu, avînd datele de mai sus, autodezvăluirea ar fi mai semnificativă
în dezvoltarea relaţiei atunci cînd contribuie la interpretarea de către receptor a experienţei (=
gîndirii) în ansamblu a celui care face dezvăluirea, decît chiar atunci cînd ea revelează evenimentele care i
s-au întîmplat acelei persoane. O confidenţă care nu dezvăluie nimic nou cu privire la organizarea
gîndurilor celui în cauză sau care nu presupune nimic nou referitor la identitatea sau experienţa respectivei
persoane (un contraexemplu ar fi afirmaţia „Am fost violată în adolescenţă" şi efectul ei) nu are prea multe
şanse să schimbe tipurile de roluri sociale pe care le pot juca partenerii unei relaţii. Efectul ar fi pur şi
simplu de a adăuga ceva la ceea ce se ştia deja în cazul rolurilor vechi, nedeterminînd absolut nici o
schimbare la nivel organizaţional asupra înţelegerii celuilalt şi nici asupra relaţiei ulterioare dintre
parteneri.
Determinarea cadrelor de referinţă ale celuilalt nu se reduce la o simplă identificare a termenilor utilizaţi şi
nici nu reprezintă o impunere a cadrelor proprii de comprehensiune asupra comportamentului său. în
schimb, comprehensiunea intelectului altcuiva într-o relaţie socială necesită, parţial, o soluţie
organizaţională. Acest lucru înseamnă că problema relaţională constă în a determina modul în care celălalt
r
organizează valorile şi semnificaţiile, ceea ce
102 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
pune în contrast cu anumite lucruri, ceea ce include sau exclude în procesul de creare a unui sistem de
semnificaţii personale (Capitolul 2). (într-adevăr, întîlnirile joacă, într-un mod comparabil, acelaşi rol de
distingere a lucrurilor care se potrivesc de cele care nu se potrivesc.) O persoană organizează semnificaţiile
prin eliminarea sistematică a alternativelor şi prin contrastarea sistematică, cu celelalte lucruri, a
posibilităţilor care rămîn. Kenneth Burke (1985, p. 20) a formulat acest lucru într-un aforism: „Fiecare mod
de a vedea este un mod de a nu vedea".
Interdependenţa relaţională
Analiza de mai sus ne oferă o şansă de a reconsidera şi de a testa unele propuneri noi în ceea ce priveşte
modurile în care se dezvoltă interdependenţa relaţională. De exemplu, acesta nu este un model aristotelic de
schimbare în relaţii, în care, de exemplu, o persoană se confesează alteia şi astfel „cauzează" schimbarea în
relaţie sau determină, aproape automat, mutarea relaţiei la un alt nivel sau stadiu, sau îi oferă celeilalte
persoane o gamă de sugestii fizice care „cauzează atracţia", sau spune ceva încîntător de strategic care îl