Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

Interpretarea şi relaţionarea
Mead ne învaţă cum operează anumite contexte temporale în viaţa reală, conferind semnificaţie unor
evenimente şi interpretări altfel ambigue sau nesigure. Burke ne arată în ce manieră o încercare de a
interpreta comportamentul altora poate să ne conducă, în mod natural, la utilizarea unui limbaj care să ne
ÎNTÎLNIREA CU CELĂLALT
99
concentreze atenţia asupra motivelor. Kelly ne poate fi de folos în dezvoltarea acestor linii de raţionament;
el arată în ce măsură interpretarea noastră asupra celorlalţi, a motivaţiilor lor şi a propriei persoane ne
influenţează direct abilitatea de a relaţiona la diferite niveluri.
Cadre de interpretare
în mod clar, simpla juxtapunere a sistemelor cognitive a două persoane - chiar dacă ele sînt consubstanţiale
- nu înseamnă, în mod automat, că indivizii reuşesc să se înţeleagă, nici că ei acordă aceleaşi ponderi şi
semnificaţii fenomenelor pe care le interpretează (Dixson şi Duck, 1993). O astfel de comprehensiune este
stabilită prin (1) cunoaşterea propriului intelect (dacă nu urmăm vechiul dicton grecesc „Cunoaşte-te pe
tine însuţi", atunci cum putem vedea că altcineva se aseamănă cu noi ?); (2) cunoaşterea intelectului
celuilalt; (3) o combinaţie de interacţiune (şi indiciile pe care aceasta le oferă despre intelectul celuilalt) şi
interpretare, în timp ce Mead subliniază importanţa interacţiunii cu alte intelecte (şi chiar cu propriul
intelect, interacţiune căreia Mead îi atribuia un pronunţat caracter social, chiar şi atunci cînd cineva
vorbeşte singur!), Kelly se concentrează asupra interpretării unei persoane de către un interpret, prin
observaţie. Ambele poziţii au condus în linii mari la o aceeaşi concluzie, dată fiind insistenţa cu care Kelly
a susţinut că comportamentul reprezintă concretizarea în practică a interpretărilor, explicaţiilor şi ipotezelor
specifice unei persoane.
Kelly a insistat asupra faptului că există două niveluri de înţelegere a celuilalt, un nivel care îl tratează ca
pe un obiect, pentru noi, în calitate de observatori (vezi mai sus), iar altul care încearcă să pătrundă
psihologia sa şi să înţeleagă cum percepe el însuşi circumstanţele în care se află (vezi mai jos). Kelly
(1969a) a remarcat că:
„Ar fi o idee bună să identificăm două niveluri de interpretare. Primul s-ar ocupa de evenimente şi de [persoane]
tratate ca evenimente. Prin aceasta vreau să spun că noi am interpreta mai curînd comportamentul [persoanelor],
şi nu concepţiile lor. O altă persoană ar fi pur şi simplu un alt obiect pe orizontul nostru... Dar să presupunem că
ar exista şi un al doilea nivel de interpretare. Acesta s-ar ocupa de interpretarea interpretărilor altor [oameni], în
loc să căutăm sensul nostru în ceea ce au făcut alţii, noi am încerca să înţelegem ce sens au dat ei lucrurilor pe
care le-au făcut, în loc să punem cap la cap evenimentele din viaţa lor în modul cel mai parcimonios din punct de
vedere ştiinţific, noi ne-am întreba cum realizează ei înşişi acest lucru, indiferent dacă schemele lor ar fi
parcimonioase sau nu" (p. 203). 100
RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACTIONA
ÎNTÎLNIREA CU CELĂLALT
101
Această observaţie marchează un moment crucial în argumentaţia cărţii, cu implicaţii foarte importante
pentru modul în care noi înţelegem relaţiile şi capacitatea oamenilor de a aborda relaţiile cu ceilalţi.
Empatia sau intersubiec-tivitatea depind de termenii în care îl percepem pe celălalt; cu alte cuvinte,
intersubiectivitatea nu constă în considerarea modului în care eu m-aş simţi dacă experienţa ta, X, mi s-ar fi
întîmplat mie, ci în considerarea modului în care te simţi tu cînd ţi se întîmplă X.
Pentru Kelly, abilitatea unei persoane de a manifesta un comportament social faţă de o alta este definită,
limitată şi circumscrisă de comprehensiunea reciprocă a sistemelor lor de semnificaţii. Altfel spus, natura
relaţiei între două persoane depinde de gradul în care ele îşi interpretează sau înţeleg reciproc modul de
gîndire. Kelly (1955) a formulat acest lucru astfel: Rolul pe care îl poate juca un individ în procesele
sociale care implică un altul depinde de măsura în care el interpretează fiecare proces de interpretare a
celuilalt. Termenii-cheie aici sînt „a juca un rol într-un proces social care implică o altă persoană" şi „în
măsura în care" (Duck, 1982a, 1983), iar restul capitolului clarifică această importanţă.
Trebuie remarcată mai ales importanţa sugestiei lui Kelly conform căreia gradul de înţelegere a unei
persoane de către o alta nu este neapărat echivalent în ambele sensuri, acest lucru fiind, de obicei, trecut cu
vederea în analizele tradiţionale ale proceselor relaţionale. Din această cauză, nătărăul şi escrocul (care se
înţeleg reciproc în diferite grade) se află, de fapt, în relaţii diferite unul cu altul, deşi ei sînt prezenţi la
aceeaşi întîlnire fizică. Aceeaşi asimetrie de înţelegere apare în cazul majorităţii interacţiunilor dintre adulţi
şi copii (şi, ca o observaţie interesantă, şi în cazul interacţiunilor dintre experimentatori şi subiecţii lor,
după cum susţin primii). De asemenea, una dintre problemele cu care se confruntă adolescenţii şi părinţii
este aceea că adolescenţii încep să-şi înţeleagă părinţii mai bine ca înainte, în timp ce părinţii cred că încă îl