Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

ÎNTÎLNIREA CU CELĂLALT
97
Aceste exemple ajută la stabilirea rolului jucat de grupurile formate pe baza unei similitudini percepute
între persoane şi o anumită categorie, sau între o acţiune şi o categorie de acţiuni. Fiecare caz constituie o
confirmare a faptului că extinderea prin similitudine contribuie la ameliorarea relaţiilor sociale, facilitînd
înţelegerea comportamentului, stilului şi sistemului de semnificaţii caracteristice celuilalt în termenii unei
scene de ansamblu. O astfel de extindere creează probabil alte efecte sociale, deoarece încurajează apariţia
unor consecinţe în plan conversaţional: o persoană va discuta cu alta în contextul unor scene create exact în
maniera de mai sus.
O scurtă recapitulare
înainte de a trece mai departe, voi reformula punctele-cheie pentru următorul pas al argumentaţiei.
Persoanele implicate într-o relaţie încearcă să se înţeleagă reciproc mai întîi în termeni generali şi să
înţeleagă motivul în virtutea căruia celălalt s-a comportat într-un anumit fel într-un context dat. Pentru a
realiza acest lucru, indivizii utilizează o terminologie motivaţională contextualizată, care este integrată în
sistemul nostru lingvistic, şi realizează proiecţii dincolo de observabil („extinderi"). Noţiunea de intenţie
este [adînc] înrădăcinată în limbajul descriptiv utilizat pentru a evalua comportamentul şi cuvintele altor
persoane, astfel încît se pare că înţelegem, într-adevăr, psihologia cuiva atunci cînd utilizăm aceşti termeni.
Căutarea intenţiei reprezintă o parte integrantă a arsenalului pentru evaluarea şi realizarea unei hărţi a
intelectului celuilalt. Deoarece opiniile persoanelor asupra lumii pot fi construite diferit (Capitolul 2), în
încercarea de a înţelege intelectul celuilalt contează gradul în care cineva este dispus să acţioneze, în mod
extensiv, pentru a înţelege cadrul general de semnificaţie în cadrul căruia operează amîndoi.
O observaţie crucială pentru argumentaţia mea este că procesul nu se opreşte aici. Pe măsură ce relaţiile
evoluează, partenerii evoluează spre un alt mod de cunoaştere reciprocă: cunoaşterea celuilalt în termenii
săi proprii. Cu alte cuvinte, comprehensiunea unui intelect nu este numai o funcţie a experienţei (în sensul
de „capital de timp") într-o relaţie cu o persoană şi nici a aplicării descrierilor sau atribuirilor cu privire la
comportamentul acelei persoane. Comprehensiunea depinde de experienţa (în sensul de „învăţării") cu
privire la modul în care o persoană intervine asupra lumii.
Astfel, cunoştinţele referitoare la intelectul celuilalt trebuie să se fundamenteze pe conştientizarea deciziilor
pe care acea persoană le ia şi pe dimensiunile între care se încadrează aceste decizii. Sarcina
r
observatorului/partenerului relaţional în înţelegerea intelectului celuilalt este de a deveni conştient de
98 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
contrastele care reliefează preocupările centrale ale persoanei în teoriile sale asupra lumii. Sarcina de a
interpreta cadrele de referinţă ale gîndirii celuilalt nu este deloc aceeaşi problemă cu aceea de a justifica
raţiunile comportamentului unei persoane, în sensul limitat în care teoria atribuirii încearcă să explice
„cauzele". Indiferent dacă individul ca atare conştientizează sau nu, înţelegerea unui alt intelect reprezintă,
parţial, activitatea de interpretarea termenilor şi deciziilor prin care acesta operează, şi nu numai a
termenilor prin care poate fi descris din exterior. După cum susţine şi Billig (1987), afirmaţiile trebuie să
fie înţelese, mai degrabă, în contextul altor decizii şi dileme cu care se confruntă persoana în cauză.
în mod clar, o astfel de comprehensiune este facilitată de o înţelegere personală şi contextualizată a
modurilor indivizilor de a se comporta şi de a gîndi, înţelegere obţinută prin observare, discuţie,
conversaţie, reflecţie şi interacţiune (Berger şi Bradac, 1982). Comprehensiunea este totodată influenţată de
gradul în care o persoană poate împărtăşi cu o altă persoană aceeaşi viziune sau poate extrapola, pornind de
la enunţuri singulare, cadrele de referinţă mai largi prin intermediul cărora lucrează cealaltă persoană. Interpretarea
este, de asemenea, facilitată de influenţarea gîndirii celuilalt, spre a deveni mai apropiată de a sa.
Procesul de acumulare a cunoştinţelor cu privire la intelectul şi geografia mentală a celuilalt a fost studiat în
amănunţime (de exemplu, Berger, 1988; Berger şi Bradac, 1982; Planalp şi Garvin-Doxas, 1994). Mai
precis, procesul are loc fără întrerupere de-a lungul relaţiei, pe multiple niveluri. El reprezintă, de
asemenea, o combinaţie de cunoştinţe articulate şi nearticulate, încercăm să îi înţelegem pe ceilalţi suficient
de bine cît pentru a obţine informaţii satisfăcătoare şi adecvate, dar nu procedăm identic pentru fiecare
relaţie în parte. Partenerii caută să descopere în semnificaţiile altora aspecte diferite în circumstanţe diferite
de timp, aspirînd la mai mult decît o înţelegere globală, care să fie valabilă pentru totdeauna. Dezvoltarea
acestui punct crucial pentru relaţii ne conduce înapoi la lucrările lui George Kelly.