Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

Modul în care observatorii îşi extind deducţiile despre persoane stereotip este un alt exemplu al procesului
de „extindere" discutat în Capitolul 1. Extinderea realizată prin stereotipizare este derivată esenţial din
percepţii ale „similitudinii" dintre un individ şi o clasă. „Similitudinea", în sens larg, este ea însăşi un
indicator al mai multor exemple de extindere în comportamentul relaţional uman, dar toate extinderile sînt
exemple ale căutării de către oameni a semnificaţiei şi interpretării prin trecerea mai departe de ceea ce
apare în mod direct în percepţiile lor. De exemplu, azi-dimineaţă am văzut la televizor un părinte
deznădăjduit, care întreba: „Ce fel de om ar putea face aşa ceva unui copil mic?", în mod evident, o dată cu
înfăptuirea unui prejudiciu, autorul acestuia devine „un anume fel de om", deci mai mult decît un simplu
executant. Prin prisma argumentelor anterioare, caracterul general este atribuit de extinderea de la o acţiune
la un caracter, care pregăteşte scena pentru relaţionarea cu cealaltă persoană în termenii caracterului
respectiv. Astfel, extinderea de la o acţiune la un caracter este un mod de a crea raportul ulterior scenăagent.
Ca un alt exemplu, Vanzetti, Notarius şi NeeSmith (1992) au arătat că uneori partenerii unui cuplu
tind să generalizeze aşteptările reciproce şi să realizeze judecăţi caracterologice despre comportamentul
celuilalt chiar şi atunci cînd sînt martori la o unică manifestare a respectivului comportament. Partenerii
unei căsătorii eficiente (aceia ce nutresc o încredere absolută în capacitatea d iade i de a rezolva cu succes
problemele relaţionale) au şanse mai mari decît cei ai uneia într-un anumit sens eşuate de a face o atribuire
pozitivă a caracterelor pentru a explica comportamentele specifice pe care le percep ca pozitive atunci cînd
se aşteaptă la expunerea unui comportament negativ. Soţii din căsătoria „eşuată" realizează atribuiri
caracterologice negative, indiferent dacă se aşteptau sau nu la un comportament negativ. Pe scurt, soţii
dintr-o căsătorie cu probleme se aşteaptă la mai multe exemple de comportament negativ şi mai puţine de
comportament pozitiv din partea partenerilor lor decît soţii dintr-o căsătorie fericită, chiar dacă partenerii
intenţionează ca anumite comportamente ale lor să genereze sentimente pozitive (Vanzetti et al., 1992). In
termenii pe care îi folosesc aici, o persoană nefericită realizează extinderea de la exemple specifice de
comportament, prin adăugarea unei conotaţii negative şi, totodată, prin aşezarea, de la început, a noului
exemplu de comportament într-un mulaj negativ. Ne putem aştepta la faptul că relatarea unor exemple de
comportament de către un soţ/o soţie nefericit(ă), prin comparaţie cu o persoană fericită, este de mult mai
multe ori caracterizată de extinderi 96 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACTIONA
negative, limbaj negativ, comunicare non-verbală negativă, precum şi de semne generale ale unui mod
predominant negativ de a privi lumea şi de a o explica sau reacţiona la ea din punct de vedere
comportamental, într-adevăr, un stil de percepţie (sau orice alt stil) negativ este, de fapt, o tendinţă de a
vedea, în primul rînd, similitudinile (negative) dintre lucruri acolo unde alţi indivizi (non-negativişti) nu
văd nici o similitudine. Reformulînd în termenii pe care i-am folosit în acest capitol, persoana
contextualizează comportamentul celuilalt prin perceperea unui model negativ, creează acest lucru ca pe o
scenă pentru interpretarea agentului şi apoi relaţionează cu celălalt într-un mod care confirmă, testează sau
presupune această interpretare.
Pentru a oferi un al treilea exemplu, Mieii (1987) sugera că există o probabilitate mult mai mare ca indivizii
să se lase influenţat de un efect produs de un eveniment recent şi să „extindă" începînd cu ultimele trei zile
ale experienţei lor relaţionale în descrierea viitorului ei probabil, decît să admită în calcul întreg istoricul
relaţiei. Autoarea a arătat că subiecţii extrapolau experienţele lor recente, ca şi cum acestea se constituiau
într-un model inexorabil de comportament; subiecţii nu recunoşteau adevărul fundamental conform căruia
viaţa este oricum variabilă! Oamenii tind să-şi proiecteze viitorul pe baza unei similitudini sau model în
experienţele trecute (Capitolul 2). Reformulînd observaţia în termenii pe care i-am folosit în acest capitol,
prin proiectarea unui viitor similar trecutului, indivizii îşi pot structura experienţele relaţionale prin crearea
unui raport scenă-act.
în acelaşi fel, duşmanii se aşteaptă reciproc să acţioneze în moduri ostile, similare cu cele la care aparent
luaseră parte anterior (Wiseman, 1989). Persoanele care dispreţuiesc se aşteaptă ca persoanele dispreţuite să
continue să facă lucruri la fel de demne de dispreţ (Shoenewolf, 1991). Se aşteaptă ca oamenii caracterizaţi
într-un anumit mod (prieteni, timizi, neserioşi, paranoici, seducători etc.) să continue să se comporte în
moduri similare (în concordanţă) cu ceea ce a determinat iniţial primirea respectivei etichete. La fel,
conceptele de personalitate duc la un astfel de mod de gîndire, şi acelaşi lucru se întîmplă şi cu eticheta
incapacităţii. Acelaşi lucru se aplică în cazul primei impresii sau al atracţiei la prima vedere; şi aici, mintea
receptorului se „fixează" pe cele dinţii acţiuni, calităţi şi caracteristici observate şi, de aici, orice acţiune
ulterioară intră automat în cadrele prestabilite de pozitivitate (cu alte cuvinte, se repetă greşeala enunţată
anterior, omiţîndu-se nestatornicia fiinţei umane şi aşteptîndu-se un comportament consecvent din partea
celorlalţi). Deoarece am scris deja despre raporturile scenă-act şi agent-act, e inutil să mai adaug că aceste
trei funcţii ale raţionamentului asupra similitudinii sînt exemple ale operării cu astfel de raporturi.