Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

Patternul general pe care un observator îl atribuie comportamentului unei alte persoane devine un context pentru
interpretarea situaţiilor specifice, ca bază pentru înţelegerea comportamentului celuilalt şi a intelectului care îi
guvernează acţiunile. O înţelegere cu adevărat profundă a intelectului celuilall vine numai din capacitatea de a
recunoaşte şi „plasa" inconsecvenţele îr contextul unui model general atribuit anterior. Astfel de interpretări sîni
necesare pentru ca relaţiile să fie abordate în mod corespunzător de aceia care chiar realizează relaţionarea în
circumstanţele variabile ale vieţii zilnice. Astfel, observaţia lui Mead cu privire la timp şi context are un al doilea
punct de relevanţă în ceea ce priveşte relaţiile: timpul ne permite să modelăm şi să organizăm informaţiile.
Timpul ca transformator al experienţei relaţionale. Un al treilea punct de relevanţă a timpului este faptul că
schimbă, maturizează şi atenuează interpretarea evenimentelor şi oamenilor. Fiind gînditori reflexivi, oamenii
pot (ş desigur că şi fac acest lucru) regîndi trecutul şi pot reorganiza planurile de viitor, în contextul relaţiilor,
Harvey, Orbuch şi Weber (1992) au arătat cz persoanele îşi dedică o mare parte a energiilor lor personale şi
relaţionale pentru a evoca experienţele trecute şi, astfel, pentru a reformula interpretările acelor experienţe, în
urma unei astfel de reinterpretări, un prieten din trecut se va dovedi un „conspirator" (Jones şi Burdette, 1994).
Modul în care sînt trata de către o persoană poate indica o afecţiune mai profundă decît am apreciat ev la început.
După cum au arătat unii cercetători în teoria reducerii nesiguranţei informaţia ulterioară (de exemplu, „Am o
aventură") poate destabiliza aşteptă rile existente, poate accentua sau reduce nesiguranţa (Berger, 1988; Planalp ş
Honeycutt, 1985). Problema este totuşi că o astfel de destabilizare reprezinţi un transformator pentru organizarea
cunoştinţelor personale despre celălalt.
Mai mult decît atît, multe dintre sentimentele vieţii reale acţionează c; motive pentru reflecţie şi reformulare a
experienţei în timp, fie din trecut, fu 86 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
ÎNTÎLNIREA CU CELĂLALT
87
din viitor (Duck, 1992a). Regretul, remuşcarea, dezamăgirea, anxietatea, speranţa, iertarea şi aşteptările, de
exemplu, reprezintă sentimente care realizează o legătură între două momente de timp (de exemplu,
„dezamăgirea" descrie observaţia că speranţele care au fost create pentru un anumit eveniment din viitor nu
s-au materializat, de fapt, atunci cînd evenimentul a avut loc în prezent). Convingerile cu privire la evoluţia
unei relaţii sau la deznodămîntul unei aventuri romantice se bazează de asemenea pe timp, fiind
esenţialmente experienţe de formulare şi reformulare trăite la momente diferite.
în fine, deşi cercetătorii ataşamentului nu au reuşit să demonstreze fără putinţă de tăgadă legătura dintre
experienţele primei copilării şi comportamentul relaţional al adultului (Bartholomew, 1993 ; Stafford şi
Byers, 1993), există, în acest moment, dovezi în măsură să confirme faptul că amintirile din copilărie
afectează categoric modul în care mamele îşi cresc proprii copii (Putallaz, Costanzo şi Klein, 1993). Acest
fapt sugerează că paralelele recent studiate dintre relatările asupra modului de educare de către părinţi în
copilărie şi experienţele romantice actuale din viaţa adultă ar putea fi rezultatul refor-mulării, de către
persoana în cauză, a amintirilor din copilărie, într-un mod conform cu experienţa actuală a relaţiilor din
viaţa adultă (Adler, 1929). însă, la fel cum adulţii îşi pot interpreta copilăria pentru a înţelege experienţele
prezente (Stafford şi Byers, 1993), ei pot, la fel de bine, să-şi folosească sentimentele prezente pentru sine,
pentru a interpreta amintirile din copilărie (Handel, 1993).
Orice formă de reflecţie este deci o măsură a proceselor transformatoare menţionate în capitolul anterior:
oamenii reflectează cu scopul de a elabora explicaţii funcţionale mai realiste sau de a învăţa, adică de a găsi
semnificaţii pentru evenimentele din trecut, care pot fi utile în viitor. O observaţie esenţială este aceea că o
astfel de semnificaţie este identificată ca model şi utilizată totodată drept context pentru o interpretare
viitoare a unor acţiuni specifice (Capitolul 2).
Dacă aceste contexte temporale sînt atît de importante pentru experienţa relaţională a unei persoane, atunci
o înţelegere totală a proceselor relaţionale va include, mai devreme sau mai tîrziu, efectele acestor contexte.
Cu toate acestea, principala observaţie pe care intenţionez să o fac este aceea că astfel de influenţe sînt,
totodată, prezente sub formă de cunoştinţe pentru persoanele care interpretează comportamentul celuilalt
în relaţii. Mead ne-a îndemnat să urmărim efectele timpului asupra relaţiilor, deci asupra intelectelor,
asupra înţelegerii de către noi a altor intelecte, precum şi asupra comportamentului social, în general. Ar
trebui să ţinem seama de lecţia lui.
Contextele lingvistice şi gîndirea relaţională
Mai devreme am remarcat faptul că Mead recunoaşte importanţa limbajului şi a utilizării obişnuite de
simboluri în comunicarea dintre parteneri, într-adevăr, teza lui se fundamentează pe recunoaşterea
importanţei comunicării ca bază pentru conectarea gîndirii şi acţiunii. Discuţia în schimb este înrădăcinată
în modurile în care concepem limba şi o utilizăm pentru a descrie şi interpreta comportamentul altora.
Limbajul, discuţia, comunicarea, şinele, societatea şi intelectul sînt strîns legate în concepţia lui Mead, ca şi
în lucrarea de faţă. Prin urmare, trebuie să analizăm limbajul mai atent din această perspectivă.