Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

întâlnirea cu celălalt
Imaginafi-vă mirarea unui marţian după aterizarea pe Pămînt, cînd observă că pămintenii vorbesc tot timpul sau comunică
permanent prin simboluri: bîrfesc, spun glume, se ceartă, fac relatări, conferenţiază, ascultă conferinţe, iau notiţe, scriu cărţi,
citesc cărţi, pictează tablouri, regizează piese de teatru, merg să vadă piese teatru, spun povesti, ascultă poveşti, acoperă
table cu simboluri matematice - chiar şi noaptea visează o adevărată ţesătură de simboluri. Pe scurt, pămintenii par să-fi
petreacă cea mai mare parte a timpului comunicind cu ajutorul unui simbol sau al altuia, în timp ce celelalte creaturi
alepămintului -peste două milioane de specii - nu scot nici un cuvînt... [Dar] cînd marţianul a întrebat despre posibilele
legături dintre ciudatul negoţ cu cuvinte al omului si încă mai ciudatul său comportament [în relaţii], a primit drept răspuns o
cane intitulată Maimuţa goală.
W. Percy (1975, pp. 12, 29, sublinierea în original)
SINOPSIS
Cei doi parteneri care se întîlnesc într-o relaţie sînt doi indivizi autoreflexivi, înconjuraţi de diferite contexte
sociale şi umane, studiate în Capitolele l şi 2. Capitolul de faţă dezvoltă explorarea contextelor temporal şi lingvistic
care afectează modurile în care cei doi parteneri ajung să înţeleagă mai multe unul despre celălalt, încercînd să
dobîndească acces în sistemul de semnificaţii personale al celuilalt, fiecare persoană caută, la început, să explice
comportamentul (adică, explicarea celuilalt ca obiect) şi apoi să interpreteze sistemul de semnificaţii al celuilalt (adică,
să-1 înţeleagă pe celălalt ca persoană). Acest capitol ia în discuţie rolul timpului în această interpretare şi arată că
selecţia termenilor de către un vorbitor în discuţia cotidiană se foloseşte inevitabil de un limbaj motivaţional ineluctabil
care, la fel ca metaforele, extinde şi constrînge înţelegerea de către noi a altor persoane, în final, sugerez faptul că
relaţiile dintre oameni sînt stabilite de gradul în care fiecare persoană îşi poate dezvolta o înţelegere pentru celălalt sau
de măsura în care poate (spre satisfacţia sa)
78 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
ÎNTÎLNIREA CU CELĂLALT
79
interpreta sistemul de semnificaţii al celeilalte persoane - cu alte cuvinte, acest capitol argumentează faptul că limitele
unei astfel de înţelegeri circumscriu însăşi relaţiile. Teoriile lui George Herbert Mead, George Kelly şi Kenneth Burke
sînt, astfel, corelate pentru a arăta modul în care partenerii ajung să se cunoască ca indivizi, precum şi pentru a
diferenţia partenerii de generalităţile contextelor în care sînt întîlniţi.
Nu există două persoane identice din punct de vedere psihologic, chiar şi atunci cînd aparţin aceleiaşi
culturi sau vorbesc aceeaşi limbă, în schimb, intelectele sînt „proprietatea" indivizilor, deşi ele sînt
construite cu ajutorul instrumentelor şi materialelor puse la dispoziţie aprioric de societate şi de
interacţiunea socială. Cînd două intelecte se întîlnesc, ele ştiu deja că fiecare dintre ele este un mixtum
compositum de constituenţi derivaţi din materiale uşor de recunoscut şi de utilizat în general de către
ceilalţi. Cu toate acestea, trăsăturile vizibile din exterior, vorbirea şi comportamentul, trebuie să fie, mai
presus de orice, disponibile ambilor parteneri, în caz contrar cele două intelecte neputînd comunica deloc.
Acest fapt îl interesează pe un specialist în relaţii, care caută modurile în care se asociază două intelecte,
dar, în viaţa reală, reprezintă o dilemă socială pentru două persoane într-o relaţie: cum pot să-şi diferenţieze
partenerul de oricine altcineva şi, mai important, cum pot să ajungă să-şi înţeleagă partenerul ca individ ?
Studiul relaţiilor ne aduce astfel la o răscruce, deoarece indivizii, în mod clar, îşi construiesc propriul
sistem de semnificaţii folosind simboluri culturale existente şi pot totuşi să participe în cadrul construcţiei
comune şi în utilizarea semnificaţiilor. Cea mai puţin interesantă formă a întrepătrunderii psihologice
(pentru că este cea mai comună) este dată, în mare parte, de apartenenţa culturală comună, întrebările cele
mai interesante cu privire la relaţii se referă la consecinţele sociale care apar atunci cînd oamenii se
lansează în estimări cu privire la zonele comune şi legăturile dintre ei.
Capitolul de faţă urmăreşte, astfel, discuţia anterioară despre contextele cultural şi personal dintr-un alt
punct de vedere - ca mijloc de a înţelege gîndirea altor indivizi ca indivizi, şi nu ca specimene ale culturii
lor. Prin aceasta, sper să clarific cum apare posibilitatea ca intelectele împărtăşind o cultură comună să se
întîlnească şi să creeze într-un mod interesant baza pentru relaţii interpersonale voluntare. Vom cerceta
acest proces complex prin analiza părţilor sale separate, dar trebuie avut în vedere faptul că nu este vorba
despre un proces unidirecţional: în acest punct, îl voi împărţi în „persoana exprimîndu-se" şi „o persoană
înţelegînd-o pe alta", numai pentru comoditatea analizei. Tot pentru comoditate, capitolul se îndreaptă la
început spre modurile
în care ajungem să caracterizăm pe cineva ca pe un obiect, pentru ca, apoi, să treacă mai departe, la modul
în care înţelegem acea persoană prin prisma sistemului de semnificaţii al acelei persoane. Consider că cele
două procese funcţionează în strînsă legătură pe fondul realităţii cotidiene.
Contexte temporale şi gîndirea relaţională
în Capitolul 2, am urmărit anumite contexte importante pentru modul în care o persoană interpretează
lumea în ansamblu. Capitolul de faţă extinde această analiză la un nivel mai subtil, şi anume faptul că