Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

lor asupra unui anumit subiect într-o singură frază. Poate că ar fi nimerit să comparăm semnificaţia cu un
bazin de apă, din care fiecare enunţ al nostru extrage cîte o găleată. O putem considera o metodă de
„eşantionare", de vreme ce e imposibil să se extragă dintr-o dată cantitatea de apă din bazin. Găleţi diferite
aduc la suprafaţă volume diferite, selectînd diferite eşantioane. Astfel, o singură afirmaţie „eşantionează"
ceea ce o persoană ar putea spune despre un anumit obiect, reprezentînd astfel o opţiune de moment făcută
din întregul lucrurilor pe care o persoană le-ar putea spune despre ceva. Astfel de afirmaţii ar putea da unor
observatori o imagine adecvată pentru a înţelege semnificaţia unui lucru - sau dimpotrivă. Şi aici putem
vedea că metaforele ne influenţează gîndirea şi acţiunea. Dacă credem că discuţia reprezintă semnificaţie
(sau identitate), ne purtăm diferit faţă de cazul în care credem că discuţia este un eşantion de semnificaţie
sau identitate. Numai prin interacţiune continuă şi discuţii cu partenerul se poate ajunge la înţelegerea celui
mai mic detaliu şi se poate scoate în evidenţă caracterul reprezentativ al oricărui eşantion în sine.
72 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
VIAŢA UMANĂ RELAŢIONALĂ ÎN CONTEXTUL EI
73
Rezumat şi concluzii
Importanţa socială a discuţiei rezidă, mai degrabă, în caracterul ei de activitate interpersonală, de legătură
între oameni, decît ca legătură între concepte sau ca simplă exprimare a ideilor unei persoane. Capitolul s-a
concentrat asupra rolului discuţiei ca prezentare şi ca experienţă a modurilor cuiva de a se acomoda cu
lumea înconjurătoare într-un context în care astfel de opinii sînt construite individual şi deci nu sînt în mod
necesar uşor de prevăzut sau de înţeles. Ca şi metaforele, modul în care o persoană discută ajută o alta să
înţeleagă necunoscutul - în acest caz, semnificaţiile individuale ale vorbitorului. Dar înţelegerea apare
numai dacă aceste semnificaţii pot fi înţelese prin prisma propriei experienţe. Activitatea simbolică, mai cu
seamă discuţia, permite iniţial, ca un truism, o înţelegere de bază a semnificaţiilor unei persoane prin alta.
Metafora, discuţia şi alte moduri de a împărtăşi semnificaţia sînt factori primordiali în relaţionarea umană,
deoarece indică, provoacă şi materializează „interdependenţa simbolică" (Stephen, 1985) dintre două persoane
şi creează simultan acel sentiment de „a exista într-o relaţie", care constituie esenţa relaţionării (Duck
şi Sants, 1983).
Capitolele următoare dezvoltă o teorie interpersonală şi intersubiectivă a relaţionării, bazată pe dezvoltarea
de către individ a unui sistem de semnificaţii personale, pe prezentarea şi împărtăşirea acestui sistem de
semnificaţii cu alţi oameni în cadrul relaţiilor. Astfel, deşi majoritatea consideraţiilor asupra discuţiei şi
metaforei vizează aspecte lingvistice, această carte le explorează la nivelul interpersonal şi le consideră ca
fiind factori esenţiali şi canale de împărtăşire a experienţei.
Deoarece majoritatea afirmaţiilor reprezintă indicatori de opţiune, fiind mai puţin decît tot ceea ce ele ar
putea spune şi rareori elaborate pe deplin de fiecare dată cînd persoanele vorbesc, ascultătorii trebuie să
descopere ei înşişi moduri de a interpreta şi completa afirmaţiile pe care le aud, pentru a intui semnificaţia
vorbitorului. Iniţial, după cîte s-ar putea presupune, ascultătorul atribuie sensul prin prisma propriului său
sistem de gîndire, proiectează intenţiile şi face mult mai multe decît i-ar impune calitatea de simplu
receptor pentru undele sonore. Astfel, „comunicarea" implică nu numai exprimarea valorilor şi
semnificaţiilor individuale ale unui vorbitor, ci şi interpretarea lor de către ascultător. O astfel de
interpretare ar putea transforma ori relocaliza într-un anumit fel semnificaţia unui vorbitor sau ar putea să o
asocieze/transfere/extindă.
Fundamentul natural pentru o astfel de interpretare îl oferă, desigur, jnformaţiile pe care cineva le deţine cu
privire la vorbitor sau la circumstanţele în care acesta se află. în unele cazuri se ştie numai că persoana
aparţine aceleiaşi culturi, vestimentaţia sa se încadrează în anumite rigori, arată aşa, are un anumit stil de
comportament non-verbal şi a fost întîlnită într-un set specific de împrejurări (de exemplu, la un interviu
pentru o slujbă, într-un magazin, într-un autobuz), în alte cazuri putem avea ani de experienţă cu persoana
respectivă şi o amplă comprehensiune asupra modurilor în care el sau ea interpretează şi descrie
experienţele, în ultimul caz beneficiem de un cadru elaborat prin care să diferenţiem şi să extindem
semnificaţiile pe care o persoană le poate exprima printr-o singură rostire - bazîndu-ne (şi putînd face acest
lucru numai din această cauză) pe cunoaşterea faptului că numai noi vom putea umple golurile, şi nimeni
altcineva, în orice caz, discuţia exprimă şi dezvăluie modurile cuiva de a vedea lumea înconjurătoare.
Gradul în care aceste moduri sînt înţelese depinde de capacitatea ascultătorului de a umple golurile şi de a
interpreta semnificaţiile. O relaţie furnizează informaţii despre umplerea acestor goluri şi reprezintă, astfel,
un mod de a cunoaşte o altă persoană, nu numai un mod de a relaţiona cu ea.
Acest capitol a dezvoltat astfel mai multe teme sugerate în Capitolul l şi anticipează patru tipuri distincte de
interpretări care stau la baza comunicării relaţionale: (a) interpretarea lumii de către un individ; (b)