Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

atunci cînd, de exemplu, o cultură dezbate recunoaşterea unor noi forme de „căsătorie", cum ar fi cea dintre
parteneri de acelaşi sex).
Contexte personale şi de audienţă
în timp ce cultura oferă un fundal general pentru relaţii, există şi alte contexte particulare care îşi fac
intrarea şi ieşirea în diferite momente ale desfăşurării continue a acelor relaţii. Indivizii îşi pot exprima
părerile personale în diferite circumstanţe, unor audienţe diferite sau aceleiaşi audienţe (sau partenerului
60 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
într-o relaţie), în momente diferite de timp, pe măsură ce contextul afirmaţiilor lor se schimbă. Astfel, rolul
discursului sau discuţiei despre relaţii şi în relaţii este unul care trebuie plasat printre contextele importante
menţionate mai sus.
Billig (1991) a arătat că cineva care discută despre familia regală britanică cu un monarhist declarat îşi va
nuanţa opiniile într-un mod care se potriveşte cu opiniile celeilalte persoane (dacă îl agreează pe
monarhist), sau în dezacord cu aceste opinii (dacă îl displace). La fel, dacă stă de vorbă cu un adept al
marxismului, o persoană poate exprima aceleaşi opinii în forme diferite, în funcţie de audienţă. Observaţia
lui Billig se referă la faptul că opiniile unei persoane sînt un amestec de moduri diferite de exprimare a unei
evaluări centrale, care este ea însăşi supusă unei reevaluări continue şi unor formulări diferite. O dată cu
trecerea timpului, dialogurile atente cu noi înşine scot în evidenţă anumite aspecte ale acestor evaluări, în
detrimentul altora. Oricum, oamenii îşi schimbă uneori părerile doar în urma analizării individuale a
respectivelor lucruri (Duck, 1980, de exemplu, a discutat rolul gîndirii „din afara interacţiunii" asupra
relaţiilor). De asemenea, ei îşi formulează credinţele şi conştiinţa relaţiilor lor prin dialoguri cu partenerii
(Acitelli, 1988, 1993), iar astfel de dialoguri le schimbă credinţele şi comportamentele.
Afirmaţiile partenerilor într-o relaţie despre relaţiile, sentimentele, problemele, responsabilităţile lor,
nivelul lor de intimitate et al.m.d. sînt puternic contextualizate de istoriile lor individuale; de istoria
relaţională; de circumstanţele diadice, de reţea şi culturale, precum şi de situaţia în care are loc discuţia. De
aceea noi trebuie să fim foarte precauţi în caracterizarea relaţiilor unei persoane ca stări prin concentrarea
asupra unui singur nucleu central invariabil al credinţelor persoanei cu privire la acestea, credinţe care ar
putea să confere o imagine completă a sentimentelor persoanei într-o relaţie. De exemplu, Hendrick şi
Hendrick (1993) au subliniat relevanţa acestei observaţii pentru cercetare: prezentarea credinţelor cuiva
asupra relaţiilor unui investigator constituie un caz special de asociere între vorbitor şi audienţă. Această
asociere ar putea genera anumite afirmaţii din totalitatea afirmaţiilor care ar putea fi exprimate cu privire la
relaţii. Mai departe, descrierea sentimentelor cuiva pentru partener, făcută în mijlocul unei dispute, poate fi
diferită de cea făcută în timpul unei cereri în căsătorie a aceluiaşi partener, ambele distingîndu-se de
exprimarea pasională a acestor sentimente (Duck, 1992a). Sentimentele de bază/esenţiale sînt, dintr-un
anumit punct de vedere, de lungă durată, dar ele pot fi exprimate, evocate diferit, în funcţie de audienţă, de
circumstanţe sau de situaţie. Existenţa variabilităţii, discutată în secţiunea
VIATA UMANĂ RELAŢIONALĂ ÎN CONTEXTUL EI
61
precedentă, pune oamenii faţă în faţă cu opţiuni reale în ceea ce priveşte propriul mod de reprezentare a
experienţei lor într-un anumit moment de timp. O astfel de datare temporară a expresiilor experienţei are
multe ramificaţii (vezi Capitolul 3) nu numai pentru propria înţelegere a partenerilor asupra relaţiilor, ci şi
pentru înţelegerea cercetătorilor, pe măsură ce încercăm să înţelegem procesele relaţionale care sînt
continue, în ciuda faptului că noi folosim metode şi tehnici care le „îngheaţă", în esenţă, argumentul meu
este acela că astfel de segmentări metodologice se concentrează exclusiv pe forma exterioară, asemănătoare
unei cochilii, a relaţiilor, şi prea puţin pe conţinutul agitat, care reprezintă viaţa din interiorul cochiliei.
Relaţiile privite ca activitate continuă
Lucrarea lui Billig relevă un număr de puncte importante care influenţează opiniile noastre asupra
modurilor în care operează intelectul unui individ. Pe de o parte, trebuie să vedem importanţa fundamentală
a operaţiilor mentale în cadrul social şi societal. Pentru a exprima acest punct în termeni retorici,
exprimările şi expresiile unei persoane sînt „situate" (Ginsburg, 1988), adică ele pot fi modificate pentru a
fi în acord cu percepţiile persoanei asupra situaţiei sau circumstanţelor retorice. Pe măsură ce oamenii
dirijează activitatea nesfirşită a vieţii, expresiile şi exprimările lor vor fi situate ca o reflectare a
circumstanţelor curente, a audienţei sau a nevoilor lor prezente. Dar, după cum am arătat referitor la
metafore în Capitolul l, diferitele contexte şi circumstanţe influenţează ce simt ei şi cum interpretează
experienţa (Wood, 1993a, 1993b).
în cazul relaţiilor, atît variaţiile, cît şi consecvenţele au rolul de a arăta că relaţiile nu sînt fixităţi
psihologice stabile, ci sînt procese continue, mereu deschise reinterpretărilor sau reformulărilor în