Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

Problema segmentării este valabilă nu numai pentru stadiile relaţiilor, ci şi pentru tipurile de relaţii,
unele dintre ele fiind tratate ca evidente într-o anumită cultură, dar nu neapărat şi în altele. De exemplu,
Harre (1977) a scos în evidenţă faptul că unele culturi pun accentul pe importanţa „fraternităţii"
54 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
dintre bărbaţii adulţi, care trebuie, uneori, chiar să treacă prin anumite ritualuri oficiale pentru a stabili
legăturile reciproce de loialitate; cu toate acestea, cultura noastră nu are un astfel de sistem oficial (cu
excepţia poate a frăţiilor 1 şi a lojelor masonice), în alte culturi, verii au o importanţă centrală în viaţa
familiei, dar în cultura noastră nu putem explica de ce o astfel de relaţie ar fi mai importantă decît cea
dintre fraţi, în lumea occidentală, importanţa întîl-nirilor ca un stadiu al relaţiei nu este disputată, dar, de
fapt, ele reprezintă o etapă relativ nouă, atît din punctul de vedere al formei, cît şi al caracterului lor, fiind
introduse pe la începutul secolului XX (Rothman, 1984). în cei 2000 de ani dinainte, o posibilă relaţie
intimă nu putea începe pur şi simplu cu o invitaţie în oraş la o pizza.
în cadrul relaţiilor, de asemenea, segmentarea şi caracterizarea evenimentelor relaţionale sau a „stadiilor"
depind de preferinţele influenţate de cultură (Honeycutt, 1993). Cultura modernă occidentală consideră că
trecerea de la întîlniri la căsătorie reprezintă un progres, văzut ca atare încă de la începuturile lumii (de
exemplu, Surra, 1987). De fapt, cu numai 150 de ani în urmă, cultura occidentală considera că singura cale
decentă de a mijloci acest progres era printr-o serie complexă de prezentări, plimbări sub supravegherea
severă a unui însoţitor şi consimţămînt părintesc (Rothman, 1984).
Există totodată şi preferinţe individuale în ceea ce priveşte modurile în care relaţiile ar trebui conduse.
Părerile persoanelor chestionate diferă în privinţa a ce este şi cum ar putea progresa prima întîlnire, de
exemplu. Christopher şi Cate (1985) au arătat că 7,4% din cupluri au întreţinut relaţii sexuale la prima
întîlnire, în timp ce 16% nici măcar nu s-au sărutat. Oamenii au păreri diferite în ceea ce priveşte
interpretarea diferitelor tipuri de comportament relaţional, cum ar fi flirtul (de exemplu, Montgomery,
1986, a arătat că bărbaţii tind să vadă comportamentul în timpul flirtului ca avînd profunde conotaţii
sexuale, în timp ce femeile îi atribuie în primul rînd caracterul unei prietenii).
Totodată, nici opiniile partenerilor nu corespund în privinţa lucrurilor pe care le dau şi le primesc într-o
relaţie (Prins, Buunk şi van Yperen, 1993). într-o interacţiune dată, există tot atîtea relatări discrepante
asupra dezvăluirilor cîte există în deplin acord. De exemplu, Sprecher (1987) susţine existenţa unui grad
redus de reciprocitate între dezvăluirile făcute şi cele primite. Baxter şi Bullis (1986) au relevat faptul că
partenerii erau de acord
1. Frăţii - organizaţii locale sau naţionale de studenţi, în SUA, cu scop social, care condiţionează statutul de membru de
anumite rituri de iniţiere şi al căror nume este format din două sau trei litere ale alfabetului grecesc (n.tr.).
VIAŢA UMANĂ RELAŢIONALĂ ÎN CONTEXTUL EI
55
numai în ceea ce priveşte circa jumătate dintre evenimentele relaţionale cheie sau momentele cruciale ale
relaţiei lor. Surra (1987) a relatat că unii parteneri nu reuşeau să se pună de acord, cu diferenţe de pînă la un
an, asupra datei primei lor experienţe sexuale comune!
Negocierea segmentelor de experienţă relaţională
Alegerile în ceea ce priveşte segmentarea experienţei relaţionale pot fi şi ele negociate în cadrul unei diade.
Indivizii trebuie, desigur, să cadă de acord asupra unor aspecte ale relaţiilor; de exemplu, două persoane se
vor căsători numai dacă ambele sînt de acord asupra acestui lucru, în alte cazuri, este bine, pur şi simplu, ca
părţile să fie de acord. Dacă eu cred că tu şi cu mine avem, în stadiul întîlnirilor, o relaţie serioasă, care se
îndreaptă spre exclusivitate şi responsabilitate, iar tu nu crezi acelaşi lucru, atunci, la un moment dat, acest
lucru va ieşi la iveală! Similar, dacă eu cred că cearta noastră conjugală a pornit din cauza unui anumit
comportament al tău X, atunci alegerea mea de a puncta experienţa în acel moment ar putea să nu coincidă
cu alegerea ta cu privire la segmentele de percepţie a evenimentelor (Watzlawick et al., 1967). Atunci, o
astfel de discrepanţă în sine este de natură să devină o scînteie pentru o dispută relaţională de proporţii.
Cercetătorii (de exemplu, Gottman, 1979) au arătat că multe dispute relaţionale gravitează în jurul a două
probleme: (1) segmentarea şi succesiunea evenimentelor (de exemplu, al cui comportament a provocat
disputa) şi (2) interpretarea segmentelor sau a disputelor despre rolul celor două persoane în discuţie.
Disputele pe o temă în care se „aştepta" acordul pot face ca tema să devină un diferend simbolic pentru o
problemă mai gravă a relaţiei, şi nu o simplă divergenţă de opinii. Cuplurile cu frămîntări cronice în
relaţiile lor maritale sau cu probleme conjugale persistente au, în mod tipic, moduri diferite de segmentare
şi de interpretare a segmentării comportamentului, deşi acest lucru este prezentat deseori ca fiind numai o
diferenţă de strategie comunicativă (Noller şi Guthrie, 1992; Noller şi Venardos, 1986). Unul dintre
numeroasele motive de conflict şi frămîntări într-o relaţie este tocmai faptul că oamenii nu sînt de acord în
ceea ce priveşte modurile în care fluxul de experienţă trebuie descris sau caracterizat (Noller şi Fitzpatrick,