Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

anterior (Duck, 1984), viaţa relaţiilor poate fi metaforizată la fel de uşor cu ajutorul ciclului de viaţă a
broaştelor (ou, mormoloc, broască) sau a insectelor (ou, larvă, crisalidă, adult), în care fiecare stadiu
anterior este complet diferit în ceea ce priveşte forma de stadiile următoare, cu toate acestea, broasca sau
insecta ca atare rămînînd aceleaşi. Deşi astfel de transformări reprezintă o reflectare mai verosimilă a ceea
ce se întîmplă, de fapt, în cadrul relaţiilor, metaforele mormolocului şi insectei nu vor fi niciodată aplicate
relaţiilor, datorită dificultăţii de a opera cu ele în acest domeniu.
3. Căruţe cu coviltir folosite pentru traversarea Americii de Nord la începutul migrării spre Vestul Sălbatic (n.tr.).
44 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
Perspectiva cercetătorului este prezentată de metaforele folosite pentru a descrie fenomenul respectiv, iar
paralelismul dintre activităţile cercetătorului şi cele ale altor persoane nu ar trebui minimalizate (Duck,
1987a). în ambele cazuri, la fel cum se întîmplă cu alte încercări de a comunica cu cineva, presupunem un
cadru de referinţă şi un fundal de ipoteze. Cadrul are rolul atît de a informa, cît şi de a limita modurile în
care noi concepem fenomenul. Este vorba, aici, de aceeaşi problemă ca în fizică: observarea nu poate fi
neutră. Orice observare a unui fenomen presupune unpunct de vedere, iar relativitatea diferitelor puncte de
vedere ne poate ajuta să vedem ceva de o importanţă fundamentală în privinţa relaţiilor, la fel cum se
întîmplă în fizică, în domeniul relaţiilor interpersonale, instrumentele de evaluare relaţională nu sînt neutre,
ci presupun şi conţin, la rîndul lor, un anumit punct de vedere. La fel ca metafora, acest proces încadrează
şi modelează tipurile de lucruri pe care noi le numim „date", precum şi tipurile de explicaţii pe care le
acceptăm drept satisfăcătoare.
Poziţia adoptată mai sus are multe implicaţii pentru cercetarea asupra relaţiilor. De exemplu, după cum au
argumentat Bernard (1972), Olson (1977), Duck şi Sants (1983) şi Duck (1990), în cadrul unei teoretizări
cunoscute astăzi ca opinie asupra relaţiilor (Noller şi Guthrie, 1992; Surra şi Ridley, 1991), persoanele
implicate şi cele neimplicate îşi pot forma opinii foarte diferite asupra aceloraşi evenimente relaţionale.
Această diferenţă i-a surprins, se pare, pe unii cercetători care nutreau convingerea că există un singur mod
adevărat de a privi evenimentele relaţionale, şi care au fost puşi în dificultate de motivele pentru care
subiecţii lor nu se supuneau acestei legi evidente (Christensen, Sullaway şi King, 1983). Adoptînd o
metaforă ştiinţifică pentru propria lor activitate, astfel de cercetători caută o unică modalitate pentru a privi
lucrurile care se întîmplă în cadrul relaţiilor. Unii sînt de părere (ca o alternativă la cea prezentată aici) că
diferenţele dintre părerile observatorilor sînt dovada faptului că unul dintre observatori (de obicei, cel care
nu este om de ştiinţă) greşeşte. De exemplu, teoria lui Berscheid şi Peplau (1983) pune accentul pe adevărul
obiectiv şi pe percepţia autorizată a unui investigator:
„gradul de corespondenţă dintre credinţele participanţilor despre o relaţie şi descrierea de către investigator
a adevăratei activităţi relaţionale dă naştere la un mare număr de întrebări interesante. Cu toate acestea,
pentru a fi folositori, descriptorii de relaţii trebuie, în ultimă instanţă, să fie fideli proprietăţilor modelelor
de activitate interconectată, modele care pot fi înregistrate şi aprobate de către investigatori imparţiali" (p.
13, sublinierea ne aparţine).
IMPORTANŢA DISCUŢIEI
45
Prin contrast, poziţia mea în această privinţă sugerează că utilitatea investigaţiei ţine de gradul de
corespondenţă dintre descrierea investigatorului şi descrierile semnificative pentru persoanele implicate în
relaţii, şi nu acelea care au semnificaţie numai pentru investigator, pentru colegii săi sau pentru alţi membri
ai culturii academice. Totuşi, este puţin probabil ca acei investigatori care nu caută semnificaţia personală
(diferită de „realitatea obiectivă") să o găsească vreodată sau să-i descopere importanţa în cadrul relaţiilor.
Totuşi, Duck, Pond şi Leatham (1994) au demonstrat că persoanele singure privesc rezultatele
interacţiunilor lor într-un mod cu totul diferit faţă de modul în care aceleaşi evenimente sînt văzute de
persoane din afară (sau de partenerul persoanei singuratice), în mod particular, persoanele singure au
tendinţa de a trage concluzii negative în privinţa interacţiunilor lor şi de a percepe un efect negativ asupra
relaţiilor lor, chiar şi atunci cînd alţi observatori nu înregistrează acelaşi rezuMirAceste diferenţe constau în
modul de interpretare a faptelor sau în semnificaţiile atribuite, şi nu într-o înţelegere eronată sau o greşeală.
Percepţia evenimentelor _de către persoanele singure este la fel de validă din punct de vedere personalca şi
modul de înţelegere a lumii de către oricare altă persoană, chiar dacă această, percepţie denotă o nefericire
pe care altele nu o au. Atenţia acordată organizării şi importanţei unorlastfel de interpretări accentuează
rolul lor-în crearea, §i susţinereajsxperienţei singurătăţii pe care aceste persoane o trăiesc.
Oricum am interpreta aceste afirmaţii şi alte numeroase studii asemănătoare, esenţa mesajului lor este că
evenimentele relaţionale nu diferă de alte evenimente în măsura în care părerile oamenilor despre ele sînt
structurate în funcţie de punctele lor de pornire şi de contextul prin care ei privesc lucrurile. Observatorii
individuali interpretează diferit astfel de evenimente, iar diferenţele reprezintă, parţial, experienţa