Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

conferă o senzaţie de căldură), precum şi pe dimensiunile comunicative ale dragostei (de exemplu, îmi
exprim dragostea spunîndu-i partenerului „Te iubesc! ").
Rezultatele studiului au relevat o gamă largă de experienţe ale dragostei, pe care oamenii le comunică
partenerilor prin şase „moduri de a iubi" preferate, cum ar fi dragostea în calitate de colaborare (sentimente
de energie şi reacţii emoţionale intensificate) sau dragostea ca implicare (dorinţa de a fi împreună ca mod
de a comunica dragostea). Modurile în care oamenii trăiesc într-adevăr un sentiment sau o relaţie sînt strîns
legate de limba în care comunică şi descriu această experienţă. Termenii pe care îi folosesc conţin
experienţa, dar o şi direcţionează într-un fel: termenii de metaforă (şi alte moduri de gîndire) fac parte din
realizarea semnificaţiei pe care oamenii o folosesc în înţelegerea unei experienţe complexe. De fapt, o
lucrare ulterioară de Hecht, Marston şi Larkey (1994) arată că oamenii care trăiesc dragostea ca „implicare"
stabilesc relaţii de o calitate superioară. Astfel se arată că limba nu este irelevantă: ea este strîns legată de
experienţa dragostei.
Metafore ale schimbării relaţionale
Unii critici ar putea argumenta faptul că astfel de concluzii nu sînt relevante o dată raportate la întreaga
experienţă şi desfăşurare a unei relaţii, dar ele sînt adevărate în ceea ce priveşte unele componente
emoţionale, cum ar fi dragostea. Cu toate acestea, mai multe lucrări de cercetare sugerează o corespondenţă
apropiată între descrierile lingvistice ale relaţiilor în ansamblu şi modurile în care oamenii gîndesc şi
acţionează în timp în dezvoltarea unei relaţii.
r
IMPORTANŢA DISCUŢIEI
39
O\ven (1984) a remarcat recurenţa unui număr de şapte teme în discursul persoanelor care îşi descriu
relaţiile: angajament, implicare, muncă, unicitate, manipulare, respect şi fragilitate. El a argumentat că
astfel de teme reprezintă organizarea sau structura prototipică a unei opinii personale asupra experienţei.
Alţi autori (de exemplu, Honeycutt, 1993) au arătat, de asemenea, că UOM (unităţile de organizare
mnezică) stochează cunoştinţele relaţionale în unele moduri care afectează comportamentul în relaţii şi
judecata asupra acestora (de exemplu, asupra atingerii „vitezei de croazieră" în dezvoltarea unei relaţii).
Owen s-a oprit asupra acestor teme, arătînd că o astfel de gîndire poate fi extinsă la nivelul construirii de
relaţii şi al comportamentului. El a argumentat faptul că temele episodice care influenţează anumite
evenimente specifice (de exemplu, îndrăgostirea) sînt grupate în teme (cum ar fi implicarea) care stau la
baza tranziţiilor dintre evenimente specifice sau stări (de exemplu, tranziţia de la simple întîlniri la
căsătorie). Owen a concluzionat afirmînd că „cunoaşterea metaforelor folosite într-un cuplu ne ajută să ne
construim o imagine mai bună asupra comunicării în relaţii" (1985, p. 10). Owen a arătat, de asemenea, că
metaforele au o forţă psihologică care influenţează modurile în care o persoană sau o pereche construieşte o
relaţie (fapt care se aplică şi în cazul cercetătorilor), într-o lucrare recentă, el a mai arătat cum acţionează
metaforele în cazul disoluţiei unei relaţii (Owen, 1993). Limba este deci esenţială, deoarece afectează şi
influenţează modurile în care noi prezentăm o experienţă şi ne implicăm în ea.
Desigur, „limba" nu este numai ceva abstract, ci chiar baza discuţiei umane reale, şi, după cum afirmă
Wood (1982, p. 75), „discuţia este cea prin intermediul căreia persoanele se definesc pe sine şi relaţiile lor,
şi tot prin discuţie sînt revizuite, de-a lungul întregii vieţi a unei relaţii, aceste definiţii acceptate de comun
acord". De exemplu, partenerii într-o relaţie îşi creează deseori „expresii personale" sau un mod stenografie
propriu de a codifica experienţa (de exemplu, prin născocirea de porecle pentru alţii sau pentru unele
activităţi intime, cum ar fi sexul), după cum au arătat Hopper, Knapp şi Scott (1981). Autorii au demonstrat
că cuplurile utilizează aceşti termeni ca un mod de a „celebra" legătura lor ca pe o diadă deosebită. Bell,
Buerkel-Rothfuss şi Gore (1987) au arătat că aceste expresii personale sînt reconstruite şi dezvoltate pe