Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

dispoziţie pentru a ne elucida experienţele. Astfel, metaforizarea dragostei, în modalităţile deja consacrate
de o cultură, nu are atît rolul de a oferi o mai bună înţelegere a acestui sentiment, cît de a oferi puncte de
referinţă sau norme cu autoritate socială pentru modul în care este concepută iubirea în gîndire. Cu toate
acestea, metaforele, noi sau vechi, ajută fiecare individ să-şi construiască sentimentul iubirii, oferind
imagini şi puncte de referinţă care contribuie la interpretarea acestei experienţe (cum ar fi, de exemplu,
fierbinte şi copleşitoare).
Un alt aspect al metaforei este faptul că ne conduce la deducţii care pot facilita înţelegerea conceptului de
dragoste. De exemplu, dacă dragostea este nebunie, atunci persoana care are acest sentiment (sau care îi
aude pe alţii descriindu-1) ar putea deduce că ea implică pierderea controlului conştient sau tendinţe spre
un comportament iraţional. Anumite metafore ar putea astfel modela atît comportamentul, cît şi aşteptările
şi/sau ar putea ajuta la definirea unor norme la fel de bine precum le reflectă, deoarece spectrul metaforelor
nu este infinit, iar unele tipuri de metafore sînt preferate altora.
Kovecses (1991) a urmărit mecanismul care stă la baza oricărui sentiment (în acest caz, dragostea) ilustrat
prin metafore şi introdus în conştiinţa populară, comună. Kovecses tratează metaforele ca pe descrieri
teoretic-populare ale
iubirii, cazuri care întruchipează viziunile conceptuale împărtăşite de membrii unei culturi cu privire la
acest sentiment. Argumentaţia lui se bazează pe faptul că dragostea este o experienţă emoţională complexă,
alcătuită din mai multe aspecte, care pot părea uneori misterioase pentru oameni, atît în ansamblu, cît şi
luate fiecare în parte. Oamenii apelează imediat şi în mod natural la metafore, în calitatea lor de reper: ei
folosesc metaforele ca un mod de a-şi defini şi explica experienţa sentimentelor proprii. Astfel, pentru
Kovecses, studiul metaforelor iubirii înseamnă descoperirea unui complex de credinţe ale unei culturi cu
privire la definirea şi înţelegerea unor experienţe emoţionale misterioase.
Metoda lui Kovecses se bazează esenţialmente pe limbă. Prin gruparea diferitelor situaţii de folosire a
metaforelor, Kovecses identifică anumite asemănări în materialul lingvistic. O astfel de asemănare se
regăseşte, de exemplu, în metaforele nutriţiei: „Am nevoie de iubire" ; „Mi-e sete de dragoste" ; „Nu pot
trăi fără iubire" etc. Dintr-o astfel de analiză, Kovecses dezvoltă ideea că, privit ca un element al nutriţiei,
conceptul de dragoste este o componentă importantă a înţelepciunii populare asupra caracterului esenţial al
dragostei: dragostea îl satisface şi îl sprijină pe îndrăgostit; să trăieşti fără dragoste înseamnă să fii ceva mai
puţin decît ţi-a fost dat să fii sau să nu poţi prospera.
Kovecses (1986, 1991) a arătat că metaforele sînt nişte modele conceptuale ale naturii dragostei care
exercită o puternică influenţă psihologică asupra experienţei individuale. Kovecses nu consideră aceşti
termeni şi folosirea lor ca fiind simple zorzoane lingvistice, ci susţine că, de fapt, metaforele sînt nişte teorii
neiniţiate. Adoptăm o metaforă pentru că ea surprinde şi explică ceva din esenţa unui fenomen într-un mod
care ne extinde înţelegerea într-o manieră utilă nouă. La fel ca alte tipuri de teorii, teoriile neiniţiate ne
atrag atenţia asupra unui anumit aspect al fenomenului (căldura, nutriţia), excluzînd altele; ele ne ajută la
conceptualizarea unor lucruri şi ne îndreaptă spre alte orizonturi, explicînd totodată anumite aspecte.
Teoriile neiniţiate au rolul de puncte de referinţă mentală, care au fost denumite, în alte lucrări asupra
relaţiilor, „prototipuri" (Fehr, 1993). Cu toate acestea, abordarea propusă de Kovecses se bazează în
întregime pe analiza lingvistică şi, după cum el însuşi recunoaşte (Kovecses, 1986, pp. 84-85), acest tip de
analiză nu demonstrează prin ea însăşi că „oamenii chiar trăiesc dragostea prin intermediul modelelor
prezente în folosirea convenţionalizată a limbii". Noi gîndim în metafore, dar oare şi acţionăm prin
intermediul lor ?
Da, chiar aşa se întîmplă. Arătind cum modelul metaforic se aplică celorlalte moduri de a trăi dragostea,
Marston, Hecht şi Robers (1987) au adus 38 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A
INTERACŢIONA
dovezi importante în acest sens, în studiile lor despre „diferitele moduri de a iubi". Ei au folosit o metodă
de legătură între utilizarea lingvistică şi celelalte aspecte ale dragostei ca experienţă emoţională, folosind
metafore precum culorile şi explorînd modurile de exprimare a dragostei. Autorii acestor studii au descris
dragostea ca fiind un set de percepţii polivalente şi interdependente, care implică gîndirea, sentimentele şi
comportamentul. Ei au argumentat că experienţa dragostei este un fenomen foarte complex, care nu poate fi
redus la un domeniu singular de simţire sau comportament sau gîndire umane. Această experienţă a
dragostei implică o largă varietate de elemente lingvistice, emoţionale, comportamentale şi de gîndire, iar
interdependenţa acestor elemente este susţinută prin comunicare. Explorarea acestei posibilităţi prin
examinarea „modurilor de a iubi" s-a concentrat pe definiţiile lingvistice ale dragostei (de exemplu,
dragostea înseamnă a face ceva împreună), pe experienţele fiziologice ale dragostei (de exemplu, dragostea