Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

elaţionării dintre două „obiecte" reprezintă în mod esenţial un alt nivel de perspectivă asupra procesului
cognitiv, nivel care a fost considerat de unii gînditori (de exemplu, Mead, 1934/1967) ca fiind specific
conştiinţei umane.
Legătura dintre diferite seturi de idei
Un aspect surprinzător al proceselor de extindere negociată şi de deducţie este oferit de folosirea metaforei.
Metaforele (din grecescul fiETcupepEiv\metaphereiri\, însemnînd „a transpune") sînt, în aparenţă, doar
moduri de deducere, de extindere sau trecere a unui domeniu de discurs sau a unui conţinut în altul,
considerat mai viu şi mai evocator, care înviorează cele spuse sau scrise. Cînd scriitorii se refereau la
„corabia statului", în loc să folosească cuvîntul guvern (incidental, derivat din latinescul gubernator,
însemnînd „cîrmaciul unei corăbii"), ei foloseau o metaforă. Statul nu este propriu-zis o corabie şi nici
preşedintele un cîrmaci, cu toate acestea, noi am înţeles ideea. Aceşti scriitori au preluat sensurile unor
termeni din navigaţie şi le-au aplicat temei guvernării, aducînd, prin aceasta, ceva în plus modului în care ei
concep ideea de guvernare, ca fiind o activitate îndreptată spre un anumit scop, care poartă un
IMPORTANŢA DISCUŢIEI
31
grup de oameni prin ape necunoscute spre locuri şi experienţe noi (cu riscul de a le provoca la toţi rău de
mare!).
în acelaşi mod, cînd ne referim la relaţii ca fiind „apropiate", folosim o metaforă. Apropierea este un
termen care se referă concret la distanţa în spaţiu şi la aducerea a două lucruri unul lîngă altul (este derivat
din latinescul claudere 1 , cu sensul de „a închide - capacul unei cutii, de exemplu). Chiar şi în accepţiunea
sa modernă - aplicată şi distanţei emoţionale - sensul reprezintă o extindere plină de vitalitate a termenului
spaţial de la amplasarea sa iniţială la una nouă. Este interesant faptul că, pentru a da semnificaţie relaţiei
personale, ne adaptăm sau ne extindem gîndirea la alt domeniu de cunoştinţe (cele despre relaţiile spaţiale).
Astfel, mecanismele metaforei conţin mai mult decît acea vitalitate a unei imagini ajutătoare care ne oferă o
viziune sau posibilitatea de a înţelege: metafora presupune o capacitate de a reflecta pe o anumită temă şi
de a profita de o perspectivă din afara temei pentru a crea legătura cu o alta. în acelaşi timp, o relaţie
presupune mai mult decît simple modele comportamentale sau interacţiuni discrete dintre doi indivizi,
fiecare dintre persoane sau observatori trebuind să aibă capacitatea de a reflecta asupra comportamentelor
şi interacţiunilor, de a găsi o perspectivă obiectivă, precum şi de a construi o legătură mentală între ele.
O altă asemănare dintre metafore şi relaţii rezidă în faptul că amîndouă implică activităţi ale intelectului, în
încercarea sa de a înţelege sau de a-şi face o idee despre lume. Prin folosirea unei metafore, încercăm să
înţelegem mai exact ceva complex, comparîndu-1 pentru moment şi pentru simplificare cu altceva, al cărui
înţeles îl ştim deja foarte bine. Cînd Shakespeare scrie despre moarte ca fiind „acea neştiută ţară, din a cărei
îmbrăţişare nici un călător nu se mai întoarce", metafora ne ajută să privim moartea ca pe un loc în care
mergem după viaţă. Această metaforă nu ne cere să ne luptăm cu concepte metafizice complexe asupra
transformării esenţei sau a transfigurării sufletelor, sau a metamorfozei Fiinţei-cu-F-mare, sau cu opinii
complexe şi obscure asupra morţii pe care le înţelegem cu greu. Ea prezintă moartea ca pe o simplă
destinaţie, un altundeva, un loc pe care îl putem găsi, un loc în care vom ajunge la timpul potrivit (probabil
împreună cu toţi perceptorii de taxe şi ţînţarii care au trăit vreodată). Această imagine simplă şi familiară a
„unei destinaţii" este una pe care o cunoaştem deja foarte bine şi deci pe care o putem înţelege mai uşor.
1. Este vorba despre termenii din limba engleză pentru „apropiat"/„apropieie" anume dose/doseness (n.tr.).
32 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A INTERACŢIONA
Deşi folosirea unor astfel de metafore poate să ne faciliteze înţelegerea, ea ne limitează totodată percepţia.
Dacă mă gîndesc la moarte ca la o destinaţie, asta mă împiedică, în acelaşi timp, să mă gîndesc la ea ca
fiind, să spunem, un somn care aduce odihnă, pace şi sfîrşitul pentru acea „mie de lovituri naturale, al căror
moştenitor este omul" (deşi Shakespeare urmăreşte aceşti termeni în acelaşi monolog din Hamlet).
Metafora destinaţiei nu-mi permite să mă gîndesc simultan la moarte ca la o transfigurare a unei alte forme
de viaţă, după cum susţin unele religii orientale. Astfel, prin adoptarea unui nou cadru de referinţă, îmi
formez şi îmi limitez, în acelaşi timp, înţelegerea momentană a unui fenomen numai la unele aspecte ale
sale. în acelaşi fel, într-o relaţie cu persoana A, voi limita, probabil, discuţia la acele domenii care ştiu că ne
interesează pe amîndoi şi voi renunţa la discutarea acelor aspecte din afara cunoştinţelor pe care le
împărtăşim. Cu persoana B urmez, în general, o tactică similară, deşi subiectele în sine pot fi diferite.
Legăturile dintre oameni şi intelecte
Modul în care acţionăm pentru dezvoltarea şi exprimarea unei noi interpretări a experienţei într-o relaţie
este în multe puncte similar cu funcţiile metaforei. Relaţionarea şi folosirea metaforelor ilustrează deci
acelaşi important proces j psihologic. Pe de o parte, în cazul unei metafore avem de-a face cu două j