Steve Duck – Relatiile interpersonale - O călătorie alături de ”celălalt”

lor le imprimă o raţiune. Pe măsură ce Ben află mai multe despre mine şi despre aceste fundale sociale,
organizarea cunoştinţelor dobîndite îl ajută să vadă lucrurile într-o manieră diferită, să-şi coordoneze
comportamentul cu al meu pe diferite niveluri şi să îşi îmbunătăţească permanent viziunea asupra lumii în
ansamblu.
într-o anumită măsură, cunoştinţele noastre despre ceilalţi şi relaţiile cu alţii nu sînt numai clarificate, ci şi
definite şi limitate de modul în care îi înţelegem într-un context specific. Voi argumenta faptul că abilitatea
lui Ben de a-şi (re)organiza semnificaţiile personale asupra lucrurilor şi de a înţelege cadrele de referinţă
ale altor persoane vor elibera şl/sau constrînge, vor dezvolta şi/sau restrînge, vor crea şi/sau distruge
relaţiile sale cu cei pe care îi întîlneşte, din momentul în care îi salută, cu „luminile" sale (!), pînă la
IMPORTANŢA DISCUŢIEI
21
dezvoltarea celei mai profunde intimităţi. Cel mai mult contează măsura în care individul înţelege sistemele
personale de semnificaţie ale altor oameni şi modurile în care posesorul lor îşi organizează gîndirea. Astfel,
una dintre tezele principale ale acestei cărţi afirmă că abilitatea unei persoane de a înţelege semnificaţia
alteia constituie baza, catalizatorul şi limita unei relaţii cu o persoană. Una dintre întrebările care ne pot
ghida de-a lungul acestei cărţi este cum putem ajunge să înţelegem sistemele de semnificaţii personale ale
altor persoane - care sînt condiţiile (preexistente) şi mecanismele pentru o astfel de înţelegere personalizată
?
Cîteva cuvinte despre discuţie
Faptul că deţinem informaţii vaste despre partenerii noştri de relaţie poate fi interesant, dar nu mai
interesant decît faptul că majoritatea situaţiilor în care dobîndim aceste informaţii îşi datorează apariţia
formei bogate, strîns legate de cultura noastră, a simbolului: limba vorbită sau scrisă (şi, de asemenea,
printr-unul din opuşii ei, şi anume tăcerea - pauzele importante, omisiunile semnificative sau lucrurile
nerostite), în viaţa cotidiană, iniţiem, dezvoltăm şi încheiem relaţiile mai ales prin discuţii; ne conducem
relaţiile de afaceri în primul rînd prin discuţii; ne exprimăm personalitatea, oferim sprijin social, ne arătăm
puterea, ne demonstrăm interdependenţa, convingem, linguşim, ne certăm, invităm, respingem, divorţăm,
cerem în căsătorie, propunem şi îmbunăm persoanele din jur în primul rînd prin discuţii. Discuţiile prezintă
atitudinile şi credinţele noastre, ne permit să dezvăluim informaţii despre noi înşine, să ne exprimăm
sentimentele şi să arătăm cum gîndim. Discuţia presupune, totodată, implicare şi produce reacţii din partea
celorlalţi (de exemplu, îi face să întreprindă ceva: „închide uşa! "). într-adevăr, discuţia are multe roluri, pe
care trebuie să le urmărim îndeaproape dacă vrem să înţelegem relaţiile. Bochner (1984), de exemplu,
prezintă exprimarea ca fiind numai una dintre cele cinci funcţii ale comunicării relaţionale: (1) de a genera
o impresie favorabilă în mintea ascultătorului; (2) de a organiza o relaţie (adică de a crea o structură de
putere şi control); (3) de a construi şi valida un mod comun de a privi lumea; (4) de a exprima sentimente şi
gînduri; (5) de a proteja punctele vulnerabile. 22 RELAŢIILE INTERPERSONALE. A GÎNDI, A SIMŢI, A
INTERACŢIONA
Discuţia ca sursă de informare asupra altor oameni
Totodată, discuţia creează şi serveşte la exprimarea conceptelor social-psihologice abstracte despre care
citim că fac parte din stăpînirea impresiilor, precum şi a dezvăluirilor despre sine, a interdependenţei şi
schimbului social. Discuţia trudeşte pentru noi şi creează legături între minţi şi oameni. Discuţia operează
prin simboluri comune, dar este eficientă numai pornind de la ipoteza că persoanele cu care vorbim vor
putea deduce mesajul real al afirmaţiilor noastre, dat fiind faptul că împărtăşesc universul nostru de discurs
(Mead, 1934/1967). Pe scurt, discuţia constituie o sursă principală de informaţii despre sistemele de
semnificaţie şi preocupările oamenilor, şi trebuie să reflectăm asupra modului în care funcţionează. Din
păcate, oamenii sînt fiinţe atît de complexe, încît discuţia nu poate numai să clarifice, ci şi să complice, nu
poate numai să dezvăluie, ci şi să disimuleze, şi nu poate numai să călăuzească, ci şi să abată din drum. De
fapt, ambiguitatea şi echivocul sînt, uneori, importante pentru o relaţionare reuşită (Bavelas, 1990; Duck,
1994d). Din fericire, discuţia apare în contextul social al altor acţiuni şi majoritatea observatorilor vor fi de
acord că astfel de acţiuni spun mai multe decît cuvintele. Totuşi, această afirmaţie nu susţine faptul că
discuţia nu contează, după cum nu susţine nici ideea că discuţia este tot ce contează: mai degrabă, discuţia
trebuie interpretată în lumina altor lucruri cunoscute şi observate în legătură cu sistemul de semnificaţie
specific unei persoane (Berger şi Bradac, 1982).
Discuţia dictează majoritatea conceptelor social-psihologice, în decursul unei singure conversaţii derulînduse,
simultan sau consecutiv, mai multe subiecte de interes, în timp ce partenerii vorbesc, evident, despre ei
şi relaţia lor în mod direct (Acitelli, 1988, 1992, 1993), discuţia în contextul relaţiei realizează mult mai
mult decît atît, ceea ce demonstrează geografia psihologică şi modul de gîndire al unei persoane (Duck,