Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

Epilog
Când se trezi, patul Lonei era gol. Tubul de anestho- toxină dispăruse de pe noptieră. Nu-i trebui
mult timp ca să constate că tânăra luase jumătate din bancnotele ce constituiau bugetul lor. De
asemenea, îşi însuşise o mare parte din tabletele nutritiv-hidratante primite de la Nath, precum şi
cheile maşinii.
Nu se miră. Când scrisese mesajul, în ajun, îşi dăduse seama că despărţirea devenise inevitabilă.
Nici nu se putea pune problema s-o urmeze pe Lona în rândurile anesteziştilor, iar faimoasa
„solidaritate a monştrilor" se oprea în pragul acestei bifurcări.
Se sculă. Hainele mototolite, umede de transpiraţie, îl strângeau într-o gangă ca de carton. Făcu
un pas spre lavabou, apoi renunţă. Se simţea gol pe dinăuntru, găunos. Fragil. O secundă, îi veni
dorinţa de a alerga spre „Bazooka", s-o prindă din urmă, să... Era o idioţenie. O idioţenie inutilă. Nu
făcuse decât să accepte invitaţia fratelui Ko? Sau poate întorsese farurile maşinii spre ţară, fugind pe
drumuri pustii, cu gândul de a muri undeva în fundul unei păduri, îmbătată de senzaţii, ucisă de
miros, de văz, de atingere, de...? N-avea s-o afle niciodată - şi era mai bine aşa. Adună banii,
îndesându-i de-a valma în buzunar. Totul avea să se şteargă, era de ajuns să aştepte. Ieşi din
cameră fără a închide uşa, coborî scara şi păşi în stradă. Mirosul de fum stăruia. Ajungând în dreptul
cafenelei, manşetele ziarelor îl frapară cu literele lor mari şi groase:
„NOU RĂZBOI RASIAL ÎN SUD! Stare de urgenţă proclamată în şapte provincii. Revolte
sângeroase în trei mari centre industriale. Garda civilă la arme!"
Pe umăr i se depuse o mână. Întorcând capul, îl recunoscu pe grăsanul cu chelie lucioasă care-i
dăduse adresa fratelui Ko, cu douăzeci şi patru de ore în urmă.
- Ai văzut? exclamă obezul, cu ciudatul său glas în falset. Iar a început! Două companii fac
manevre. Eu plec poimâine, dar tu? Nu te interesează o poveste din asta? Ştii că se recrutează fără
să pună întrebări? Orice înrolare pe cinci ani implică o amnistie totală. Ai aerul unuia pe care s-ar
putea să-l intereseze. Mă înşel? Du-te la cartierul 58, întreabă de sergent. Îi zici că vii din partea lui
Freddy-grasul...
Avu un scurt moment de ezitare, apoi se răsuci pe călcâie, cu un gest de complicitate virilă.
Lisiah îl privi îndepărtându-se, ca un munte de osânză rostogolindu-se peste cap.
Nu mai exista nici un acum, nu mai exista după. Cercul se închisese. Mai avea de ales, sau totul
era deja prescris? Făcu un pas înapoi, mitraliat de titlurile enorme ale cotidianelor. Umbra i se lipea
de caldarâm, împiedicându-l să fugă. Se retrase, cu senzaţia că se scufunda într-o baltă de nisipuri
mişcătoare. Cu degetele ţepene, cu creierul înecat de ameţeli, auzi sunând undeva ora cinci şi
jumătate.
Sfârşit…
Notă: Valea râsului (n. tr.)