Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

- ...La origine, au existat două planete: Ghan şi Almoha. Două lumi în criză, dedate unei lupte
perpetue, unui război neîncetat. Care au fost cauzele şi peripeţiile acestor confruntări sângeroase?
Astăzi, nimeni nu mai are habar. Indiferent din ce pricină, din conflict în conflict, din escaladă în
escaladă, Ghan şi Almoha au sfârşit prin a se distruge. Reciproc şi total, reducând cele două planete
la un nor de asteroizi răzleţi. Toţi ghanienii au pierit în acest înfiorător holocaust, toţi cu excepţia a o
sută de bărbaţi şi femei - clerici, în majoritate - a căror navă efectua o misiune de supraveghere în
constelaţia lebedei. Almohanii, a căror tehnologie era mai dezvoltată, şi-au putut salva o mare parte
din populaţie. Înghesuind bărbaţi, femei, copii în calele giganticelor nave cosmice, au reuşit să
decoleze înainte ca rachetele ghaniene să le devasteze solul, străpungând-o pe Almoha dintr-o parte
în alta şi pulverizând-o ca pe un măr prins într-o salvă de alice...
Cele şaizeci şi şase de nave au început deci să zboare în derivă prin cosmos, ducând în pântecele
lor cele cinci sute de familii salvate. Lipsiţi de o lume, supravieţuitorii au devenit nomazi,
dezrădăcinaţi, căutând cu disperare un nou pământ de azil... Graţie puternicei sale structuri
religioase, societatea a trecut proba, ierarhia necunoscând nici un simptom de slăbire. Trebuie să
recunoaştem că preoţii au ştiut să canalizeze energiile, întărind în suflete mitul pământului
făgăduinţei, al unei noi lumi de care fiecare zi a căutării îi apropia tot mai mult.
Patruzeci de îngeri păzitori aveau să deschidă poarta cerului pentru a-i lăsa să intre pe aleşii lui
Dumnezeu, proclamau cărţile sfinte, iar cele cinci sute de familii ale poporului sacru urmau să se
îndese de-a lungul coloanelor firmamentului, într-o incredibilă piramidă omenească, abandonând
navele care le vor fi adus până acolo. Iar serafimii le înmânau cheile paradisului terestru, cu diluviile
sale de fructe, de flori...
Asta nu-ţi aminteşte de nimic?
Lona tresări, tocmai recunoscuse descrierea capodoperei de piatră pe care maestrul Zâ se
grăbise s-o pulverizeze în faţa ei, distrugând, fără pic de remuşcare, un an şi jumătate de muncă
îndârjită.
Vru să spună ceva, dar Nath îi făcu semn autoritar să tacă.
- Almohanii au început să creadă în pământul făgăduinţei, în grădina edenului. Profeţii lor au
făcut totul pentru a-i încuraja pe calea aceasta, ştiind bine că era singura care ar fi evitat o
dezagregare rapidă a cadrelor sociale. Da, trebuiau să aştepte; da, horoscoapele ştiinţifice o afirmau
clar: undeva, în negreala insondabilă a cerului, îngerii munceau pentru ei. Îngerii construiau
paraclisul. Un paradis pentru uzul exclusiv al exilaţilor... Îngerii clădeau munţii, sădeau pădurile,
umpleau lacurile...
Tânăra femeie se agită pe scaun, dintr-o dată stânjenită. Tonul sardonic folosit de tovarăşul ei o
tulbura în cea mai mare măsură. Nu fuseseră ei înşişi îngeri? O îndoială cumplită începu să i se
insinueze în suflet.
- Atunci, profeţii s-au făcut poeţi, continuă Nath, descriind cu precizie fiecare loc, zugrăvind un
tablou idilic al unei planete despre care ştiau cu certitudine că nu exista decât în imaginaţia lor. Dar
gloata îi urma, devianţii deveneau din ce în ce mai rari, unitatea socială supravieţuia cataclismului.
Castele rămâneau stabile, privilegiile necontestate.
În acest timp, la mii de kilometri în urmă, racheta ghaniană se fixase pe urmele armadei,
înregistrând toate comunicaţiile, toate mesajele. Compilând discursurile radiodifuzate ale preoţilor
almohani. A durat peste treizeci de ani. Când echipa supravieţuitoare a adunat destule amănunte,
şeful misiunii a decis cea mai formidabilă expediţie punitivă imaginată vreodată. Calculând
traiectoria exactă a navelor de salvare, ghanienii au determinat care avea să fie poziţia armadei
peste cinci ani. Odată stabilit acest punct, au depăşit flotila spaţială, care la drept vorbind înainta
destul de lent, pentru a-şi economisi rezervele de energie, şi - propulsându-se cu viteze
superluminice - şi-au început prospecţia în zona viitoarei întâlniri. N-au avut nevoie de mult timp
pentru a descoperi ceea ce căutau: o minusculă planetă deşertică, pustie, fără nici o formă de
vegetaţie. O imensă întindere de nisip albastru, presărată cu capitoliile dunelor. O lume anonimă. O
lume bună de modelat. Un paradis pe care să-l creeze. Atunci, prinzând clerul almohan în propria