Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

Lisiah nu râsese.
- E imposibil. Asta-i o treabă de super-laborator, medicentru sau clinică cibernetică, nu pentru
un doctoraş de ţară! Şmecheriile astea conţin o incredibilă doză de energie. Ajunge o trăsătură de
bisturiu stângace, un electrod secţionat, pentru a elibera brusc douăzeci-treizeci de mii de volţi! Maş
pârli pe masa de operaţie ca un nefericit stropit cu benzină, şi doctorul odată cu mine! Nu, în
afara filierei normale nu există nici o speranţă. De altfel, nici nu cred că vreun chirurg nespecializat
şi-ar asuma un asemenea risc. Cât despre a ne prezenta la un medi-centru, nici să nu mai vorbim.
Copoii ne aşteaptă deja...
Îşi lăsase capul să cadă la loc pe pernă, cu o expresie sinistră şi cearşaful tras până sub bărbie.
- Nu trebuie să mai întârziem mult pe-aici, mormăi el în momentul când Lona ieşea, paznicul
începe să ne privească pieziş: eu mereu în pat, tu cu rochia ta murdară. Du-te şi spune-i să
pregătească nota de plată pentru mâine dimineaţă, asta o să-l liniştească, iar la noapte fugim...
Lona porni spre pădure, cu intenţia de a tăia o cârje. Nu-i trebui mult timp pentru a găsi ceea ce
căuta: o creangă solidă, bifurcată la capăt, pe care Lisiah şi-o putea propti fară dificultate la
subsuoară. Cu ajutorul pumnalului luat din trusa de supravieţuire a navetei, curăţi bastonul de
frunze, îl coji şi reveni la cabană. Îşi depuse opera sub verandă; ştergându-şi pe rochie mâinile
unsuroase de sevă. Era un timp frumos, iar cerul şi lacul aveau aceeaşi culoare. Nori de porţelan îşi
înspumau frişca bătută la orizont. O luă în direcţia recepţiei, fredonând. În fundul gheretei sale cu
geamuri, bătrânul parcurgea coloanele mărunte ale unui ziar de pronosticuri, privind printr-o lupă
mare cu mâner de corn. Nici nu ridică privirea la apariţia ei, dar poate că o fi fost puţin cam surd?
Lona se rezemă de comptoar, lăsându-şi ochii să hoinărească de-a lungul şirurilor de chei
numerotate. Pereţii erau tapetaţi cu afişe, reclame naive lăudând frumuseţea cutărei sau cutărei
regiuni. Fotografii retuşate unde pădurile de un verde intens, cerul albastru azuriu, cvasi-electric,
frizau limitele halucinaţiei. Deodată, ochii i se opriră pe un dreptunghi de hârtie glasata, format 50 x
50, al cărui text o făcu să strângă pumnii...
Desenat cu un penel naiv, un autocar roşu şi mare traversa în diagonală foaia, urcând pe panta
unui curcubeu cu rădăcina din stânga printre hornuri de uzine, iar cea din dreapta într-un peisaj
idilic, cu munţi şi flori. O inscripţie cu litere agresive domina acest simbol infantil:
„Plecaţi în LINIE DREAPTĂ spre agrement!
Urmaţi PANTA DULCE a destinderii!
Călătoriţi cu «Navi-vacanţa»..."
Linia dreaptă... Panta dulce! De câte ori auzise aceste cuvinte, pe vremea când încă mai făcea
parte din comunitate? De câte ori le pronunţase maestrul Zâ în faţa ei? Linia dreaptă, panta dulce,
cele două principii ale păcii care trebuia să guverneze spiritul în orice moment... Surpriza aproape o
făcu să-şi piardă controlul de sine.
- Da? întrebă peltic paznicul, luându-i în sfârşit la cunoştinţă prezenţa.
Lona se reculese.
- Sunteţi amabil să pregătiţi nota pentru mâine la ora zece? şopti ea, cu voce schimbată.
- Plecaţi? Domnu' 'mneavoastră o duce mai bine? N-arăta prea bine mai deunăzi, din ce-am
văzut. E infirm?
Confirmă distrată din cap, şi arătă spre afiş:
- Ce-i asta?
Bătrânul ridică din umeri.
- O şmecherie turistică mai mult! Ne năpădesc. „Navi-vacanţa"? Habar n-am! O companie mică,
negreşit.
- Aveţi o hârtie şi un creion?
Bătrânul se conformă ursuz, cotrobăind printr-un sertar, de unde scoase până la urmă un pix
ros în dinţi şi un bloc-notes cu foile smulse. Lona mâzgăli rapid coordonatele agenţiei:
„Wondertown. Wolf’s Jump Street, 14 th. Phone: 04-AA. 3.7."
Părăsi recepţia, într-un soi de ceaţă mentală din cele mai confuze. Un mesaj? Un semnal? Nu
putea fi vorba de altceva. Altfel, cum să se explice o asemenea coincidenţă? De altfel, caligrafia