Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

fi vorba să revină în urmă! De-acum încolo, aveau să-l vâneze ca pe un Prădător oarecare, ca... Se
scutură, eliberă uşa şi aruncă o privire rapidă pe culoar. Roboţii dispăruseră.
- Trebuie să găsim o gură de evacuare, şopti el, un tub pentru deşeuri. Tocătorii vor recicla
cadavrul sub formă de biftecuri sau jigouri, iar Hoogleborn va sfârşi în felii congelate, prin
galantarul cine ştie cărui magazin...
Lona izbucni într-un râs nervos. Ideea de a-l regăsi pe Hoogleborn sub aspectul unul „delicios
biftec aromat cu ceapă", trebuia să mărturisească, era de un comic irezistibil. Se stăpâni şi apucă
pachetul, trăgând din toate puterile de care era capabilă. Trebui să parcurgă culoarul de la un capăt
la celălalt, înainte de a descoperi gura unui tobogan de descărcare. Lisiah basculă panoul, eliberând
o înfiorătoare miasmă de gunoaie în descompunere, şi împinse cadavrul cu lovituri regulate. În
sfârşit, sergentul dispăru prin gaură, coborând pe tobogan într-o suită de şocuri surde.
- Gata, conchise Lona, am terminat...
Lisiah nu se mai mişca, privind fix, halucinat, şi trebui să-l zgâlţâie de umăr pentru a-l smulge din
stupoare.
- Acoperişul, se rezumă el să îngaime, naveta e pe acoperiş... Ascensorul...
ÎI luă de mână şi-l trase spre cabină. În momentul când apăsă pe butonul ultimului etaj, se
aprinse un semnal luminos, afişând menţiunea: „Accesul la acest nivel nu le este permis decât
persoanelor dotate cu autorizaţie electronică. Vă rugăm să procedaţi în consecinţă."
O nouă placă de sticlă iradiată ieşi din perete, iar Lona se conformă, lipindu-şi degetele pe
suprafaţa scannerului. Luă apoi mâna lui Lisiah de încheietură şi o ghidă spre aparat. Tânărul părea
în stare de şoc, nu mai reacţiona decât cu moleşeală şi privirea îi era, curios, împăienjenită.
Mai întâlniră trei baraje de acelaşi gen, înainte de a debarca pe acoperiş. Când ieşiră în sfârşit
deasupra cubului rulant, vântul deşertului îi plesni cu violenţă. Navetele erau acolo, asemănătoare
unor mici elicoptere, fiecare sub paza câte unui robot. Androidul nu le cedă locul decât după ce le
prelevă amprentele palmare. Lona se lăsă să cadă pe fotoliul din carlingă.
- Ştii s-o conduci? întrebă ea, cam neliniştită.
Lisiah încuviinţă cu un semn al capului şi se aşeză la comenzi. Îşi regăsise sângele rece, gesturile
sale revenind la siguranţa cam mecanică dinainte, iar privirea la acuitatea obişnuită.
- E simplu, observă el, ajunge să programăm numele oraşului. De restul se ocupă pilotul
automat.
Rămaseră o secundă nemişcaţi, privindu-se în ochi, cu ciudata impresie de a se găsi aşezaţi pe
acoperişul unei clădiri în mers, după care vraja se rupse şi Lisiah apăsă câteva butoane ale tabloului
de bord.
Carlinga se încuie, cu o serie de pocnete seci şi, aproape imediat, elicopterul luă înălţime,
depăşind turnul de fier ruginit care se ridica în mijlocul dunelor de nisip albastru, vehicul titanic, cu
aspectul unui zgârie-nori ambulant.
- Şi acum? strigă Lona, pentru a acoperi zgomotul elicelor.
Lisiah ridică din umeri. Acum, se aflau în voia hazardului.