Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

O reţea frontală de electrozi capta imaginile emise de encefal, transformând impulsurile electrice în
puncte luminoase. Televizoarele dispuse în mijlocul publicului îi permiteau astfel acestuia să
urmărească visurile candidatului, ca pe orice film de aventuri. Lisiah asistase odată la o asemenea
reprezentaţie şi i se întorsese stomacul pe dos când jucătorul - un omuleţ torturat de probleme
sexuale insurmontabile - începuse să-şi sfărâme cu lovituri de ciocan propriul sex, pe care
halucinaţiile îl făceau să-l perceapă sub forma unui scorpion cu coada ridicată. Cea mai mare parte
a candidaţilor sucombau în timpul probei, iar alţii ieşeau nebuni sau mutilaţi. Şi atunci, cecul pe
care li-l achita animatorul nu le mai servea decât ca să-şi plătească internarea sau sistemul de
proteze fără de care cu greu se mai puteau descurca de-atunci înainte. Dacă accepta, Lisiah ştia încă
de pe-acum ce-avea să se întâmple: urma să fie închis într-o cuşcă de sticlă, conţinând un scaun şi o
masă. Pe aceasta din urmă stătea o nemaivăzută panoplie de cuţite, brice, instrumente chirurgicale.
Toate, pentru ca eventualele sale pulsiuni mutilatoare să nu fie frânate de nici o problemă tehnică.
Se mai găseau otravă, flacoane de acid... şi mai ce?
Foarte rapid, drogul avea să-l cufunde într-o stare de somnambulism vecin cu transa. Înceta săşi
mai perceapă limitele propriului trup, carnea i se îngreuna, anesteziată, spiritul începea să-i
plutească, liber, neancorat. Dezîncarnat. Şi atunci... Atunci, tot ceea ce-i refulase conştiinţa sa de ani
de zile se răspândea la suprafaţă ca mâlul unui eleşteu răscolit. Complexele, obsesiile, spaimele,
fascinaţiile. Toate, ca tot atâtea bule de gaz puturos, îi invadau creierul, băşici nesănătoase, pungi de
fiere, primejdioase varice mentale străpunse brusc de acul drogului. Şuvoi opac, ruptură de
anevrism... N-ar fi rezistat. Şi duelul începea, dedublându-l. Opunând un om alb înzestrat cu un braţ
negru, unui negru flancat de un braţ alb. Da, negativ şi pozitiv, aveau să se găsească faţă în faţă,
rivali de neconceput, precum pionii unui curios eşichier al spiritului. Imaginile începeau să se
înlănţuiască într-un ritm din ce în ce mai precipitat: mai întâi o partidă de skanderberg, mână albă şi
mână neagră înnodate într-o aceeaşi torsiune. Apoi, pielea i se cadrila, transformându-i toată
suprafaţa corpului în tablă de dame unde unghiile i se plantau una câte una, pioni deveniţi vârfuri
de săgeată. Degetele, desprinse de palma originară, o parcurgeau în diagonală, sărind din căsuţă în
căsuţă, schiţând atacuri şi replieri. Pătrat alb, pătrat negru. Arătătorul lua mijlociul, inelarul dădea
şah mat degetului mare, cel... Galopau peste el ca tot atâtea cuie, crăpându-i pielea, perforându-i
muşchii... Clepsidre pline cu cuarţ alb sau negru măsurau durata partidei, marcau punctele. Eu îl
insulta pe Eu, îl provoca scuipându-i în faţă cuvinte sfidătoare: „Am să-l omor pe negrul din tine! Am
să te purific, să-ţi redau integritatea dintâi!" Noaptea se scurgea asupră-i ca smoala, întinzându-i-se
pe tors, cufundându-i în întuneric jumătatea superioară a trupului. Atunci, pentru a aduce înapoi
lumina, pentru a face ziua să-i răsară pe umeri, îşi dădea foc părului. Îşi transforma craniul într-un
efemer soare de flăcări sfârâitoare. Mâna grefată se preschimba în tarantulă, mygală, caracatiţă,
fără a mai înceta, înainte de a o face chisăliţă. Doar dacă nu cumva, dornică să-şi regăsească
independenţa, nu apuca un cuţit, începând să secţioneze la înălţimea umărului braţul care o purta...
Nu, n-ar fi avut nici o şansă să iasă nevătămat dintr-un duel schizofrenic. Urma să piară, victimă
a vechilor lui fantasme prost resorbite, în vreme ce June - aşezată în rândul întâi - se cocoşa de râs,
urmărindu-i jalnicele salturi mortale pe ecranul albăstrui al televizorului. Nici un moment nu
încetase să-l urască, iar acum avea dovada. Se întreba dacă n-ar fi fost mai bine s-o culce pe pat şi so
strângă de gât până-i sfărâma laringele, înainte de a căuta să-i facă şi mai mult rău, dar se stăpâni.
- Am să mă gândesc, murmură el, închizând ochii. Am să mă gândesc... Înainte de toate, trebuia
să câştige timp. Dar, de-acum încolo, nu-şi mai făcea nici o iluzie: laţul se strângea.
În zilele care au urmat, de fiecare dată când voia să scoată nasul afară, nu se mai putea dezbăra
de insuportabila impresie că era supravegheat. Pe Lona n-o mai întâlnea decât în supermarketuri.
Acolo, aplecaţi asupra galantarului cu produse congelate, schimbau câteva fraze rapide, după care
se despărţeau, fără o privire. Această sărmană stratagemă n-a întârziat să se compromită. Într-o
dimineaţă, în timp ce tânăra femeie strecura pe furiş câteva bancnote în mâna lui Lisiah, un fulger
alb îi ţintui locului. Peste o secundă, se văzură încercuiţi de o patrulă de roboţi-miliţieni, cu
tetanizoarele pregătite... Pe caroseria blindată a celui mai mare dintre androizi începu să clipească
un beculeţ roşu, şi un glas lipsit de orice undă omenească pârâi din difuzorul frontal: