Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

ÎI deşteptară, cu puţin timp înaintea zorilor, o serie de deflagraţii surde care se rostogoleau în
depărtare, făcând camionul să trepideze pe suspensii. Deasupra dunelor, drept înainte, cerul era
roşu. June se ţinea de tabloul de bord, cu faţa descompusă şi bretelele sutienului căzute pe coate.
Killer lătra, cu urechile lăsate pe spate de spaimă...
Prin aer plutea miros de praf de puşcă, iar peste parbriz se aşterneau particule de funingine.
Aproape imediat, din difuzor se auzi un glas tremurător, bâiguind cuvinte neînţelese.
- E un semnal S.O.S., constată Lisiah, au încasat-o. Încearcă să le obţii coordonatele.
Blonda îl privi cu groază:
- Ce, te-ai sonat? Doar nu mergem acolo!
Trebui să-i smulgă microfonul din mâini, dar apelurilor sale nu le răspunse decât o suflare
greoaie, făcând să vibreze pânza difuzorului cu palpitaţia sa surdă, extraordinar de încetinită.
Camionul se ambală, luând-o la fugă prin labirintul dunelor, ca o uriaşă insectă de metal. După o
oră de rătăciri, descoperiră primul crater. Exploziile scobiseră în nisip enorme pâlnii negre, tatuând
solul cu flori mari de funingine. În anumite locuri, căldura degajata vitrificase cuarţul, transformând
drumul într-o gigantică placă de sticlă ce se sfărâma sub şenilele de treizeci de tone. Lisiah strânse
mâinile pe volan, având impresia că se deplasa peste o imensă oglindă spartă. „Şapte veacuri de
prăpăd!" se pomeni el spunându-şi, în timp ce lua un viraj delicat. Lamele de metal articulat patinau,
încetinind considerabil înaintarea.
- Parc-ar fi un bombardament, şopti June, cu o voce fără expresie.
Lisiah ridică din umeri; de câte ori ridicase ochii spre un asemenea spectacol? N-ar fi putut
calcula o cifră, nici măcar aproximativă. După câteva sute de metri, găsiră câinii, sau cel puţin
rămăşiţele lor: bucăţi de carne înnegrită, carbonizată. Sfârtecaţi de explozii, în plină goană.
- Oh! sughiţă June deodată, cu degetele în gură. Ia uite!
Ceva ocupa mijlocul drumului, un fel de vietate mică şi neagră, cu cinci labe, asemănător unui
păianjen. În momentul când şenila stângă o strivi cu un trosnet sec, Lisiah îşi dădu seama că fusese
o mână omenească... Camioneta nu rezistase deflagraţiilor, capota se desprinsese complet, grotesc,
ca sub acţiunea unui gigantic deschizător de conserve. Din vehiculul răsturnat emana un miros de
carne arsă, amestecându-se cu cel mai acru, al nitrolynei.
Lisiah sări pe pământ, în timp ce June alerga să vomeze mai la distanţă. O singură privire în
interiorul carcasei fumegânde îi ajunse pentru a afla că tot echipajul căzuse victimă furiei fetei cu
părul roşu. Doar şoferul mai trăia, cu mâna crispată pe microfonul emiţătorului radio. Lisiah
îngenunche, punând mâna pe fruntea muribundului. Arsuri oribile umflau carnea în băşici
negricioase, iar părul pârlit îi încorona craniul ca scrumul unui soi de licheni.
- Femela, murmură el, cu glas abia auzit, femela... Coama lungă...
Apoi, capul i se răsturnă într-o parte şi trupul se destinse. Lisiah începu să recupereze plăcuţele
de identitate legate la gâturile oamenilor. Majoritatea erau înnegrite, dacă nu chiar topite, dar aşa
cerea datina. Luă din torpedoul ignifug cartea de bord unde se găseau consemnate numele
membrilor echipajului. Centrul rulant se însărcina să anunţe familiile, dacă morţii aveau familii. June
îl aştepta, agăţată de bara de şoc a camionului, palidă.
- Nu ştiam că e aşa, se bâlbâi ea, în timp ce Lisiah se urca pe treaptă.
- N-ai mai văzut niciodată o vânătoare care iese prost? întrebă el ironic, întinzându-i mâna. Ce să
vezi, e un adevărat botez!
Blonda alergă să se refugieze în cabina de odihnă, trăgând cu furie perdeaua după ea. Lisiah
îngrămădi plăcile de identitate într-un pahar gol şi deschise registrul. Anumite nume îi erau
familiare, indivizi pe care-i întâlnise prin centrul rulant, într-un moment sau altul al vieţii, chipuri
neclare, fără nici un semn particular veritabil. La ultima pagină, jurnalul se rezuma la un mic
paragraf scris cu o caligrafie mare şi stângace, plin de greşeli de ortografie.
„Corny a găsit urma Prădătoarei spre amiază. E ea Lona coama lungă. E singură. Pare obosită. O
so prindem cu câini în timp ce doarme o so gâtue înainte de aşi da sama ce i sa întâmplat..."
Lisiah închise jurnalul. Lona, coama lungă. Niciodată nu crezuse cu adevărat în existenţa ei.
Surâse satisfăcut: de îndată ce cartea de bord ajungea în mâinile sergentului, premiul oferit pentru