Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

Lisiah se repezi la consolă. Programă codul de apel al hotelului. Primi imediat legătura cu
camera Lonei. Observă că stătea în afara unghiului vizual al obiectivului, prudentă, fără să-i apară
pe ecran decât braţul şi umărul.
- Eu sunt, şopti el, pleacă imediat. Goleşte-mi contul la primul distribuitor de monedă. Ne vedem
pe bulevardul central.
Întrerupse comunicarea, întrebându-se dacă Hoogleborn avea cunoştinţă despre mesaj. Clătină
din cap, agasat. Sergentul încă nu pusese să-l spioneze. Îşi scoase bluzonul din dulap şi-l îmbrăcă.
Fusese destul de prudent pentru a comanda diverse haine de la distribuitorul general şi se putu
echipa fără probleme. Pe spătarul unui scaun stătea rezemat un baston; îl luă şi ieşi pe culoar,
şchiopătând. Piciorul nu-l mai durea, în patruzeci şi opt de ore, cel mult, nici nu mai avea nevoie de
cârjă. Măcar atâta lucru câştigase. Nimeni nu-i dădu atenţie. Intră în primul ascensor sosit, fără ca
vreo infirmieră să-i fi pronunţat numele. Ce-avea să facă, odată ajuns la parter? Ce putea face cu
Lona? Ce...
Alungă întrebările care-l asaltau şi ieşi din cabină de cum şuierară uşile. Vacarmul bâlciului îi
dădu o secundă ameţeli, aşa că trebui să se sprijine în baston, închizând ochii. O mână îl apucă de
braţ.
- Te simţi rău?
Era Lona, cu boneta trasă până pe sprâncene.
- Am părul tot roşu, spuse ea, remarcându-i privirea, am încercat să-l vopsesc, dar produsele nu
se prind...
Lisiah o puse la curent cu evoluţia situaţiei, fără să-i ascundă în nici un fel gravitatea
problemelor. În jurul lor se îmbulzea mulţimea, compactă, călcând în picioare confetti-le murdărite.
Deodată, Lisiah avu impresia că era urmărit; întoarse capul, scrutând cât mai discret posibil cohorta
de petrecăreţi. Nu-i trebui decât o secundă pentru ca privirea să i se fixeze asupra unei fete blonde,
cocoţată în vârful unui manej. Purta un costum de chelneriţă, constând dintr-o minijupă cu franjuri,
cizme albe şi o vestă de cowboy ce-i dezvăluia sânii goi, prea grei. June! Un nod neplăcut îi crispă
stomacul. Era ultima persoană pe care dorea s-o întâlnească.
- E mai bine să ne despărţim, îi şopti el Lonei, urcă la băile publice, sunt deschise toată noaptea.
Închiriază pentru patru ore un salon. Voi încerca să găsesc o ascunzătoare. Dă-mi jumătate din bani.
Lona îi strecură în mână un sul de bancnote şi plecă fără să mai privească înapoi.
- Ia te iută! se auzi vocea batjocoritoare a lui June în spatele lui. Ne-am găsit o nouă amică?
Credeam că nu-ţi plac stopistele.
- E cea care m-a adus, aruncă Lisiah pe un ton voit nepăsător, am avut un accident.
- Ştiu, trânti blonda, mestecându-şi eternul chewing gum, s-a comentat cam peste tot. Deci,
acum ai rămas fără, Mănuşi-albe?
Îi accentuase numele cu ironie. Lisiah nu reacţionă. June îşi azvârli buclele pe spate, cu o
mişcare a cefei perfect exersată. În deschizătura vestei, sânii i se ciocniră. Zâmbi, întinzându-şi
buzele machiate lucios într-o expresie pe care o credea fermecătoare.
- Haide, chicoti ea, te tachinez doar! S-a terminat cu fleacurile, nu mai suntem supăraţi. Dacă nu
ştii unde să te duci, pot să-ţi împrumut magherniţa mea...
- Nu mai eşti cu stopiştii?
June ridică din umeri:
- Nu, mă săturasem să tot fac trotuarul prin parkinguri. M-am angajat la atracţii, nu-i chiar o
grămadă de bani, da-s independentă.
Făcu o pauză, apoi adăugă, făcându-i cu ochiul...
- Poate reuşesc să-ţi găsesc de lucru, cine ştie? La atracţii, se caută oricând lume, tipi duri. Te-ar
inspira? Nu prea poţi s-o faci pe dificilul, în situaţia ta!
Lisiah încuviinţă, cu sufletul plin de furie, dar June îi putea fi utilă. După anii petrecuţi în drojdiile
centrului rulant, cunoştea toate locurile ascunse, toate angrenajele.
- Ei, insistă ea, în legătură cu ascunzătoarea, eşti de acord? Eu stau plecată toată noaptea, te poţi
duce chiar acum.