Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

vrăjitor a camaradului ei, Nath. Spărgând fiolele una câte una, crea un lac, o pădure, o livadă,
rezolvând totodată şi problemele supravieţuirii. O treziră gemetele lui Lisiah, care dădea din cap
într-o parte şi-n alta. Îşi spuse că, pe o rază de sute de kilometri, oazele fuseseră nimicite, gurile de
apă astupate de furtună, şi că nu mai aveau nici o şansă să scape, în afara unui miracol... În chip
curios, întâmpină cu detaşare această certitudine.
Se târî spre deschizătura dunei şi se instală acolo pe burtă, cu coatele în nisip şi privirea
pierduta în gol. Întinderea albastră dansa sub ochii ei, aerul vibra de căldură, deformând liniile,
agitând tot peisajul într-un ciudat cutremur silenţios. În clipa când dădea să închidă pleoapele, avu
o vedenie: un stol de baloane multicolore luându-şi zborul peste orizontul dunelor...
- Ce oră e? bâigui Lisiah, care-şi recăpătase cunoştinţa.
- Nu ştiu, văd nişte baloane...
- Nişte ce?
- Baloane. Dar s-a sfârşit, au zburat. Roşii, albastre. O halucinaţie, un miraj. Firesc, e foarte cald.
Lisiah păru să se ghemuiască, în căutarea somnului. O spumă albă îi mânjea gura la colţuri.
Deodată, se săltă, cu ochii ieşiţi din cap.
- Baloane! gâfâi el. Nu e un miraj! E centrul rulant! Trebuie să se afle foarte aproape. Să mergem
în întâmpinarea lui, repede, e singura noastră şansă de scăpare!
Lona înţelese că nu glumea. Îşi luă tricoul rupt, îl îmbrăcă, se asigură că părul roşu nu-i ieşea de
sub bonetă şi îl trase pe Lisiah afară.
- Eşti stopistă, şopti el, îţi trebuie un nume. Elsy, sau... Lise. Da, Lise e bine. Eşti independentă, nu
aparţii nici unui sindicat. Am în buzunarul de la piept o cartelă magnetică, îţi dau codul. Pune să mă
îngrijească şi creditează costul tratamentului. Reţine o cameră şi să nu ieşi până nu vin eu după tine.
Ia tranchilizante, dormi, dar mai ales nu te arăta...
Lona îl luase în cârcă şi înainta, de bine de rău, în timp ce el o potopea cu sfaturi şi recomandări.
- Începând din clipa când te voi fi introdus în centru fară a te denunţa, voi fi la fel de vinovat ca
tine. Înţelegi? Nu lăsa niciodată să ţi se vadă părul, încearcă să ţi-l vopseşti în lavaboul de la hotel...
Cu muşchii încordaţi, tânăra înainta pas cu pas, controlându-şi respiraţia, alungând orice urmă
de fierbere din vene. Se miră că încă mai putea să transpire, când pielea ei dobândise de atâtea zile
exact consistenţa pergamentului vechi. Sudoarea îi ardea ochii. În ceafă, simţea răsuflarea horcăită
a lui Lisiah.
- După ce cumpărăm un camion nou, îndruga rănitul, spălăm putina cât putem de repede...
Lona strânse din dinţi, sucindu-şi gleznele prin găurile deşertului.
- Nu mai pot... gâfâi ea şi căzu în genunchi.
- Urlă, îi comandă Lisiah, ţipă! Cheamă în ajutor! Au detectoare ultra-sensibile, reglate pe
frecvenţa omenească...
Acum, vacarmul centrului rulant părea foarte aproape, aşa că începu să dea din braţe,
vociferând cuvinte fără şir. Peste câteva minute, umbra cubului o acoperi, enormă. Lisiah îi strânse
mâna, în semn de complicitate, şi desenă rapid în nisip cifra-cheie a contului magnetic, după care o
şterse cu o mişcare bruscă a palmei. Zarurile erau aruncate. Lona văzu o navetă desprinzându-se
din masa oxidată a antenei mobile, pentru a porni în direcţia lor.
- Vor fi aici în cinci minute, murmură ea, cu gâtlejul dintr-o dată uscat.
Lisiah dădu din cap. Da, în cinci minute. Cu atât mai bine, sau mai rău…