Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

până foarte departe spre sud, trecând pe sub păduri, oraşe, munţi, pentru a ieşi undeva la antipozi,
într-un scuar sau o grădină, sub forma unei moviliţe de nisip. Un bazin, poate, unde vin să se joace
copiii. Când soarele e destul de puternic, fibrele înregistrează scena ce se derulează în zona lor şi o
transportă până aici, la milioane de kilometri distanţă. Chiar în inima pustiului. Nunta la care asişti
se desfăşoară în acest moment la celălalt capăt al planetei, unde acum e ziuă. Nimic mai simplu...
Îi aruncă o privire ironică, iar Lisiah înţelese că probabil avea un aer absolut tâmp. Se culcă la
loc, bombănind, cu privirea îndreptată spre ecranul improvizat. Peste o oră, mireasa şi nuntaşii
părăsiră peluza, fiind înlocuiţi de un bătrânel cu ochelari şi baston, apoi de un gardian orăşenesc în
uniformă. Incongruitatea unei asemenea proiecţii îl făcu pe Lisiah să izbucnească într-un râs nervos.
Tocmai descoperise voyeurismul pe scară planetară! De ce, sfinte Doamne, fasciculul nu ieşea pe o
plajă liniştita, într-unui din acele mici golfuri unde cuplurile nelegitime veneau să facă dragoste la
adăpost de privirile curioşilor? Cel puţin, ar fi putut să se amuze şi el un pic!
Petrecu următoarea jumătate de oră imaginându-şi că o gigantică pânză de păianjen alcătuită
din fibre optice îşi urzea plasa pe sub pământ, spionând fiecare oraş, fiecare litoral, şi că el - Lisiah -
stătea instalat în mijlocul reţelei, pe un fotoliu pivotant, studiind întreg universul fără ştirea
nimănui!
Adormi cu această viziune onirică, alimentată de torpoarea febrei.
A doua zi, au mâncat ultima tabletă hidratantă. Îşi pierduseră complet simţul de orientare şi se
deplasau la întâmplare, cu speranţa de a tăia calea unui hăituitor. Câmpia, însă, rămânea tăcută,
nici un zgomot de motor - fie şi îndepărtat - neamestecându-se cu şuierul vântului. Încercaseră să-şi
însemneze drumul, pentru a se asigura că nu se învârteau în cerc, dar vântul sirocco ştergea totul,
acoperind bolovanii şi pietricelele, condamnându-i la rătăcire în labirint. Lisiah, practic, nu mai
suferea; piciorul rănit îşi pierduse sensibilitatea.
- Sunt bun de amputat! gemea el, în momentele de luciditate.
Peste patruzeci şi opt de ore, Lona hotărî să poposească la umbra unei oaze. Băură şi mâncară,
fără o vorbă. Mestecau fructele zemoase, la fel de prudent ca şi cum ar fi fost îmbucături de T.N.T.
Când îşi simţi stomacul îngreunat, Lisiah fu cuprins de o cumplită panică. Ar fi făcut orice, pentru a
putea voma şi defeca imediat.
- Nu intra în panică! îl preveni Lona. Eu sunt foarte calmă...
Totuşi, peste cincisprezece minute, o cuprinse o diaree de origine psihosomatică şi trebui să-şi
scoată pantalonii pentru a se ghemui după un banian. Nici Lisiah nu se prezenta mult mai grozav.
Cu ochi hăituiţi, îşi fixa ombilicul de parcă ar fi privit un câmp de mine.
- Dumnezeule, bombăni el, da' voi ce mâncaţi la mănăstirea aia?
Lona se îmbufnă, ridicându-şi pantalonii pe coapse.
- Tablete. Confreria avea provizii, multe provizii. Cât să-ţi ajungă pentru câteva vieţi la rând.
Toate s-au pierdut, când pământenii au dat semnalul de luptă.
- Nu vă atingeaţi niciodată de fructe?
- Ba da, dar pe vremea aia îmi era mult mai uşor să mă stăpânesc. Nu riscam să mă aleg cu un
glonţ în cap de la colţul fiecărei dune!
Preferă să nu insiste. Lona umplu o ploscă, din baltă.
- Dacă ai probleme, arunc-o cât de departe poţi, îl sfătui ea, întinzându-i recipientul.
Căruciorul îşi reluă hurducările nehotărâte. Dintr-o dată, Lisiah se hotărî să pună întrebarea
care-i ardea buzele:
- Dar unde aţi fost înainte de a venit să modelaţi Almoha? Doar aţi venit de undeva, nu? Nu v-aţi
născut aici!
Tânăra ridică din umeri, cu fatalism:
- Ţi-am mai spus: cu toţii am fost spălaţi pe creier. Memoria mea începe cu confreria, Almoha,
deşertul... Înainte, n-a fost nimic. E ca un blocaj, un fel de zăvor mental.
- E o nebunie! răcni Lisiah, trăgându-şi pătura peste cap.
Odată cu lăsarea nopţii, au întâlnit o soră cu şorţ alb, care împingea un landou unde se agita un
copil obez. Femeia se aşeză pe o bancă, îşi aranjă poziţia bonetei albe şi începu să tricoteze, în timp