Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

continuă să sufle curentul de aer, căci de îndată ce se opreşte vântul, nisipul redevine fluid. Vai de
nefericitul care a riscat escaladarea!
Lisiah nu reuşea să-şi desprindă ochii de fenomen. O secundă, se imagină pe sine însuşi,
lunecând pe podul de nisip ca pe o ramă de montagne russe, înghesuit pe fundul unui vagonet
multicolor. Şi nu-şi putu stăpâni un surâs.
Veritabil parc de atracţii naturale, câmpia dunelor îşi dezvăluia zi cu zi fantasmagoriile. Lisiah
devenea puţin câte puţin tot mai conştient că nu ştia nimic, sau aproape nimic, despre această
planetă stranie. Până atunci, trăise la fel ca toţi vânătorii, la adăpostul camionului, ghemuit între
pereţii de metal pământean, singurul care nu conţinea nitrolynă (şi care se vindea la preţul aurului,
căci se găsea din ce în ce mai greu), observând exteriorul numai prin fanta îngustă a ambrazurilor
parbrizului, fără să pună piciorul pe sol decât pentru a-şi imobiliza prada. Astăzi, rănit, neprotejat,
atingea cu degetul însăşi esenţa lucrurilor.
La sfârşitul celei de-a doua săptămâni, mirosul fetid ce se răspândea din pansamente nu-l lăsa
să-şi mai facă nici o iluzie cu privire la starea piciorului. Infecţia se întindea, iar trusa de prim ajutor
era goală. Febra nu întârzie să-i revină, în forţă, înfierbântându-i obrajii şi pleoapele.
- Nu trebuie să adormi! striga Lona, zgâlţâindu-l cu brutalitate. Când încetezi să lupţi, răul
progresează!
Avea, desigur, dreptate. Lisiah îi ordonă să vorbească, să-i relateze din nou istoria mănăstirii, a
capodoperei distruse.
Fata se execută fără crâcnire. Apoi, veni rândul lui. Îşi scoase mănuşile, dezvăluindu-şi în plin
soare mâna neagră, pentru a expune fantasmele care îl torturau de ani în şir. Tânăra începu să-i
pună întrebări, obligându-l să gândească, să combată toropeala care-i cuprindea creierul.
Într-o noapte, îşi făcuseră tabăra la poala unei movile, când pe Lisiah îl trezi din somn o bizară
impresie de lumină. Părea că o rază îi traversa pleoapele închise. Se ridică într-un cot, dând pătura
în lături. La vreo douăzeci de metri, drept înainte, o tânără fată în rochie de mireasă stătea cu
spatele rezemat de o dună şi braţele pline de flori. „Delirez", îşi spuse el, dintr-o dată scăldat în
sudori reci, „sunt halucinaţiile dinaintea morţii!" În faţa lui, mireasa surâdea, aranjându-şi faldurile
voalului ca pentru o fotografie, dând la o parte o buclă blondă ce-i scăpase din diadema care îi
încununa fruntea. Deodată, dispăru, înlocuită de un chelner în smoking, care ţinea în mâna întinsă
un platou încărcat cu cupe de şampanie.
- Lona!
Ţipase, înnebunit de groază. Femeia se ridică la auzul lui, intrând imediat în alerta. Şi, după cum
mijea ochii, Lisiah înţelese că şi ea descoperise incredibilul spectacol. Mireasa luase locul
ospătarului. Râdea, urmată de doi cavaleri de onoare, care încercau s-o facă să înghită o enormă
felie din tortul de nuntă. Avu loc o busculadă, şi un pocal cu şampanie căzu. Fără nici un zgomot.
Abia atunci, Lisiah observă că întreaga scenă se desfăşurase în tăcerea cea mai deplină, ca un film
fără sunet. De altfel, acum, când se dezmeticise, personajele care se agitau la picioarele dunei i se
păreau curios de plate.
- Ce-i asta? întrebă el, punând mâna pe umărul Lonei. Un miraj?
Fata clătină din cap:
- Nu, o simplă proiecţie în două dimensiuni. Ai auzit vorbindu-se de fibre optice, nu? Sunt fibre
de sticlă care pot transporta lumina pe distanţe de kilometri întregi, fără ca aceasta să slăbească. Se
întrebuinţează pentru a se transmite informaţii de tot felul: prin cabluri submarine, telefon,
informatică, televiziune. În mod normal, emisia de lumină se produce cu ajutorul unui laser;
regeneratoarele situate din loc în loc compensează slăbirea semnalelor. Din reflexie în reflexie, raza
luminoasă parcurge toată întinderea reţelei, până la receptor. Pe Almoha, capriciile naturii au vrut
ca subsolul să fie parcurs de conductori similari. Ţes un lanţ fibros prin nisip, pe sub picioarele
noastre, traversând planeta dintr-o parte în alta. Sunt filoane de siliciu sau cuarţ născute din căldură
şi din nisip, cu o asemenea calitate de refracţie încât nu au nevoie nici de laser, nici de repetitoare
pentru a transmite imaginea pe care au captat-o. S-ar putea spune că sunt fibre optice sălbatice.
Cablul natural al cărui capăt îl vezi acolo, în josul dunei, trebuie să brăzdeze tot deşertul, coborând