<strong>Capitolul</strong> VI
Lisiah şi-a petrecut următoarele trei zile după accident într-un delir înrudit cu coma. În anumite momente, conştiinţa i se desprindea din mocirlă, înota cu greutate spre suprafaţă printr-un nor de mâzgă ce acoperea totul, spărgea în sfârşit valurile moi născute din frisoanele febrei pentru a găsi faţa gravă a Lonei, cu pomeţii ei înalţi şi ochii reţinuţi, ce atrăgeau atenţia. Din acele momente de scăpare, păstra un cumplit sentiment de greaţă, căci abia scosese gura că şi trebuia să se scufunde înapoi în adâncurile umede, în valurile cu creste groase, ca şi cum l-ar fi atras ceva în jos. Se zbătea, îşi scuipa ultimele bule de oxigen, se îneca, totul cu infinită lentoare. Algele îl înhăţau, strecurânduşi limbile vegetale până în cele mai mărunte dintre orificiile naturale ale trupului său. Urla. Atunci, mâna Lonei i se depunea pe frunte, îi fărâmiţa între dinţi o tabletă hidratantă, înfigea acul unei noi injecţii. Fără ea, ar fi murit în douăsprezece ore, o ştia perfect. Căldura şi nisipul favorizau răspândirea cangrenelor galopante, a septicemiilor, şi destui vânători pieriseră pe drum, în urma rănilor. Când îşi recăpătă în sfârşit cunoştinţa, observă că Lona îl îngropase pe Killer la o oarecare distanţă, iar vântul începuse să acopere mormântul. Ii fu recunoscător. Din camion nu mai rămăsese mare lucru. Exploziile împrăştiaseră roţi, bucăţi de tablă şi din motor, ca piesele unui joc de construcţie. Pereţii de metal sfâşiat se căscau ca nişte plăgi cu marginile periculos de tăioase. Lona adunase tot ceea ce le era necesar pentru a supravieţui: tablete nutritive, pături, haine, trusa farmaceutică, legând toate proviziile pe un cărucior electronic - un minitransportor pe care Lisiah îl utiliza uneori pentru încărcarea camionului. Ridicându-se într-un cot, o văzu cum ieşea din cabina şoferului, împingând cu ambele mâini portiera, torsionată. Se îmbrăcase cu o cămaşă şi o pereche de pantaloni, şi-şi ascunsese părul sub un fes tricotat militar. Toate, alese din „garderoba" lui Lisiah. Astfel încotoşmănată, putea fi confundată cu oricare stopistă. Se simţi mai uşurat. - Instrumentele de reperare sunt inutilizabile, spuse ea, îngenunchind la picioarele lui. Busola electronică, sextantul, n-a mai rămas nimic din ele. De radio, ce să mai vorbim. Cât despre armă... Îi întinse carabina. Maşinal, Lisiah încercă să acţioneze închizătorul dar maneta chiulasei, îndoită, nu-l mai asculta. Se întrebă dacă puşca se stricase accidental, sau dacă tânăra găsise mai prudent s-o scoată din uz, lovind-o de pietre. - De ce nu m-ai abandonat? lăsă el să-i scape, cu un oftat agasat. Nu-i răspunse imediat, verificând buna stare a hainelor pe care probabil abia atunci le îmbrăcase. Nefiind deloc obişnuită să umble acoperită astfel de materiale textile, uitase să-şi închidă fermoarul Eclair al pantalonilor. Lisiah îi atrase atenţia. Se conformă, fără pic de jenă. - Nu te-am lăsat să putrezeşti aici fiindcă am nevoie de dumneata, spuse ea în sfârşit. Voi traversa deşertul în compania dumitale. Dumneata eşti un vânător rănit, eu sunt o stopistă. N-o să ne deranjeze nimeni. Îmi datorezi atâta lucru, fără mine acum ai fi fost deja mort. Lisiah ridică din umeri: - Nu va fi atât de uşor pe cât crezi! Vrei să te întorci înapoi, aşa-i? Să depăşeşti linia hăituirilor şi să coborî spre sud, într-o regiune care se considera debarasată de Prădători? Nu vei reuşi să te infiltrezi în nici un oraş, cel mai mic incident te va face să-ţi pierzi controlul. Te vei da de gol. Fata se întoarse, împingându-şi sub bonetă o şuviţă roşcată care-i scăpase. - N-am chef să discut cu dumneata despre asta, comentă ea, rece. Acum te-ai întremat îndeajuns ca să porneşti la drum? - Okay, mârâi el, să mergem. În orice caz, nu trebuie să rămânem aici, sticla ar putea atrage traficanţii, şi atunci n-aş mai da multe parale pe pielea noastră. Lona înclină din cap, aruncând o privire neliniştită spre uriaşele plăci de cuarţ vitrificat care reflectau razele soarelui ca nişte adevărate oglinzi. Strălucirea lor se zărea fără-ndoială de departe. Lisiah se strâmbă; de când Statul interzisese comerţul cu sticlă sălbatică, contrabandiştii colcăiau peste tot, neezitând nici o secundă pentru a doborî concurenţii sau martorii ocazionali, şi nu era recomandabil să întârzii pe locurile unei vitrificări accidentale ca aceea care înflorea în acel moment împrejurul craterelor înnegrite, aşternând peste fiecare pâlnie un singur strat translucid, de o puritate ca a cristalului. Superstiţiile puseseră imediat stăpânire pe sticla naturală, conferindu-i mii de puteri, unele mai
Change language