Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

dizgraţios.
Astfel deghizat, cocoţat pe aripa dreaptă a camionului său multicolor, oferea imaginea
liniştitoare a unui traficant ce-şi chema clienţii cu semnale de trompetă, conform celui mai pur
obicei al contrabandiştilor din deşert... Partea dinapoi a vehiculului, însă, era mai puţin inocentă.
Toată suprafaţa blindajului anti-explozii fusese badijonată cu vopseaua cauciucată oferită cu atâta
generozitate de Hoogleborn. Etanşeitatea cuirasei era totală, Lisiah verificând-o în mai multe
rânduri. Mai mult, consultând prospectul, observase că sergentul amplificase considerabil riscurile
produsului. Nici o undă nu traversa învelişul unei suprafeţe goale de cel puţin treizeci de centimetri
pătraţi, iar dezagregarea materiei nu intervenea decât după nouăzeci de ore, ceea ce oferea o marjă
de siguranţă de aproape o zi. Lisiah determinase cu precizie poziţia celui mai apropiat oraş minier,
treizeci de ore de drum ar fi trebuit să fie de ajuns pentru a o calma, neexistând aşadar nici un
motiv de îngrijorare.
Înainte de a se cocoţa pe capota vehiculului, cu goarna în mână, trebuise să-l ascundă pe Killer,
dându-i să înghită o pilulă de somnifer, căci animalul dădea semne prea mari de agitaţie. Acum,
câinele dormea în adâncitura unei dune, ascuns sub o pânză de camuflaj. Soarele cobora spre
asfinţit, Lona trebuia să apară cât de curând.
Suflă în trompetă, azvârlindu-i în vânt mugetul de mamut în rut. La început, crezu că era o
vibraţie a aerului prea încins, apoi, o halucinaţie datorată prea marii luminozităţi a solului, dar nu se
înşela. Cineva venea spre el. O femeie goală, cu păr roşu. Lona.
I se puse un nod în gât şi trebui să înghită, pentru a putea vorbi pe tonul vesel adoptat
întotdeauna de traficanţi. Agitându-şi braţele, începu cântecul trocului, parodie grosolană şi
jignitoare după cel al vânătorii:
- Troc, troc, troc! Troc imediat, Troc cu aur sau hering sărat, dar troc, troc, troc, troc imediat!
La sfârşitul cupletului, în general, clientul trebuia să anunţe natura schimbului solicitat.
Lona se rezemă de un far. Avea tot trupul acoperit cu o peliculă fină de praf uscat. În anumite
locuri, crusta începuse să crape, dându-i alura unei foarte frumoase mumii cu pielea deshidratată
crăpată într-o infinitate de răni minuscule.
- Mi-e foame şi sete, murmură ea cu vocea răguşită de nisipul drumului, îmi trebuie tablete, cât
mai multe tablete. Voi fi a ta, pentru orice vrei...
Lisiah se îmbufnă, simulând cu credinţă şiretlicul parşiv al negustorului preocupat să-şi tragă
clientul pe sfoară.
- Nu eşti prea grasă, declară el din vârful buzelor, parc-ai fi un iepure după o săptămână de
colici. Îmi plac femeile cărnoase, să le poţi frământa...
Lona închise ochii; părea la capătul puterilor. O secundă, Lisiah se ruşină de comedia pe care o
juca.
- Sunt destul de drăguţă dacă mă spăl, insistă ea, şi-apoi mă pricep la pat, toţi Crocanţii mi-au
zis-o. Ştiu să sug, şi-apoi... Cum ziceţi, voi? Sunt bună de... sodomizat? Da, asta e: bună de
sodomizat. N-ai să regreţi. Încearcă-mă.
Stingherit, Lisiah se prefăcu a sta pe gânduri.
- Patruzeci de tablete, declară el.
Lona scutură negativ din cap, părul aureolându-i-se de praf.
- Nu, şaizeci, mai puţin nu.
Sărind la pământ, Lisiah se învârti în jurul tinerei femei ca şi cum ar fi evaluat plăcerile pe care le
putea căpăta de la acel trup descărnat.
- Cincizeci, mârâi el, le iei sau pleci.
Femeia încuviinţă, cu o mică mişcare a bărbiei.
- Vino în spate, îi ordonă el, duşurile sunt sub perdeaua roşie. Mănâncă şi odihneşte-te o oră,
după care vom vedea ce ştii să faci.
Lona îl urmă, rezemându-se de marginea camionului. O luă în braţe, ajutând-o să urce pe
treaptă, dar el rămase afară. Mişcându-se ca o somnambulă, traversă cabina, devorând din ochi
tabletele nutritive/hidratante din care Lisiah desfăcuse un pachet de trei sute, pe un platou cromat.