Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

După ce părăsise centrul rulant, Lisiah a rămas cu mâinile pe volan timp de treisprezece ore în
şir. Culcat pe podeaua cabinei, Killer închisese ochii. Urechile îi tresăreau la cel mai mic zgomot
suspect, ascultând suflul vântului precum şi lunecările mătăsoase ale dunelor bolnave, pe care le
dislocau avalanşe bruşte. Lisiah avea gura uscată, în pofida măsurilor de prevedere pe care se
străduia să şi le ia, neliniştea arzându-i stomacul cu sucurile sale acide. Nici nu se gândea s-o
doboare pe Lona, orice-ar fi crezut Hoogleborn. Imediat ce o captura pe Coama roşie, avea să
pornească spre cea mai apropiată zonă minieră. Fiecare tabără avea propriul său reprezentant
guvernamental. Avea să i-o abandoneze pe Lona acestuia, vie, să-şi ia premiul şi să se desfete cu
câteva săptămâni de odihnă. Încercă să-şi concentreze atenţia asupra acestei părţi a programului,
cu spatele lipit de pânza îmbrăcată în plastic a scaunului, atent la câinele al cărui prim mârâit ar fi
anunţat fără greş prezenţa unui Prădător la mai puţin de cinci kilometri.
Mai călători o parte din noapte, după care opri motorul şi adormi, cu braţele pe volan. Drumul
de a doua zi nu diferea cu nimic de cel din ajun. Uneori, şenilele trebuiau să meargă în zig-zag
printre craterele exploziilor recente, sau să patineze prelung pe oglinda de nisip vitrificat de către
căldura deflagraţiilor. În două sau trei rânduri, Killer îşi arătase colţii, iar Lisiah a urcat pe culmea
câte unei dune, cu binoclul în mâini. Dar era vorba de Prădători anonimi, bărbaţi în majoritate,
fugind goi peste nisipuri ca nişte animale pe care le urmăreau câinii, cu fiecare zi tot mai aproape.
A trecut astfel o săptămână, punctată de popasuri şi alarme false. Răbdarea lui Lisiah, însă,
rămânea intactă. Avea destule provizii şi carburant solid pentru a se învârti o lună întreagă prin
mijlocul deşertului; mai mult, plăcerea perversă a urmăririi acţiona asupra nervilor lui ca un
euforizant, slăbindu-i progresiv noţiunea timpului. În sfârşit, la începutul celei de a doua săptămâni,
reuşi s-o identifice pe Lona în câmpul vizual al lentilelor. Slăbise mult şi avansa cu paşi nesiguri,
lăsând în urma ei o dâră lungă, în zig-zag. Începu s-o urmărească încet, escaladând de două ori pe zi
creasta câte unei movile pentru a determina traseul prăzii şi a corija unghiul de deviere al
camionului. De fiecare dată când ducea binoclul la ochi, mâinile i se umezeau, iar bătăile inimii i se
accelerau. Imaginea mărită a a tinerei femei umplea ocularele, şi-i putea observa drumul picăturilor
de transpiraţie pe masca de praf care-i acoperea trăsăturile, claia stacojie a părului fluturat în
rafalele de vânt, jocul muşchilor ce-i umflau carnea lipsită complet de grăsime. Găsea o plăcere
puţin cam ruşinoasă în acest voyeurism. Uneori, când Lona întorcea capul, Lisiah îşi retrăgea gâtul
între umeri ca şi cum l-ar fi putut vedea, ca un puştan care-şi spionează prin gaura cheii părinţii cum
fac dragoste şi e surprins de deschiderea brutală a uşii... În ce-l privea pe Killer, el detesta acea
aşteptare. De la începutul filajului, începuse să măsoare cabina ca un lup în cuşcă, încreţindu-şi
botul, cu colţii dezveliţi. Lisiah ezita asupra strategiei pe care ar fi trebuit s-o aplice. Mai întâi, se
gândise să drogheze fructele următoarei oaze, injectând în pulpa de mango câţiva centilitri de
soporific puternic, dar îşi dăduse repede seama că Lona evita produsele vegetale ale Almohei. Arma
cu săgeţi neutralizante nu-i convenea nici ea. Şansele de reuşită nu depăşeau cincizeci la sută,
victima dându-şi seama, o dată din două, că înţepătura simţită nu era fapta vreunei insecte - oricum
foarte rare - ci a unui proiectil tras direct din carabina unui vânător. Surpriza şi spaima acestei
descoperiri erau de cele mai multe ori suficiente pentru a provoca un adevărat potop de nitrolynă în
care pierea şi Prădătorul urmărit. Iar Lisiah ţinea să-şi aducă prăzile vii. În ultimă instanţă, se hotărî
să aleagă un vicleşug pe care-l concepuse la centrul rulant.
Descriind un arc de cerc, o depăşi pe Lona, înaintând la adăpostul dunelor. În timp ce femeia
dormea, ghemuită într-o adâncitură de nisip, Lisiah mări viteza, asigurându-şi un avans comod. La
prima lumină a zorilor, judecând că victima sa avea nevoie de o zi întreagă de mers pentru a-l
ajunge, opri motorul, înghiţi trei pastile anti-oboseală şi se apucă de lucru.
La amiază, camionul devenise de nerecunoscut. Flancurile sale constelate cu abţibilduri
ţipătoare ofereau privirii un incredibil amestec de flori, stele şi fete goale contorsionându-se în cea
mai obscenă gimnastică. Lisiah însuşi se găti cu o costumaţie kitsch, poncho de lame şi sombrero de
paie roz, cu un minuscul girofar în vârf. Din jumătate în jumătate de oră, lua un corn turtit şi sufla
din răsputeri în muştiucul de aramă, scuipând prin pâlnie un behăit tânguitor, deosebit de