Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

misiune şi-i revendica?
- În curând vom fi îngeri, explica liniştit Nath, şi într-o zi, vom construi paradisul.
În zorii celui de-al douăzeci şi doilea an de viaţă, a început să audă vorbindu-se despre „ziua lui
Zâ". Graţie aplicaţiilor astrologiei ştiinţifice, maestrul putuse determina data exactă de sosire a
poporului ales. De-acum încolo, totul trebuia să fie gata. Nath nu mai putea de bucurie.
- Îţi dai seama? repeta el prin toate colţurile taberei. În sfârşit vom clădi paradisul, vom
preschimba deşertul de nisip albastru în eden!
Curiozitatea o devora pe Lona, întrebările îi ardeau gura. Care popor? De unde avea să
sosească? Care era numele lui?
Nath, însă, nu-i lua în seamă interogatoriile.
- Pământul făgăduinţei, continua el să gângăvească, vom da naştere pământului făgăduinţei!
În ciuda tuturor eforturilor, nu putuse afla mai mult. Tânărul avea cu trei ani mai mult decât ea,
iar această diferenţă - oricât de mică era - ajungea pentru a-l plasa pe un stadiu mai înalt de iniţiere.
Nu şi-ar fi trădat maeştrii, o ştia. Prin aceeaşi perioadă, au debutat cursurile de limbă şi civilizaţie.
Au fost puşi să asimileze idiomul şi moravurile poporului ales, cu ajutorul unor tehnici hipnotice
deosebit de eficiente. În şase luni, Lona învăţase destul pentru a trece neobservată printre viitorii
locuitori ai Almohei. Într-o noapte, Nath a venit s-o trezească din somn. Ultimii tăciuni ai focului îşi
aruncau prin cort lucirile roşiatice, tatuând chipurile celor adormiţi cu pete febrile. Lona se ridică în
capul oaselor, învelită cu pătura, având pleoapele grele de somn. La picioarele ei, tânărul depusese
o traistă grea de piele rigidă. Observă cu mirare că Nath arbora craniul ras al iniţiaţilor de rang înalt.
- Plec, îi şopti el, arătându-i sacul, am venit să-mi iau rămas bun.
- Unde te duci? se bâlbâi Lona, luptându-se cu căscăturile care-i umpleau gura.
Tânărul făcu un semn vag:
- Într-acolo. Nu contează încotro. Voi însămânţa deşertul. Pregătesc paradisul.
Lona simţi imediat că i se risipeşte oboseala, iar ochii i se aţintiră asupra traistei pline. Nath o
luase de mână, îşi căuta cuvintele...
- Ce ai în sac? îi şopti ea la ureche. Arată-mi!
Înţelese că îi impunea un conflict de conştiinţă. Nath îşi muşcă buzele, ezită, apoi desfăcu
curelele.
- Sunt nebun, bombăni el, n-ar trebui s-o fac. Să nu spui nimănui, m-auzi? Nimănui!
Îi promise tot ce voia. Odată deschis, bagajul dezvălui o serie întreagă de compartimente. Se
aliniau flacoane de sticlă groasă, toate pline cu substanţe diferite.
- Asta conţine o pădure, murmura tânărul, un codru de brazi, iar asta, sămânţa unei pajişti. Aici
sunt sălcii, iar acolo, stejari. La dreapta...
Lona îi urmărea explicaţiile, copleşită. Fiecare sticlă conţinea câte o pulbere de germeni
concentraţi, cu dezvoltare rapidă. La fel ca trusa de scule a unui zeu, traista conţinea geneza unei
lumi. O mare adormită într-o fiolă, lângă trei lacuri şi o jumătate de duzină de fluvii, toate
etichetate. Junglele îşi aşteptau ieşirea din letargie, prăfoase şi uscate, în fundul unui săculeţ. Un
lanţ muntos, redus provizoriu la trei pietricele, ocupa centrul unei capsule de sticlă.
- Moleculele cu creştere accelerată, comentă Nath, au o înmulţire extrem de rapidă. Voi modela
suprafaţa acestei lumi ca un desenator aplecat asupra unei planşe albe. Înţelegi? Din mâinile mele
va ieşi geografia unei ţări întregi...
Devenea liric.
- Ai să te joci de-a grădinarul, ce mai, îl întrerupse Lona.
Băiatul roşi, vexat.
- Nu pricepi nimic, mormăi el, cunoşti tu un singur grădinar capabil să planteze un vulcan, o
cascadă? Să parcurgă brazdele pe când în urma lui se înalţă pădurea născută din praful ce-i scapă
printre degete?
Se înfierbânta. Lona îi puse o mână pe buze.
- Nu sunt animale, remarcă ea.
Nath ridică din umeri: