Serge Brussolo - Kamikaze spaţiali Capitolul I ... - Churry-Burry

străduit să supravieţuiască şi a fost demobilizat cu câteva luni înainte de semnarea armistiţiului. S-a
întors. În buzunarul cămăşii, o hârtie oficială preciza că soldatul clasa întâi Lisiah Eggle era lăsat la
vatră pentru tulburări nervoase. Respectiva afecţiune se găsea desemnată sub termenul de
„structură nevrotică, cu tendinţă depresivă". Nimeni n-a îndrăznit să-l întrebe pe tânăr de ce avea
mereu mâinile acoperite cu mănuşi albe, fără nici o legătură cu expresia sa descompusă. De altfel,
Lisiah devenise deosebit de irascibil. Cel mai mic incident: un pahar răsturnat, o pată pe faţa de
masă a restaurantului, îi stârnea furii turbate, frizând crizele de nervi. Mai presus de toate, nu putea
suferi uşile glisante...
De fiecare dată când câte o uşă pe şină se trântea violent, scrâşnetul ascuţit, urmat de detonaţia
seacă a cârligului ce se agăţa, îi irita un punct sensibil al creierului, unde intrase pentru totdeauna
amintirea unei portiere de elicopter descuiată brusc, lunecând ca o ghilotină, în timp ce braţul
mitraliorului, întins în exterior, încerca să învârtească arma blocată.
Şi atunci, în aparatul ce cădea liber, doborât de antiaeriana inamică, panoul se închidea, strivind
cu acelaşi trosnet ţeava şi braţul...
Braţul lui.
Păstra intact filmul celor ce urmaseră: tetanizarea roşie, dincolo de ţipăt, în faţa retinei cu
literele galbene vopsite pe batantul care dansa prosteşte: LEVEL HERE. După care, din ceaţa uitării se
iveau încet alte secvenţe. Imagini din spital.
De la grefa.
Odată ce elicopterul se înfundase în orezărie, în mijlocul bulelor de gaz, trebuise să se taie cu
lampa de sudură canatul, în timp ce gloanţele trasoare răpăiau pe fuzelajul turtit. Braţul înconjura
ţeava cu ventilaţie a mitralierei, ca un piton rătăcit pe o autostradă, prins de roata unui camion de
treizeci de tone.
(Începând din acel moment, imaginile deveneau mai tulburi, mult mai tulburi.) Îşi amintea
perfect, însă, clădirile antenei chirurgicale strivite sub ploaie. Braţul său dobândise, până la cot,
consistenţa unei bucăţi de piele maltratată şi cusută stângaci peste un hău de spongiozităţi galbene
şi rău mirositoare. Ciborgul-Chirurg operase în timpul unei alarme, fără lumină, bazându-se numai
pe razele infraroşii ale celulelor lui vizuale.
Amputare. Cuvântul reverberase în spiritul lui Lisiah, croindu-şi drum prin vata anesteziei.
Mortierele bombardau spitalul, ochind depozitul de muniţii din imediata apropiere. La banca de
organe nu se găsise decât un singur braţ transplantabil de dimensiuni similare şi, când îşi
recăpătase cunoştinţa, Lisiah observase, cu mirare şi deriziune, că era braţul unui om DE RASĂ
NEAGRĂ!
Membrul, de altfel, funcţiona perfect. Totuşi, nu percepea nici o senzaţie. Era ca o proteză de
carne vie, impermeabilă la căldură, frig, înţepături, iar Lisiah trebuia uneori să-şi facă incizii, să
sângereze, pentru a se încredinţa că nu era din cauciuc. Prima oară când se văzuse gol, la ieşirea
dintr-o baie, cu trupul alb ca zăpada îmbrobonat de picături, nu-şi putuse alunga impresia grotescă
de a-şi fi cufundat braţul drept, până la umăr, într-un butoi cu gudron. „Ca să-ţi cauţi acolo
decoraţia!" ar fi adăugat Fatty Grocer, al doilea mitralior, dacă nu-l înghiţea orezăria.
Astfel, trebuise să înveţe a trăi cu acel membru de manechin, real totuşi, prelungire a trupului
său şi totuşi NEGRU. Când urina, Lisiah credea mereu că în spatele lui stătea un negru, care-i ţinea
cu deferenţă sexul în mână. Tulburi erau senzaţiile acelor degete pe care nu şi le simţea ca fiind ale
lui, ale acelei mâini străine aplicată pe el. Când se masturba, avea impresia că-l mângâia un negru,
căci degetele aparţineau unui bărbat, unui bărbat puternic, îngroşate cu bătăturile comune
luptătorilor de karate. Atunci, cu trupul său alb şi suplu, el devenea principiul feminin al unui rit
homosexual în care negrul era stăpânul. Degeaba repetase „Eu comand acest braţ!", nu se întâmpla
nimic. În acelaşi timp, insensibilitatea membrului îi conferea o putere de transgresiune magică în
măsura în care Lisiah nu reuşea să şi-l integreze în schema sa corporală. Rămânea BRAŢUL ALTUIA.
Ce conta, astfel, că degetele lungi şi cornoase tocau cu un atemi gâtul unui sticlete! Un brici, în
palma aceea necunoscută, era capabil de multe perversiuni, iar Lisiah nu se simţea deloc
responsabil.