Termenul insuficient de soluționare a contestațiilor și ...

Cotor Codruța-Denisa
Termenul insuficient de soluționare a contestațiilor și administrarea inechitabilă
a probelor în procedura insolvenței constituie o ingerință în dreptul la un proces
echitabil (Comentariu la decizia nr. 295/2009)
Prin decizia cu nr. 295 pronunțată în data de 3 martie 2009 în dosarul cu nr.
1.594/1371/2007 al Tribunalului Comercial Mureş, secția Falimente, Curtea Constituțională a
respins excepția de neconstituționalitate invocată de către numitul Kocsis Șandor cu privire la
art. 73, alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Autorul invocă motivat
argumente care relevă faptul că acest din urmă articol care face referire, pe scurt, la obligația
judecătorului comercial în cadrul începerii procedurii de definitivare a tabelului de creanțe de a
soluționa într-un timp excesiv de scurt și printr-o singură sentință toate contestațiile existente și
fără a ține cont, așadar, de probele care trebuie administrate în cazul unora dintre ele, încalcă
vădit unul dintre cele mai importante drepturi fundamentale prevăzute de către Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, anume art. 6, paragraful 1 referitor la dreptul la un proces
echitabil, cât și art. 1, alin. (3) din Constituția României, care, printre altele, consacră valorile
fundamentale ale statului român 1 .
Astfel, după cum prevede art. 6, parag. 1 al Convenției Europene, orice persoană trebuie
să beneficieze de o judecată într-un termen rezonabil. În principiu, acesta trebuie să fie
determinat prin raportare la situația concretă a speței 2 , iar din acest motiv se instituie o
obligație statelor membre de a adopta cele mai eficiente metode 3 , pentru a se conforma
cerințelor impuse de art. 6. De regulă, în jurisprudență întâlnim suficiente cazuri în care
soluționarea unui proces se întinde pe o durată foarte mare. Spre exemplu, hotărârea Laine c.
Franței din 2002 4 din materie comercială, cu privire la plângerea unui cetățean francez în
legătură cu durata excesivă a unei proceduri de lichidare care a durat mai bine de 16 ani. Curtea
Europeană a motivat în drept că în această situație există o ingerință în dreptul consacrat de
art. 6 prin nerespectarea obligației statului de a asigura un termen rezonabil pentru
soluționarea procedurii, întocmai cum s-a precizat adineauri. Într-o altă hotărâre privitoare la o
1
“…demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și
pluralismul politic.” (Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, „Constituția României – Comentariu pe articole”,
București, Ed. C.H.Beck, 2008, p. 17.)
2
Corneliu Bîrsan, „Convenția Europeană a Drepturilor Omului – Comentariu pe articole”, Ediția a II-a, București, Ed.
C.H.Beck, 2010, p. 523.
3
Ibidem, p. 522.
4
Radu Chiriță, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Culegere de hotărâri 2002 ”, București, Ed. C.H.Beck,
2007, p. 82.
1

Cotor Codruța-Denisa
situație asemănătoare, hotărârea Pelli c. Italiei din 2003 5 , Curtea observă din nou o astfel de
neconformitate cu principiul celerității în cadrul unei proceduri civile cu caracter patrimonial.
De asemenea, într-un alt caz soluționat în 2004, hotărârea Litoselitis c. Greciei 6 , Curtea constată
durata exagerată a unei proceduri fiscale finalizate abia după 10 ani din pricina unei organizări
neadecvate a sistemului judiciar grec, care încălcă din nou principiului celerității.
Însă, iată că putem avea și situații exceptate de la eficiența principiului celerității,
enunțat prin art. 5, alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței 7 , când
soluționarea prea rapidă poate aduce prejudicii grave părților aflate în proces. După cum se
susține și în doctrină 8 , atâta timp cât nu se găsește o stare de echilibru între celeritatea unei
proceduri și soluționarea integrală și echitabilă a tuturor aspectelor aduse în fața instanței, nu
putem vorbi despre o justiție în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă despre o
restrângere a dreptului de acces la justiție. Totodată, aparent și practica 9 vine să sprijine acest
punct de vedere, evidențiind faptul că soluționarea contestațiilor printr-o singură sentință
prezintă o serie de inadvertențe, cum ar fi de pildă faptul că în cazul în care unul dintre creditori
dorește să apeleze la calea de atac a recursului, sentința nu va putea beneficia de caracterul său
irevocabil pentru o durată considerabilă de timp.
Într-o stare de fapt 10 similară având același obiect și finalizată cu pronunțarea aceleiași
soluții de către Curtea Constituțională, autorii excepției care fac parte dintr-o societate
comercială, invocă în primul rând faptul că prin neadministrarea probelor în cazul unor
contestații în vederea emiterii unei hotărâri echitabile, admiterea creanțelor chiar și temporar
la masa credală poate avea efecte grave, iar în al doilea rând, termenul dintre luarea la
cunoștință a debitorului a tabelului preliminar de creanțe și până la momentul primei înfățișări
în instanță în definitivarea acestuia, se traduce prin incapacitatea pregătirii unei apărări
suficiente a acestuia, și deci o ingerință în dreptul la un proces echitabil, argumente fondate în
acest caz pe art. 21, 24 și 126 din Constituția României. Ca o concluzie, toate acestea ar putea
avea ca rezultat final falimentul debitorului, dar și aducerea unui prejudiciu grav tuturor
creditorilor acestuia, după cum au motivat chiar reclamanții în plângere.
Se poate constata, în consecință, că art. 73, alin. (3) din Legea nr. 85/2006 pune din nou
probleme sub aspectul dreptului la un proces echitabil în ceea ce privește principiul egalității
armelor, în condițiile în care una dintre părțile litigiului se află în mod vădit într-o poziție de
5
Idem, “Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Culegere de hotărâri 2003”, București, Ed. C.H.Beck, 2007, p. 56.
6
Radu Chiriță, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Culegere de hotărâri 2004”, București, Ed. C.H.Beck,
2007, p. 116.
7
Ion Turcu, „Tratat de insolvență”, București, Ed. C.H.Beck, 2006, p. 304.
8
Radu Chiriță, „Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, Ediția a II-a, București, Ed. C.H.Beck, 2008, p. 305.
9
Mihaela Mădălina Moceanu, „Insolvența comercială”, București, Ed. Tribuna Economică, 2007, p. 179, apud.
„Manual de bune practici în insolvență”, p. 117.
10 C.C., dec. 631 din 29 mai 2008.
2

Cotor Codruța-Denisa
inferioritate față de cealaltă în ceea ce privește administrarea echitabilă a probelor. Acest
principiu privește orice fel de procedură 11 , așadar și una comercială, doar că în acest context
Curtea Europeană nu are competența de a emite păreri raportat la fondul cauzei sau de a
interpreta normele procesuale înaintea instanței naționale, putând să-și aroge acest drept doar
în momentul în care intervin violări ale principiului egalității armelor în condițiile anterior
menționate. Așadar, bucurându-se de o largă apreciere cu privire la probele deduse în fața sa ca
instanță națională 12 , Curtea Constituțională susține că legea falimentului oferă câteva garanții
procedurale părților din proces, în pofida argumentelor contrare aduse de către reclamanți: o
dată, prin înscrierea cu caracter temporar în tabelul definitiv a creanțelor pentru care e nevoie
de probatoriu, acestea putând fi modificate ulterior în timpul procesului; a doua, prin
admiterea de contestații în ipoteza în care se descoperă falsuri, erori etc. 13 ; a treia, prin
posibilitatea atacării separate cu recurs a hotărârii definitive și executorii a judecătorului
comercial 14 conform unei proceduri speciale 15 . Făcând o analiză a procedurii per ansamblu și
luând în considerare toate aceste garanții, din perspectiva Curții Europene a Drepturilor Omului
și, de asemenea, după cum au motivat și autorii excepției de neconstituționalitate din Decizia
nr. 631/2008, rezultatul ar fi tot unul nesatisfăcător, una dintre părți aflându-se mereu pe o
poziție de inferioritate față de cealaltă 16 . Or, bineînțeles că scopul egalității armelor nu este
acesta. Din momentul în care legea nu exprimă o poziție de egalitate juridică între părțile din
proces, ce șanse ar putea avea fiecare în a-și vedea împlinite doleanțele în fața instanței? La fel
cum se precizează despre procesul penal că toate elementele din cadrul acestuia trebuie avute
în vedere și trebuie dezbătute în conformitate cu principiul contradictorialității și a dreptului la
apărare al inculpatului prevăzut de art. 6, parag. 1, lit. b), prin punerea sa la dispoziție a unui
timp suficient pentru completarea probatoriului 17 , la fel ar fi de dorit să se întâmple și în
procedurile de altă natură, cum este cea comercială din această ipoteză.
Acestea fiind spuse, consider că soluția impusă de către Curtea Constituțională privind
respingerea excepției de neconstituționalitate, întemeiată pe art. 73, alin. (3) din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenței, nu se justifică sub niciun aspect. Având în vedere cele
menționate mai sus cu privire la soluționarea tuturor contestațiilor într-un timp mult prea scurt,
neacordarea unui termen suficient de întocmire a probatoriului în cazul unora dintre
contestații, și deci obligarea părților de a se afla într-o situație delicată în ceea ce privește
poziționarea pe picior de egalitate juridică în procedura insolvenței, consider că art. 73, alin. (3)
din Legea nr. 86/2006 încalcă nemijlocit art. 6 prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor
11
C. Bîrsan, op. cit., p. 493.
12
R. Chiriță, op.cit., p. 334.
13
art. 75 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
14
art. 12, idem.
15
art. 8, ibidem.
16
R. Chiriță, „Convenția...”, op.cit., p. 327.
17
C. Bîrsan, “Convenția...”, op.cit., p. 501.
3

Cotor Codruța-Denisa
Omului, fiind totodată neconstituțional raportat la prevederile Constituției României – art. 21,
alin. (3), respectiv art. 24, alin. (1). De lege ferenda, personal sunt de părere că pentru a elimina
orice risc de injustețe, s-ar impune legiuitorului abrogarea sau cel puțin modificarea art. 73,
alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în condițiile în care Curtea
Constituțională nu a admis până acum în două decizii similare neconstituționalitatea acestuia și
cu posibilitatea de a nici nu o face pe viitor. Pentru aceasta, însă, în vederea instituirii unui
echilibru între raporturilor juridice, este necesară, din punctul meu de vedere, reglementarea
unei situații în care termenul de soluționare a contestațiilor să prevadă o durată rezonabilă și
eficientă, contrar reglementării actuale, și, de asemenea, fiecare parte din litigiu să dispună de
posibilitatea de a-și pregăti și administra probatoriul în condiții în care niciuna dintre ele să nu
fie defavorizată în raport de cealaltă. Toate acestea, bineînțeles, în virutea respectării dreptului
la un proces echitabil.
4