SOCIOLOGIA COMUNITĂŢILOR RURALE - Tipografia

mentalităŃi comune. Modelul ei de existenŃă şi de manifestare urmărea
să se regăsească în formele locale ale vieŃii cotidiene, ca şi în acŃiunea
umană concretă. Prin aceasta din urmă, ca şi prin calitatea de „fiinŃă
generică”, omul realiza continuu o deschidere către societatea generală
şi intra în relaŃii cu ceilalŃi, dar într-un loc precis fixat şi într-un
interval de timp dat. Charles Horton Cooley 1 , unul dintre iniŃiatorii
sociologiei grupurilor sociale şi cunoscut pentru clasificarea acestora
în primare şi secundare, vorbeşte de „localism” şi de „subiectivism”.
În viziunea sa, pentru ca o societate să existe şi pentru ca ea să se
afirme în mod plenar, e necesar ca un anumit număr de oameni să
locuiască împreună într-un fragment de spaŃiu din natură, ştiut şi
recunoscut şi de către alŃii, oameni care să aibă scopuri comune 2 .
Într-un astfel de context dat, imaginea comunităŃii a dobândit
substanŃă, îmbogăŃindu-se atât cu elemente conceptuale, cât şi cu
aspecte practice 3 .
Prin perspectiva filosofiei lui William James, ca şi prin aceea a
lui John Dewey, conŃinutul ei, al comunităŃii, s-a extins, vizând raportul
dintre viaŃa publică şi viaŃa privată, dintre obiectiv şi subiectiv.
Robert M. MacIver 4 , la rândul său, pornind ca şi Cooley de la
acelaşi premise filosofice: W. James – J. Dewey şi delimitându-se şi el
de conotaŃiile clasice ale „tipului ideal”, distinge între „asociaŃie” şi
„comunitate”, formulând denumirea de „comunitate locală”.
1
Charles Horton Cooley, Human Nature and Social Order, Scribner's,
New – York, 1902.
2
Cf. Piero Amerio, op. cit., p.35.
3
Dacă plasăm această optică în contextul sociocultural, ambiental şi
politic din America, unde oraşele s-au născut din întâlnirea pe un teritoriu a
unor persoane încă vii în memoria urmaşilor, unde grupul şi asociaŃia sunt
realităŃi concrete care întemeiază şi conduc bisericile şi multe instituŃii
sociale, unde instanŃele locale au avut din totdeauna întâietate faŃă de cele
centrale, unde competiŃia şi conflictul sunt considerate lucruri
„cvasinaturale”, şi nu elemente nepotrivite cu dinamica socială … – scrie
Piero Amerio – putem înŃelege cum s-a îmbogăŃit conceptul de comunitate
locală atât cu elemente conceptuale, cât şi cu aspecte practice” (op. cit., p.35).
4
Robert M. MacIver, Community. A Sociological Study, MacMillan,
New-York.
32