Serge Brussolo – Vizita cu Ghid

VIZIT Ă CU GHID
A treia povestire din Somnul Sangelui – Serge
Brussolo
Durerea îi ţ âşni din vârful degetului, sfâşiind voalul de
somnolen ţă care-l învăluia. Georges fă cu un salt înapoi, iar
capul i se ciocni dureros de peretele din cărămid ă roşie al
meterezului unde aţipise. Pre ţ de-o secund ă, îşi vă zu mâna
dreapt ă inundat ă de sânge şi curioasa insect ă cu carapace
de chitin ă care se îndepă rta de-a-ndaratelea, ducând între
cleştii hipertrofiaţi unghia pe care o smulsese din arătă torul
omului adormit. Georges detesta acele jivine care mişunau
prin fisurile turnului, dar îl dezgustau atât de mult, încât
niciodat ă nu-şi gă sea curajul de a le strivi. Gângania fugea
deja la adăpostul unei crăpă turi în zid, purtându-şi trofeul.
Georges se strâmb ă: durerea devenea intens ă ; un burghiu
de foc ale cărui efecte s ă făceau simţite pân ă la cot. Se
ridic ă împleticit, ridicând mâna din care curgeau pică turi
mari de sânge şi travers ă încăperea în direcţ ia dulapului cu
geam.
Soarele pătrundea prin ambrazur ă, împărţind camera orto-
gonal ă printr-o lung ă linie aurie în care dansa praful.
Georges parcurse rapid din ochi şirul de flacoane
farmaceutice îngrămă dite pe raftul cel mai de sus, deasupra
rândurilor de instrumente chirurgicale pe care lumina cânta
cu scânteieri de crom. Găsi ceea ce că uta: un compus
anestezic şi dezinfectant, căruia îi scoase dopul cu dinţ ii şi-şi
stropi degetele, nepăsător la petele care-i înstelau că maşa.
Foarte repede, pulsaţia dureroas ă scă zu în intensitate,
capătul degetului i se îngreun ă şi un frig îngheţat îi crispă
carnea pân ă la biceps. Se simţea mai bine.
Acţionase prosteşte, turnul, veritabil horn de cărămid ă roşie,
rectiliniu, lipsit de creneluri şi stră puns pe ici pe colo de
fanta strâmt ă a câte unei ambrazuri, era un veritabil paradis
pentru insectele de tot felul. Forfoteau îndeosebi „rădaştele chirurg". În tinereţe, Georges vă zuse un asemenea coleopter
diabolic strecurându-se în gura unui om adormit pentru a-i
smulge un dinte. Oricum, acesta fusese un caz extrem, de
1

cele mai multe ori zmeii se mulţumeau s ă atace unghiile
persoanelor lipsite de cunoştin ţă , folosindu-şi mandibulele
formidabile ca pe nişte adevăraţ i cleşti. Nimeni nu cunoştea
motivul acestor mutilă ri, iar entomologii se pierdeau în
speculaţii, agăţându-se de ipoteza puţin convingă toare unor
cadouri prelevate de mascul în sezonul rutului şi destinate
ofrandelor din parada nupţial ă.
Georges tă ie rapid un pansament dintr-unul din sulurile de
band ă adeziv ă antiseptic ă. I-ar fi trebuit mănuşi, dac ă nu
voia ca situaţia s ă se repete. Mă nuşi de piele, groase şi
rezistente. Se gândi, zâmbind, la scena pe care Lise n-ar fi
întârziat s ă i-o fac ă. De câte ori nu-i repetase: „Mă -ntreb cum
poţi s ă rămâi toat ă ziua în locul ă la nenorocit! E murdar,
pute şi nu te poţi aşeza nicăieri făr ă să-ţ i propteşti fesele
într-un cuib de lighioane!"
Desigur, nu greşea întrutotul şi mulţ i oameni din minister se
gândeau pesemne c ă instalarea unui dispensar într-un loc
lipsit de cea mai elementar ă igien ă se înscria pe un drum
logic foarte ciudat. Georges merse spre ambrazur ă şi luă
binoclul abandonat pe pervazul de cără mizi. Soarele îl
înfierbântase şi trebui s ă renunţ e la ideea de a ridica
ocularele la ochi.
Turnul era singurul loc de unde se putea domina toată
întinderea rezervaţiei. Un fel de far, de donjon, al că rui rost
de-a fi părea astăzi întrutotul uitat,
„Sunt sigur ă c ă e un foişor fals", obişnuia s ă spun ă Lise când
căuta, mai mult sau mai puţin conştient, s ă provoace o
scen ă familial ă. „S-ar zice c ă e o construcţ ie dintr-acelea
folosite odinioar ă de către naufragiaţ i pentru a abate din
drum avioanele sau vapoarele. În orice caz, e un sacru
simbol falie, iar insistenţa ta de a-ţ i stabili domiciliul acolo ar
putea îndemna anumite persoane s ă fac ă aluzie la un
înlocuitor de penis, nu?" în general, nu-i ră spundea, neluând
în seam ă provocarea.
Era cald, foarte cald, iar tăietura filiform ă a ambrazurii ducea
cu gândul la deschiză tura unui cuptor desferecat sau la gura
vorace a unui cazan de locomotiv ă, emana aceeaşi căldur ă ,
aceeaşi lumin ă orbitoare. Îngenunche, ridicând ciorchinele
de strugure pe care-l lăsase să -i scape printre degete când
2

aţipise. Bobiţ ele întunecate, acum pline de praf, emanau o
mireasm ă îmbătătoare de pulp ă descompus ă, de fruct putre-
zind. Duse muscatul la obraz, lipindu-şi-l de pielea ţepoas ă ;
boabele aveau o consisten ţă moale, zbârcit ă . Întinse brusc
braţul, aruncând fructele spre soare ca un lucră tor de
crematoriu care-şi răstoarn ă în incineratorul spitalului raţ ia
cotidian ă de resturi operatorii. Mâna nu mai prezenta decât o
durere surd ă, la intervale regulate, ca o radiobaliz ă bâlbâind
un fragil S.O.S.; prefer ă s ă şi-o îndese în fundul buzunarului
şi se ridic ă dintr-o detent ă a şalelor. Ochii, orbiţi de violenţ a
luminii, nu-l mai ajutau s ă zăreasc ă încă perea decât ca pe o
gaur ă întunecat
ă. Fu nevoit s ă pipă ie cu piciorul pentru a
găsi prima treapt ă a scării. La etajul inferior, se intra într-un univers cadrilat de mozaic,
în mijlocul mirosului acru şi înţepă tor al antisepticelor.
Sciaticul mare, pentru moment stins, stă tea suspendat
deasupra mesei de intervenţie, ca un ochi mort cu faţ etele
înceţoşate de praf. Georges travers ă sala de operaţie făr ă a
apăsa întrerupătorul
şi-şi continu ă coborârea. Parterul servea
drept garaj şi sal ă de aşteptare. Înăuntru staţ iona un Rolls
Silver Cloud vechi, ocupând aproape tot spaţiul. Pe capot ă şi
portiere, o pensul ă stângace trasase cu ajutorul unei vopsele
proaste, care acum se cojea, cruci roşii mari pe fond alb. În
acelaşi spirit, pe acoperiş fusese prins în şuruburi un girofar
care arunca fulgere albastre. Georges îşi amintea uneori de
medicul pe care venise să-l înlocuiasc ă, în urm ă cu cinci ani:
un bătrân uscat, cu cap de pasăre ră pitoare, articulat,
neîndemânatic şi care-şi petrecea timpul fixând picioarele
Lisei, pe care soarele i le dezvăluia prin transparenţ a rochiei
scurte imprimate.
-Sunt nişte sălbatici, declarase el imediat. Nu v ă faceţ i
probleme cu ei! Dar, atenţie: nu-i lăsaţi s ă v ă dea peste nas,
c ă v-aţi ars. Trebuie s ă v ă impuneţi, bătrâne! S ă vă
impuneţi! Rolls-ul ambulan ţă făcea parte din panoplia sa demonstra-
tiv ă. Puţin mai târziu, Georges aflase c ă fostul medic îl
folosea pentru a parcurge rezervaţia urlând din siren ă ,
îmbrăcat ca pentru operaţie, cu toca, masca igienică
ascunzându-i jumătate din fa ţă şi mă nuşile chirurgicale roşii
3

sau translucide, dup ă ocazie. De-a lungul anilor, ieşise de
câte dou ă ori pe zi, năpustindu-se ca turbat pe stră zi, urcând
pe trotuare, pulverizând lă zile de gunoi, în şuierele
claxonului şi fulgerele girofarului.
-Nu au nevoie de noi, îi destă inuise el lui Georges, se
descurc ă între ei. Aşa c ă trebuie s ă ne impunem puţ in
respectul, s ă arătăm c ă reprezentăm guvernul...
Şi, aplecându-se spre Lise, îşi puse mâna pe genunchiul gol
al tinerei femei aşezate, întârziind cu palma la începutul
coapsei:
-O veţi înţelege şi dumneavoastr ă, micu ţă doamn ă!
În momentul când era gata s ă se urce în autobuzul
Greyhound care avea să-l duc ă înapoi în capital ă , se întoarse
pentru ultima oar ă ca s ă murmure pe tonul rezervat
îndeobşte secretelor de stat:
-Aveţi grij ă de Rolls, o s ă vedeţi, probabil c ă v ă e aliata cea
mai de pre ţ!
Abia dispăruse bătrânul, când Lise alerg ă s ă se arunce la
volanul maşinii, ambalând motorul în joac ă...
-Ar trebui să-i lustruieşti ală murile, azvârlise ea, vizibil
surescitat ă . Am putea-o folosi în oraş, în fond e un vehicul
funcţional, nu?
Georges clătin ă negativ din cap:
-Nu, nici pomeneal ă. Nu vreau s ă reiau obiceiurile prede-
cesorului meu. S-ar crede c ă urmăresc să -i perpetuez
ceremoniile debile!
Imediat, Lise opri motorul şi, cu o expresie ostil ă, arunc ă:
-De ce? A avut timp s ă judece locul, nu?
-De ce? Fiindc ă e un sonat bătrân. Si un rasist.
Lise ridic ă din umeri:
-Oricum, doar n-o s ă susţii c ă sunt ca noi!
Nu-i răspunsese nimic, iar tână ra femeie coborâse din
maşin ă , trântind portiera mai tare decât ar fi fost necesar.
Peste câtva timp, scotocind prin compartimentul de bord al
Rolls-ului în căutarea unei chei de opt, descoperise o grena-
d ă defensiv ă şi un colt de ordonan ţă cu butoiaşul încă rcat.
Cele dou ă obiecte erau însemnate, pe cadrilaj şi, respectiv
pat, cu emblema serviciilor medicale.
-Nici nu m ă gândesc s ă locuim în turn! Mugise Lise chiar în
4

seara sosirii. Dac ă vrei s ă te instalezi aici, eu îmi iau cameră
la hotel... Sau într-o pensiune familial ă care nu primeşte
vizitatori, de preferin ţă!
Finalmente, trebuise s ă cedeze şi s ă închirieze în plin centru
al oraşului o vilişoar ă înconjurat ă de câţ iva metri de gazon
sterp, unde te sufocai vara şi îngheţ ai iarna; ceea ce nu
contribuise la ameliorarea stării de spirit a tinerei femei.
Georges se ră suci dinspre Rolls-ul cu pneurile acum pe
jumătate dezumflate. Încăperea, cufundat ă în penumbr ă , era
invadat ă de o mulţime de scaune şi banchete, un talmeş-
balmeş de obiecte desperecheate printre care nu existau
dou ă orientate în aceeaşi direcţie. S-ar fi zis c ă era o sal ă de
concert abandonat ă în mare grab ă şi în cea mai mare
dezordine de către un public dintr-o dat ă îngrozit de
anunţ area unei catastrofe planetare. Porni printre fotolii,
croindu-şi drum prin împingeri cu genunchiul şi stârnind un
nor de praf acru care o făcu s ă tuşeasc ă pe fata aşezat ă , cu
spinarea dreapt ă, pe taburetul ei. Georges ridic ă mâna:
- Salut, Suna, ce faci?
S ă tot fi avut vreo douăzeci de ani. Poate mai puţ in, poate
mult mai mult. „De fapt, îşi spunea adeseori Georges, are
între opt şi şaptezeci de ani, e tot ce pot spune. Poate e o
feti ţă, poate o bab ă...
"
Indigenii din rezervaţie atingeau foarte repede statura adultă
şi, înc ă de copii, afişau deja morfologia unei persoane de
douăzeci de ani. Apoi, odat ă ajunşi la acest stadiu, îşi
menţineau înfăţişarea până -n pragul vârstei de şaptezeci de
ani. Dup ă ce depăşeau aceast ă limit ă, erau văzuţ i
îmbătrânind brutal, recuperând în interval de-o săptămână semnele fizice ale unei vieţ i întregi, iar lui Georges i se
întâmplase de mai multe ori, despărţindu-se sâmbăt ă de o
adolescent ă, s-o regăseasc
ă în lunea urmă toare sub
trăsăturile unei femei bă trâne. Cum nici un membru al
straniei comunităţi nu menţinea senzaţia
psihologic ă a
scurgerii timpului, nimeni nu se vădea capabil să -şi
determine cu precizie vârsta real ă , Georges pomenindu-se
condamnat s ă se adreseze unor fiinţ e despre care nu ştia
dac ă i-ar fi putut fi copii sau bunici, ezitând încontinuu
asupra tonului convenabil pe care să -l adopte pentru a li se
5

adresa, trecând făr ă tranziţie de la discuţ iile amicale la
formulele elaborate şi respectuoase rezervate de obicei
bătrânilor. Asemenea tuturor congeneraţilor ei, Suna era afectat ă de
deformaţii craniene obţ inute în timpul primilor trei ani de
via ţă , cu ajutorul unui bandaj strâns, permanent. Capul ei,
ras conform datinei, prezenta o form ă ogival ă destul de
surprinzătoare. „Dolicocefal ă ", precizau broşurile. Georges
ştia c ă, pentru a obţ ine asemenea rezultate, mamele aveau
obiceiul s ă strâng ă fruntea copiilor într-o coroan ă de lemn cu
funcţia de a orienta dezvoltarea oaselor în înălţ ime. Aceste
compresiuni rituale antrenau în general consecinţ e
supărătoare asupra expansiunii
zonelor cerebrale, prilejuind
aderenţe, tumori sau modifică ri ale proceselor mintale. ,,E un
subiect bun pentru o tez ă, remarcase Lise, o dată-n via ţă s-
ar zice c ă ai nimerit în plin..."
Georges îngenunche la picioarele Sunei. Avea o fa ţă plăcut
ă ,
cu pielea mat ă, trăsături tinereşti, dar asexuate, de adoles-
cent ă dezvoltat ă precoce. Ştia c ă , sub cuvertura care o
acoperea, trupul ei gol era împodobit cu cicatrice rituale,
veritabile hieroglife scobite în carne, ciudat ă scriere
compus ă din plăgi şi umflături pe care nimeni până -n
prezent nu reuşise s ă le descifreze. „Scarificaţ ii de origine
probabil religioas ă", propuneau
manualele de etnologie.
Georges nu era atât de sigur. „Cred c ă teoria mea st ă în
picioare", îi explicase el nu o dat ă soţ iei sale. „Aceste semne,
liniile acestei scriituri, sunt biografii personale pe care
fiecare şi le exhib ă în ochii celorlalţ i. E singurul mijloc de
care dispun, între opt şi şaptezeci de ani, pentru a se situa în
raport cu cei din jur. Astfel, când întâlnesc pe cineva, acela
poate şti dintr-o privire vârsta persoanei că reia i se
adreseaz ă, gusturile, aspiraţiile, viaţ a acesteia. Trupurile lor
funcţioneaz ă ca un fel de carte de vizit ă ambulant ă!"
Lise nu fusese convins ă de aceast ă concluzie, dar Georges
ră mânea cu certitudinea de-a fi pe drumul cel bun. Suna, la
fel ca şi celelalte, îşi înscrisese pe muşchi, cu ajutorul acelor
de os şi al cernelurilor vegetale, istoria vieţ ii ei. Câteva
capitole de leziuni scurgându-i-se printre sâni, peste pântec
şi coaps ă. O biografie încrustat ă în piele, pe care acum nimic
6

n-o mai putea retuşa, modifica, înfrumuseţ a sau cenzura.
Georges era convins c ă sinceritatea şi integralitatea
revelaţ iilor erau protejate prin pedepse oribile. Nici nu se
punea problema s ă trişeze şi fiecare se vedea obligat să -şi
mărturiseasc ă în faţa comunităţ ii greşelile sau temerile. „E
vorba de o confesiune permanent ă, de o dorin ţă de a se
prezenta celorlalţi în toat ă transparenţa şi adevă rul
personal", scrisese el într-un capitol al tezei sale. Din pă cate,
atâta vreme cât nu decripta acele ideograme umflate, acele
zgârieturi prost cicatrizate, nu putea avansa mai mult în
munca lui. Remarcase c ă anumiţ i membri ai tribului,
acoperiţi de hieroglife din cap până -n picioare pe partea din
fa ţă a trupului, trebuia s ă apeleze la serviciile unui scriitor
public pentru a-şi grava spatele şi şalele. Poate c ă Georges
ar fi trebuit s ă caute ajutorul unuia dintre aceşti scribi
chirurgicali, dar nu credea deloc c ă l-ar obţine. - Totul merge bine? Repet ă el, făr ă s ă spere nici un ră spuns,
căci locuitorii rezervaţiei întreţineau un soi de muţenie reli-
gioas ă, care-i destina tăcerii perpetue la fel cum alţ ii se
dedicau castităţii. Poate c ă un tabu oarecare asimila, în
mintea lor, cuvântul rostit în public cu o obscenitate? Nimeni
n-ar fi putut spune. Cert era c ă deformaţ iile rituale îndurate
în toat ă perioada
copilăriei antrenaser ă răsturnă ri fiziologice
importante la nivelul encefalului. Compresiunile osoase
sfârşiser ă prin a le provoca celor mai mulţi modifică ri ale
cortexului, atrofiind anumite circumvoluţ iuni cerebrale şi
dezvoltându-le pe altele dincolo de limitele normale. De
altfel, Georges notase un numă r ridicat de meningite mortale
la copiii de vârst ă fraged ă. Cei ce supravieţ uiau se revelau
cel mai adesea dotaţi cu funcţ ii mintale deosebit de
fanteziste. Astfel, Suna nu era capabil ă s ă se deplaseze
decât de-a-ndaratelea. Constrângerea de a face un singur
pas înainte ar fi aruncat-o imediat într-o sincop ă profund
ă ,
iar Georges era sigur c ă repetarea unei asemenea
experienţe în mai multe rânduri ar fi dus la o com ă mortal ă .
Altminteri, Suna se acomodase foarte bine cu „infirmitatea"
ei şi putea fi văzut ă plimbându-se prin oraş, mereu în
marşarier, orientându-se cu ajutorul unei oglinjoare pe care
o ţinea la înălţimea umărului. Georges făcuse un numă r de
7

teste cu ea, putând constata, spre marea sa surprindere, că
tânăra fat ă nu suporta s ă vad ă un film sau s ă asculte un disc
decât cu condiţia ca acestea s ă fie derulate INVERS, dar se
dovedise incapabil s ă trag ă o concluzie utilizabil ă.
-Azi nu facem teste, murmur ă el, sunt obosit, Suna. Şi-apoi,
m-am rănit, vezi? Drăgu ţ din partea ta c ă m-ai aşteptat. Vrei
ceva?
Fata se ridicase deja, ridicându-şi oglinjoara la nivelul
ochilor, pentru a potrivi, ca într-un colimator, uşa de la
intrare, aflat ă în spatele ei. Georges o văzu îndepă rtându-se
astfel, mereu cu faţ a spre el, mergând în marşarier cu o
repeziciune remarcabil ă.
- Aşteapt ă, strig ă el, ies şi eu cu tine!
Nu dorea s ă rămân ă singur în turn. Din mers, îşi apucă
vestonul şi o urm ă pe tânăra fat ă pe trotuarul încins de
soare. Pornir ă, el înainte, ea înapoi, dar mereu alături. În vânt zbura pă mânt roşu spulberat, smuls din rocile
sfărâmicioase ale carierelor ce înconjurau rezervaţ ia. Cea
mai mare parte a caselor erau bungalow-uri cu acoperişul de
tabl ă ondulat ă, unde cel mai adesea domnea o căldură atroce, astfel c ă tovară şii Sunei, fideli în ansamblu sistemului
de corturi colective, mergeau pân ă la a ridica adevă rate
pavilioane de pânz ă alb ă, la adăpostul că rora se ascundeau
de arşiţa soarelui.
Foarte repede, Georges simţi praful de cărămid ă umplându-i
gura. Îi era sete, i-o spuse însoţitoarei sale şi o abandon ă , în
cursa ei de-a-ndaratelea, pentru a intra într-o clădire mic ă ,
albit ă de calcar, care făcea oficiul de bufet.
Sala era goal ă , în plafon se rotea un ventilator mare cât o
elice de bombardier şi ale cărui pale fuseser ă vopsite fiecare
într-o alt ă culoare. Când aparatul se învârtea la turaţ ie
maxim ă, albastrul, roşul şi galbenul se topeau într-o singură
spiral ă alb ă.
Prin deschizăturile ferestrelor făr ă geamuri, se zărea oraşul,
în jos, cu clădirile sale cenuşii şi pânza poluat ă care desena
un halou albăstriu şi vibratil în că ldura zilei. Mai departe
urma marea, strălucitoare ca o lam ă sub soare. Georges
întoarse capul, silindu-se s ă se gândeasc ă la altceva, să -şi
cenzureze greaţa ce începea. O femeie gras ă , cu craniul
8

alungit, tocmai apăruse îndără tul tejghelei. Era una dintre
rarele băştinaşe care optase pentru un mod de viaţă
„civilizat". Se îmbrăca întotdeauna
cu o djellaba în culori vii,
ascunzându-i scarificaţ iile care-i acopereau trupul şi în plus
nu mai respecta nici tabu-ul tăcerii respectat de că tre
congenerii ei. Toate aceste abateri, cărora li se mai adă ugau
şi altele, îi atrăseser ă condamnarea din partea micii
comunităţi. Trăia modest, graţie turiştilor pe care agenţ iile îi
trimiteau zilnic, autobuze întregi, în rezervaţ ie, cu aparatele
de fotografiat pregătite. -Intr-o bun ă zi, îi declarase Georges soţiei sale, va trebui să
se interzic ă manifestările astea de curiozitate obscen ă . Nu
sunt animale, tabăra nu-i o grădin ă zoologic ă!
Aşteptând, Julia (cum alesese ea s ă se numeasc ă ) vindea
suveniruri de lut ars şi debita o poşirc ă amestecat ă şi rea,
botezat ă de circumstan ţă „vin de ţar ă".
-Salut, arunc ă Georges, dă-mi ceva rece, orice. Fie şi ap ă .
Femeia îl privi, în timp ce mâinile i se agitau în că utarea unui
pahar.
-E frumos, spuse ea pe tonul cu care ar fi vorbit despre timp
sau ar fi emis o oarecare amabilitate comercial ă , şi mai ales
tânăr. Mi-ar plăcea mult să-l culc pe mine...
Georges, deşi obişnuit cu fenomenul, nu se putu abţine s ă nu
roseasc ă. Stia totuşi c ă în momentul în care isi mă rturisea cu
voce tare dorinţa fizic ă, Julia gândea: „Bun ă ziua, doctore,
teribil e de cald, nu-i aşa?" Printr-una din acele bizarerii care
făceau mândria orăşelului, femeia cea gras ă era victima unei
ciudate inversiuni care o condamna s ă gândeasc ă lucrul pe
care în mod normal ar fi trebuit să -l declare cu voce tare şi
s ă expun ă publicului ceea ce ar fi trebuit s ă pă streze secret,
în intimitatea sa mintal ă.
Georges făcu un efort considerabil pentru a nu lăsa s ă i se
vad ă jena, era aproape sigur c ă Julia nu-şi dă dea seama de
infirmitatea ei. In momentul când împinse un pahar în faţ a
lui, spuse cu voce limpede:
-M ă întreb de câte ori ar fi în stare s ă facem dragoste, pare
s ă stea prost cu sănătatea. Şi, în acelaşi timp, gândea: „Mă
scuzaţi, nu mai am cuburi de ghea ţă, frigiderul e în pan ă . Nu
ştiu când voi putea găsi un depanator care s ă accepte să
9

urce pân ă aici, pe căldura asta."
Pentru a-şi face o ocupaţ ie, Georges duse paharul ciobit la
gur ă, luând dou ă înghiţituri de suc călâi şi siropos. Julia înce-
puse s ă ştearg ă tejgheaua de zinc cu mişcă ri ample ale
buretelui. Se simţea hipnotizat de găleata de tabl ă nituită
grosolan, care lăsa s ă curg ă pe dale o ap ă rece, scoas ă de
câteva minute din adâncurile pă mântului cu ajutorul pompei
cu manet ă instalat
ă în grădin ă. Ştia c ă în oraş ar fi suferit
mai puţin de căldur ă, datorit ă influenţei răcoritoare a mă rii,
dar nu se putea hotărî s ă mearg ă pân ă la staţ ia de autobuz.
În tot timpul drumului, ar fi avut sub ochi freamătul pă durii
de jos, conturul accidentat al coastei, oraşul... Strânse dinţ ii
pe paharul cu oranjad ă proast ă. Buretele, aruncat de o mână
dibace, căzu în mijlocul găleţ ii, împroşcând cu stropi. Julia se
instalase în dreptul ferestrei. Se întoarse spre el şi spuse pe
tonul fals jovial, întâlnit la comercianţi: -Nu-i prea vorbăre ţ. Mă -ntreb ce-nvârte cu mica Suna în tum.
Nu tre' s ă ne-aprindem. Ştoarfa naibii!
Georges surâse, la întâmplare, probabil gândise ceva de
genul: „Dac ă va mai fi mult timp aşa de cald, turiştii nici
măcar nu vor mai avea curajul s ă coboare din autobuzele cu
aer condiţionat. Mare nenorocire!"
Cu timpul trecuser ă deja cinci ani şi se obişnuise treptat cu
lumea imprevizibil ă a rezervaţiei, cu aberaţ iile, cutumele şi
misterele sale. În fiecare zi se confrunta cu o nou ă problem ă ,
o nou ă surpriz ă. Era o munc ă din care rutina lipsea. O
munc ă?
-La ce foloseşte? Îl întreba adesea Lise, niciodat ă nu-ţ i cer
nici o îngrijire. Majoritatea te ignor ă , n-ai nici un schimb
cultural. De fapt, eşti un soi de portar hiperlicenţ iat care-şi
redacteaz ă teza în gheret ă, între dou ă ronduri de control...
De ce îl alesese Ministerul Artelor şi Culturii pe el? Nu avea
un dosar deosebit de performant. Sănătate delicat ă, scutire
de serviciu militar. Studii universitare stră lucite, fie, dar cu
efecte foarte puţ ine. Nici o angajare sau aproape, slujbe de
categoria a doua; bibliotecar cu jumătate de norm ă ,
suplinitor la unele cursuri private...
-Veţi avea ocazia unui studiu etnologic, îi explicase func-
ţionarul care-l primise într-un birou făr ă lumin ă , pierdut la al
10

doilea subsol al unei clă diri administrative. Când republica a
procedat la redeschiderea teritoriilor decontaminate, aceşti
ţărani ocupau tot litoralul. Noul avânt al urbaniză rii a
constrâns autorităţile locale să-i deplaseze, să -i instaleze...
Cum s ă zic... Într-o „rezervaţie" destinat ă s ă devin ă în
continuare un parc turistic. Dar nu asta e important. Acest
grup constituie un exemplu viu de tipuri de folclor foarte
particulare, care s-au dezvoltat în interiorul zonelor evacuate
în timpul... Pe scurt, exist ă acolo materialul unui studiu
foarte avansat asupra condiţiilor... Şi fusese expediat, dispunând de o bursă -salariu, în acea
parte a teritoriilor experimentale deschis ă foarte recent
repopulă rii. Lise avea dreptate, nu era decât un portar
scriind o tez ă pe care nimeni n-avea s-o citeasc ă vreodat ă ,
iar ministerul devenise maestru în arta de a deghiza o slujbă
de categoria a treia în chip de misiune cultural ă . De fapt,
principala parte a muncii lui consta in a recepţ iona proviziile
trimise cu camioane ale armatei de dou ă ori pe săptămân ă şi
s ă supravegheze repartiţ ia. Semna borderouri, planifica
necesităţile de hran ă, stofe, obiecte uzuale, în funcţ ie de
naşteri şi decese. „O corvoad ă de intenden ţă ", scuipa
adesea Lise cu dispre ţ. „De intenden ţă sau de magazioner!"
Un scrâşnet de roţ i pe pietriş îl smulse din gânduri. Soseau
primele maşini, cu pereţii bălţaţ i de emblemele diferitelor
agenţii de voiaj care bântuiau prin oraş. Prefera s ă nu se
amestece cu gloata orăşenilor care peste o clip ă aveau să
umple trotuarele, care-l ţ intuiau cu privirea, nechezând
excitaţi... „Şi aia! Ai vă zut-o pe-aia care merge invers... Oh!
Priveşte!" Uneori era luat drept ghid, era hărţuit cu întrebă ri,
i se strecurau bacşişuri în buzunar şi trebuia s ă fac ă un mare
efort fa ţă de sine însuşi ca s ă n-o ia la fug ă cât îl ţ ineau
picioarele. Dar poate chiar asta voise ministerul s ă fac ă din
el, făr ă s-o mărturiseasc ă? Un ghid! Goli paharul din două
înghiţituri grăbite, plăti şi ieşi, dup ă ce fă cu un gest vag cu
mâna. Julia nu-l remarc ă, era ocupat ă s ă pun ă un disc cu
muzic ă folcloric ă pe micul electrofon ascuns dup ă bar. Afar ă ,
căldura îi căzu pe umeri ca o felin ă pră buşindu-se din înaltul
norilor.
„Ar fi trebuit să-mi iau o pălărie... "
11

Se hotărî să-şi înceap ă turul de inspecţie cotidian ă din
locurile dărăpănate unde turiştii nu se hazardau niciodat ă .
Mai întâi, supermarket-ul, o construcţie făr ă pereţi, acoperită
cu o copertin ă metalic ă, albit ă de dejecţiile păsă rilor marine,
unde înc ă se mai putea descifra inscripţia: „...pulverizează
preţurile". Se angaj ă printre şirurile de că rucioare metalice,
evitând soarele la adăpostul aleilor lungi de rafturi, înc ă pline
cu cutii de pansamente şi flacoane cu dezinfectant. O
pancart ă galben ă anunţ a: „30% rabat la sondele urinare!
Bun ă afacere!" în penumbr ă, ghicea plă cile turnante de
prezentare, în jurul cărora se îmbulziser ă altădată gospodinele, şi care, asemenea unor ciudaţ i pomi de
Crăciun, înc ă îşi mai exhibau pachetele de celofan cu sonde
nazale şi gastrice, bobinele de fir de sutur ă „model gigant-
familial". Porni printre rafturi, atent la reflexele
instrumentelor chirurgicale îngrămădite ca nişte cuţ ite de
bucătă rie: dilatatoare, bisturie, pense de toate felurile, pile
de oase, fierăstraie cromate. În raionul „confecţii" se gă seau
bluze albe, măşti igienice, mă nuşi chirurgicale, albe, roşii sau
incolore, truse de intervenţie. Raionul de mobil ă, în schimb, oferea o întreag ă gam ă de
paturi de spital, tă rgi rulante sau aparate de radiografie.
„Mobilaţi-v ă !, clama un afiş, cu creditul gratuit, totul e
permis!" Se opri între dou ă piramide de flacoane (sânge şi
ser) înşirate pe dalele magazinului, care ajungeau aproape
până-n tavan. Dar ce civilizaţie ciudat ă populase acele locuri,
făcând din chirurgie
o ocupaţie familial ă , la îndemâna
gospodinelor?
Ştia c ă în nordul rezervaţiei, la liziera pădurilor de pini, încă
se mai întâlneau resturile unui camping „trei stele" cu toate
corturile amenajate sub form ă de blocuri operatorii mobile.
În toalete, se putea citi inscripţia următoare, repetat ă pe
mozaicul pereţilor: „Este interzis ă aruncarea pansamentelor,
compreselor sau oricăror resturi operatorii în W.C.-uri! Direc-
ţiunea campingului v ă mulţ umeşte." „Aceste locuri nu
trebuie s ă fie deschise pentru public", i se precizase la
minister. „Mai târziu, mult mai târziu, e posibil s ă se decidă
clasarea lor ca monumente istorice, aşa c ă vegheaţ i la buna
conservare a acelei părţi din patrimoniul naţ ional." Ar fi
12

trebuit s ă pun ă sigilii, lanţuri, lacăte, dar n-o fă cuse, era
modul lui de-a contesta autoritatea în vigoare. De altfel,
nimeni nu risca vreodat ă s ă treac ă pragul vechilor edificii,
cel mult „indigenii".
-înceteaz ă să-i mai numeşti „indigeni", obişnuia s ă ţ ipe Lise,
parc-ai vorbi despre un trib exotic, ăştia-s ţărani, să-ţ i intre
bine-n cap! Şi înc ă ţărani creati de copulaţ ii consanguine
generaţii în şir!
Georges se opri, alarmat de scârţ âitul strident şi regulat care
urca în spatele lui. Se întoarse. Bă trânul era acolo, strâns în
fotoliul rulant pe care-l propulsa cu braţele sale ţ epene şi
deformate de reumatism, deplasându-se prin magazin, în
geamătul roţilor maltratate.
- Salut, făcu Georges.
Bătrânul răspunse cu un semn al mâinii şi, cu această
ocazie, Georges putu zări palma iritat ă , carne vie, degetele
pe care le îmbrobona o rou ă de sânge. De câte ceasuri îşi
mânuia astfel fotoliul, rozându-şi pielea prin frecarea
continu ă de cauciucul întărit al roţilor? Nu simţ ea nimic,
Georges ştia, trupul său suferea de o anomalie curent ă în
sat, care se putea cataloga sub rubrica „senzorialitate
selectiv ă ". Astfel, carnea lui nu putea percepe decât anumite
contacte, iar simţul tactil nu i se deştepta decât în prezenţ a
unei anumite materii, foarte precis definit ă : creta. Georges îl
văzuse rătă cind zile întregi în mijlocul vechilor cariere, cu
braţele întinse şi palmele deschise,
avide, pipă ind blocurile
imaculate şi sfă râmicioase care-l înconjurau. In acele
momente, şi numai în acele momente, simţea. Simţ ea
conturul crestelor, unghiurile pietrelor, contactul pulverulent
al rocilor. Umbla, în rondul infernal şi scârţ âitul perpetuu al
fotoliului rulant, în praful de cret ă ridicat la trecerea
lui,
fantom ă cenuşie beat ă de a gusta pre ţ de câteva ceasuri
textura pietrelor, s ă îmbrăţişeze forme, s ă ias ă din lumea
imaterial ă unde-şi petrecea restul vieţii. Dac ă ar fi putut, şi-
ar fi scobit o vizuin ă , acolo, în coasta falezei calcaroase, o
camer ă cu mobilierul smuls cretei cu dalta, un fotoliu de
cret ă, o mas ă de cret ă, ustensile de cret ă , pe care le-ar fi
învârtit îndelung între degete. Nu era singurul caz. Georges
cunoscuse o femeie care, în ceea ce-o privea, nu putea să
13

vad ă decât obiectele din lemn. Pupilele sale selecţ ionau
realitatea, respingând, cenzurând tot ceea ce nu provenea
din stejar, ulm, fag... Iar universul ei vizual se rezuma la un
soi de vid incolor unde pluteau, ca în suspensie, linia unui
trunchi de copac, o barier ă, o coad ă de mătur ă, o lad ă , un
cleşte de castraveţi... Toate celelalte, tot ceea ce aparţ inea
cărnii, ţ esuturilor, pietrei, metalului, sticlei, erau complet
invizibile în ochii ei... Se ascundea în inima pădurii de lângă
tabăr ă, într-o mic ă barac ă abandonat ă , poate un bufet.
Copacii din jur îi permiteau s ă trăiasc ă în sfârşit într-un
univers perceptibil, palpabil... Georges se ducea uneori s-o
vad ă. Strania ei orbire făcuse s ă i se dezvolte auzul şi, când
îl mai despărţeau cincizeci de metri înc ă , femeia ieşea în
prag, scrutând trunchiurile între care nu-i apă rea decât un
neant cenuşiu, uniform, şi striga: Vine cineva? V ă aud. Vă
aud... Atunci Georges se făcea cunoscut:
-Eu sunt, Jeanne. Doctorul.
Părea uşurat ă,
îşi atingea craniul fusiform în semn de bun-
venit şi se retrăgea. Dac ă infirmitatea ei o constrânsese să
încalce tabu-ul tăcerii, totuşi nu se complăcea în confidenţ e
necugetate şi niciodat ă Georges nu putuse obţ ine de la ea
altceva decât o conversaţie politicoas ă sau câteva stă ri
sufleteşti prin care era dificil s ă se întrezăreasc ă vreun
element de informaţie veritabil ă . In general, femeia mergea
s ă se aşeze în celălalt capă t al mesei, cu palmele deschise,
în sus. În interiorul bară cii, totul era din lemn brut: mesele,
scaunele, castroanele, farfuriile, furculiţele, cuţitele. -Puneţi-v ă masca! ordona ea. Nu vreau s ă am impresia că
vorbesc cu o fantom ă sau c ă bat câmpii de una singur ă ca o
bab ă nebun ă!
Docil, Georges desprindea masca de fag agăţat ă într-un cui,
în mijlocul uşii, şi şi-o punea pe fa ţă . Era un triunghi de lemn
sculptat în stil ţărănesc, cu deschizături pentru ochi şi gur ă.
-Inţelegeţi, spunea adeseori Jeanne, văd aceast ă camer ă cu
tot ceea ce conţine, dar nu v ă observ pe DUMNEAVOASTR
Ă ,
cu carnea dumneavoastr ă, cu hainele dumneavoastr ă de
stof ă. Când vorbiţi, e ca şi cum ar că dea un glas din cer în
bucătăria mea. Nu-mi place. Dac ă aş fi complet oarb ă , n-aş
vedea nimic şi atunci vocea dumneavoastr ă ar fi ca toate
14

celelalte, dar aşa... Am impresia c ă stau de vorb ă cu
spiritele.
Uneori, îi cerea chiar şi s ă îmbrace o tunic ă, cusut ă din aşchii
aurii şi plăcuţe subţiri de scoar ţă.
-Aşa, aveţi braţe, picioare, spunea ea, nu mai sunteţ i doar o
masc ă plutind la un metru şaizeci deasupra solului!
Georges râdea.
-Dar, Jeanne, aşa ar trebui s ă te terorizez şi mai mult!
Priveşte, s-ar zice s ă sunt o divinitate silvestr ă . Seniorul
copacilor sau geniul tufişurilor, nu ştiu ce s-ar potrivi mai
bine...
Râdea şi ea. In alte momente, îşi îngăduia s ă înşire câteva
confidenţe. -Nu pot ieşi din pă dure, trecerea de ultima perdea de copaci
e ca traversarea unei frontiere. Frontiera spre vid. Dincolo,
nu mai exist ă nimic. Nimic decât un soi de gaur ă cenuşie. Un
fel de cer făr ă nori unde pluteşte câteodat ă un obiect: o
pancart ă , un gard. Nu pot merge mai departe, aş avea
impresia c ă m ă arunc în gol, c ă m ă sinucid!
Jeanne murise de câteva luni în incendiul cabanei sale.
Lumea ei de lemn se închisese asupră -i ca un mormânt, dar
mai existau şi numeroase alte cazuri de selecţie senzorial ă .
Ca al acelei fete (acelei femei?) a că rei ureche nu percepea
decât anumite sunete şi o singur ă not ă muzical ă : si-ul.
Locuia la primul etaj al unei pensiuni familiale, astă zi pustie,
într-o camer ă mare, goal ă, în centrul că reia trona un imens
pian de concert, unul dintre acei monştri destinaţ i scenei şi
care se revel ă în spotul unui proiector, maiestuos, stră lucind
de lac. Georges o botezase Michele. Aşa, făr ă s ă ştie prea
bine de ce, un timp, înainte de-a se închide definitiv
exploatării cariera de cret ă, încercase s-o conving ă s ă se
mute. Femeia nu înţ elesese, exploziile neîncetate n-o
deranjau: nu le auzea niciodat ă! Iar Georges ar fi putut să
urle, s ă trag ă cu pistolul în apartament, să -i detoneze
petarde la urechi, ea îşi pă stra acelaşi aer liniştit ca al
preotesei asiatice care-i modelase domul teribil de alungit al
craniului ras. Pentru a-i vorbi, pentru a se face auzit, singurul
şi unicul mijloc consta în a cânta cuvintele pronunţ ate pe un
si permanent. De cum intervenea o not ă fals ă , cuvântul
15

cântat în la sau în do dispărea pur şi simplu din conversaţ ie,
iar Michele nu mai percepea decât un blanc acolo unde în
mod normal ar fi trebuit s ă existe un cuvânt. Tot ceea ce se
îndepărta de aceast ă unic ă not ă a gamei se evapora pentru
ea în neant, se rezuma la un balon de linişte. Cântăreţ execrabil, Georges fusese întotdeauna incapabil s ă disting ă o
not ă de alta, aşa c ă imaginase un mijloc pe cât de simplu,
pe-atât de ingenios ca s ă comunice cu tânăra fat ă (femeia?
Bătrâna femeie?). Se aşeza la pian şi apă sa pe clapa si ca pe
un aparat morse. Un cod uşor de asimilat, din repetiţ ii şi
intervale mai mult sau mai puţin lungi, îi permitea astfel să
se intereseze despre nevoile Michelei şi s ă întreţin ă un
surogat de conversaţ ie în care femeia îşi manifesta interesul,
dezaprobarea, cu ajutorul unui surâs sau al unei vagi mişcă ri
din cap. Lui Georges îi plăcea acest mijloc de comunicare
indirect, mecanic, şi, în timp ce transmitea prin intermediul
clapei mesaje gen: „Ai nevoie de medicamente? Suferi de
febra toamnei târzii? Te simţi obosit ă? Vrei vitamine?", spu-
nea cu un glas ferm şi sigur ceea ce tână ra femeie nu putea
auzi: „Eşti frumoas ă , Michele. Ai sâni frumoşi, iar aceste
reţele de cicatrici le pun bine în valoare areolele. Ia spune-
mi, Michele, eşti fecioar ă? Da? Nu?" Apoi, când pără sea
pensiunea de familie, îi era ruşine c ă se lă sase în voia unor
asemenea rătă ciri. Atunci, se considera un ipocrit, un
„poltron", un „prefăcut", dar data urmă toare o lua de la
început. Îşi imagina prea bine ce-ar fi putut spune Lise dacă -l
surprindea cu asemenea extravaganţe: „Ştii, mai exist ă şi
maniaci ai telefonului, care debiteaz ă obscenităţ i unor femei
pe care n-ar îndrăzni niciodat ă s ă le abordeze în viaţ a de zi
cu zi. Asta se trateaz ă!"
Georges se scutur ă. Îi mai rămăsese înc ă un lung traseu de
parcurs. Travers ă supermarket-ul pe diagonal ă, în direcţ ia
unei uşi roşii unde înc ă mai strălucea anunţ ul „Serviciu
interzis publicului". Împingând uşa, trecu într-o încăpere fără ferestre, care odinioar ă îi servise drept birou, se vede,
vreunui şef de raion. Nu depăşea cinci metri pătraţ i în
suprafa ţă. Era aproape un dulap. Coşmarul orică rui
claustrofob. Un puşti stă tea rezemat de peretele din dreapta,
aşezat cu genunchii îndoiţi, îndesând
cutii de conserve într-o
16

ani ţă. Craniul să u, înconjurat de ganga benzilor deformante,
îi dădea aspectul unui rănit scăpat din salonul de urgenţ e.
Georges îngenunche:
-Ce faci aici?
Copilul nu catadicsi s ă ridice capul.
-Plec, se mulţumi el s ă mormăie, trebuie s ă plec...
Mult prea tânăr pentru a respecta tabu-ul tăcerii, i se simţ ea
totuşi o anume reticen ţă fa ţă de vorbire.
-Unde te duci cu toate proviziile astea? Se mir ă Georges.
Pleci pentru mult ă vreme?
Un moment, se temu ca micuţul s ă nu fi hotărât s ă se
aventureze într-o expediţie spre oraş sau spre mare, care l-
ar fi făcut s ă treac ă inevitabil de limitele rezervaţiei. -Da, răspunse puştiul, cred c ă voi avea de mers o săptă mân ă. Merg să-mi caut jucăria. A căzut, s-a rostogolit...
În capul lui Georges se produse un declic.
-Unde ţi s-a rostogolit jucăria? -Acolo, arăt ă cu degetul interlocutorul să u, pe-acolo!
Georges întoarse capul. La baza peretelui opus, pe care o
indica unghia roşie, chiar lâng ă plint ă, distinse o bil ă de
sticl ă, o agat ă. N-o despărţeau de bă iat decât doi metri şi
jumătate dar, victim ă a unei aberaţii spaţ iale care-i falsifica
aprecierea distanţ elor, copilul percepea acest traseu
derizoriu în perspectiva unei expediţii cu bătaie lung ă , a unui
marş epuizant peste un deşert de linoleum. Poate că
prevăzuse, în mintea lui, chiar şi un anumit numă r de etape,
de bivuacuri, pentru a ajunge la bila care de fapt odihnea
acolo, la o lungime de bra ţ. Georges întâlnise o dat ă sau de
dou ă ori acest gen de infirmitate. Pentru a parcurge un
culoar de zece metri, bolnavul se încă rca de pachete cu
provizii, cort de camping, rachete de salvare şi, uneori, chiar
un radioemiţător. Orice drum mai lung de cincisprezece
metri dobândea aspectul unui înconjur al lumii, iar dincolo de
douăzeci de metri începea cosmosul. Nu era nimic de fă cut,
dac ă doreai s ă eviţ i un traumatism. Depunerea bilei în palma
copilului ar fi generat bulversarea întregii sale percepţ ii
asupra lumii, poate chiar pân ă la a face din el un autistic.
Avea s ă continue s ă creasc ă şi, peste câţiva ani, urma să -şi
ia bicicleta pentru a se duce din pat la baie. Odat ă adult,
17

avea s ă se cantoneze într-o cvasiimobilitate, tră ind într-o
gaur ă sau într-o lad ă care-i ascundea spaţ iul, cu câteva
obiecte uzuale la îndemân ă . Ar fi trebuit... Dar, de fapt,
Georges nu ştia ce-ar fi trebuit s ă fac ă şi nimeni în jurul lui n-
avea nici cea mai vag ă idee. Se ridic ă.
-Drum bun! ii ur ă el.
-Mda, murmur ă puştiul, va fi lung, dar voi ajunge.
Georges ieşi din magazin. O explozie de căldur ă îl atinse din
plin, biciuindu-l ca ră suflarea unui rug sau unde de şoc
arzătoare a unei explozii. Deloc stânjeniţi de canicul ă , turiştii
se plimbau, cu sticlele de ap ă mineral ă în mân ă şi camerele
în bandulier ă. Brusc, se simţ i moleşit. Avea chef de-o baie,
de un duş, de o siest ă de trei ore, gol, învelit cu un cearşaf
răcoros, cu o pung ă de ghea ţă pe cap. Odinioar ă , cu Lise,
când veneau marile călduri din august, Ii se întâmpla să
adoarm ă amândoi în cada plin ă cu ap ă rece. Georges îşi
amintea cu o anume emoţ ie de acele abandonuri lichide, de
clipocitul născut din schiţ area unui gest. „Regresez", îi
plăcea s ă murmure. Lise dă dea capul pe spate, îşi punea un
prosop ud pe ochi...
Acum Lise nu mai era acolo, dar ră mânea baia, iar Georges
avea s ă se abandoneze bucuros în ea, dup ă drumul de-o oră
în etuva maşinii neclimatizate ce făcea legă tura între
rezervaţie şi oraş. Uneori, îl încerca o încântare secret ă să
transpire, să-şi lase pielea s ă se îmbibe de praf şi gră sime
timp de mai multe zile. Era un fel de faz ă pregă titoare pentru
ceremonia băii, a purificării. Aştepta, amânându-şi plă cerea,
iar, când în sfârşit propriul să u miros îi devenea insuportabil,
când subsuorile şi pliurile burţii începeau să-l mănânce şi să -l
ard ă sub efectul iritaţiei nă scute din sudoare, se arunca sub
duş pentru o or ă incheiat ă, oferindu-şi trupul şi gura căscată jetului înţepător. Se spăla de el însuşi, de rezervaţie, de tot...
Trebuia s ă se mişte pentru a fugi de izolare. Şchiopăt ă până
la staţia unde aştepta autobuzul, epav ă de tabl ă nituit ă fără nici o plăcu ţă cu destinaţ ia. Compania de transporturi,
temându-se de nu se ştie ce agresiuni din partea
„indigenilor", ceruse s ă se pun ă pe toate ferestrele şi
parbrize panouri zăbrelite care-i dă deau vehiculului alura
unei maşini de poliţie în zi de rebeliune.
Georges ştia că
18

şoferul detesta acest loc, aceast ă staţie terminus, şi c ă ţ inea
în buzunar un pistolet vechi, de calibru mic...
Urc ă, răspunse la salutul conductorului şi merse s ă se
prăbuşeasc ă pe unul din scaune. Drumul pân ă în oraş era
lung. Un secol, poate mai mult... În ciuda căldurii, se înfior ă .
Jilăveal ă jalnic ă a autobuzului, umezeala, toate îi aminteau
de voiajul de miere cu Lise la graniţa Mexicului. Le lă sase
convins de ghid s ă cumpere bilete pentru o excursie
prosteasc ă: vizitarea ultimului târg de sclavi din toat ă ţ ara
înc ă autorizat legal...
Lise trepida de nerăbdare, îl târâse de pe o strădu ţă pe alta
în că utarea unor pelicule color de format imposibil,
muştruluindu-l c ă nu înainta atât de repede şi că ldura îi crea
probleme respiratorii. Pân ă la urm ă, se certaser ă când
autocarul fusese gata s ă plece făr ă ei...
Dup ă un drum infernal prin soare şi praf, sfârşiser ă prin a
ajunge în preajma unui orăşel înălţat pe o uriaş ă stânc ă plată
care îl izola de sol. Era un cătun sărăcăcios şi împuţ it, în care
se ajungea pe scări tăiate în stânc ă . La început, Georges
crezuse c ă era o mistificare pentru turişti, una dintre acele
capcane de nătărăi de care regiunea abunda, adă ugând
falsele rezervaţii indiene şi pseudosanctuarele incaşe, fără nici cel mai mic complex. În prezent, certitudinile i se
clătinau, formulele ironice
pe care şi le pregă tise cu un
moment mai devreme i se opreau în gât. Avansa, împins în
şale de gloata avid ă a tovarăşilor de călătorie, agăţ at de
braţul Lisei ca un orb sau un bolnav care a ză cut prea mult
timp la pat. Cât despre tânăra femeie, ea nu pă rea deloc
incomodat ă , iar ochii i se roteau dintr-o parte în alta ca
prad ă unei veritabile bulimii optice.
-N-ar fi trebuit s ă venim, murmur ă el, nu-mi place locul ă sta,
s-ar zice că-i CU ADEVĂRAT un târg de sclavi!
Orice rut ă ar fi urmat, străduţele şerpuitoare printre locuinţ
e
scobite în stânc ă îi duceau făr ă greş spre marea pia ţă şi
ţarcurile ei umane unde forfotea o jnulţime compact ă de băr- baţi şi femei cu aspect febril. Georges fu frapat de absenţ a
total ă a oboselii şi de energia clocotitoare pe care o emanau
prizonierii: cel mai mic gest al lor trăda graba de-a fi vânduţ i,
dorinţa de munc ă. Unii dintre ei, bă tând din palme în
19

caden ţă, reclamau deschiderea licitaţiei. -Ciudaţi sclavi! Constat ă Lise. S-ar zice că-s încântaţ i de ceea
ce li se-ntâmpl ă!
-Nu sunt sclavi, se auzi glasul unui militar din spatele lor,
sunt numiţi „ascultători" sau „devotaţ i". Fiecare dintre ei
sufer ă de o maladie inoculat ă prin înţepă tura unei muşte
coloniale. Microbul, care atac ă direct centrii creierului,
provoac ă o slăbire progresiv ă a liberului arbitru şi un soi de
delir al supunerii care poate atinge limite extreme. Cu toţ ii
sunt incurabili, dar e convenabil s ă fie cumpăraţ i când boala
e înc ă doar într-un stadiu minor, dup ă aceea manevrarea lor
devine prea delicat ă, dac ă nu chiar periculoas ă. Dac ă vreţ i
un sfat, eu însumi le-am folosit adesea serviciile în trecut...
Lise se înfior ă,
iar Georges o auzi repetând:
-...bolnavi, bolnavi.
Militarul, simţind că-şi agăţase auditoriul, se lans ă imediat
într-un şuvoi de anecdote. Povesti cum devotaţ ii se
pedepseau singuri pentru greşelile menajere, devenindu-şi
dintr-o singur ă mişcare propriul lor tiran, propriul zbir.
-Am avut unul care se biciuia singur în bucătă rie când i se
întâmpla s ă sparg ă o farfurie, da, da, v ă asigur. Dar trebuie
totuşi s ă fiţi atenţ i. Când boala a ros total creierul, nu se mai
pot opri! E un veritabil mecanism, odat ă ordinul lansat, nu-şi
găsesc liniştea pân ă nu-l execut ă în totalitate. Un prieten de-
al meu i-a poruncit odat ă uneia dintre aceste creaturi: „Adu-
mi un milion de pesetas! Repede, aştept!"
-Era o butad ă, bineînţeles, dar sclavul n-a înţ eles-o aşa. Pur
şi simplu a dispărut, iar prietenul meu nu l-a gă sit decât
peste şase luni. Ţineţi-v ă bine! Omul se improvizase ca hoţ
la drumul mare şi-i jefuia pe călă tori în fiecare noapte pentru
a aduna suma cerut ă de stăpânul său! Plăcut, nu-i aşa?
Lise găsi povestea caraghioas ă , îl împinse pe Georges care
insista s ă se întoarc ă şi-şi relu ă locul lâng ă ofiţer. -Nu exagerez cu nimic, relu ă imediat acesta, fiinţ ele astea
sunt ca pepenii, trebuie s ă ştiţi s ă le-alegeţ i la fix, nici prea
coapte, nici prea verzi. Prea tari în dinţi, se revolt ă ca te miri
ce valeţi, prea moi, riscaţi s ă v ă antreneze în istorii nemaivă
zute. Am cunoscut un şef de şantier care trebuia să -şi lege-n
lanţuri muncitorii în fiecare sear ă pentru a-i împiedica s ă se
20

scoale noaptea ca să -şi reia lucrul! Serios! Nu inventez
nimic. Nu se opresc niciodat ă, refuz ă s ă consume timpul
hrănindu-se, odihnindu-se, nimic nu mai conteaz ă pentru ei
decât sarcina de îndeplinit, munca de executat. Erau biciuiţ i
ca s ă înceteze lucrul, erau prinşi cu lasoul ca s ă fie
alimentaţi prin injecţii şi erau anesteziaţi în fiecare sear ă ca
s ă fie constrânşi s ă doarm ă!
-E o nebunie total ă! sughi ţă Lise, scuturat ă de râs.
-Nici nu ştiţ i! La şantierul din Gaanthaar, acolo unde se
construia apeductul, într-o zi a avut loc o revolt ă a sclavilor.
Dar nu o revolt ă oarecare, nu! Într-o noapte, devotaţ ii s-au
eliberat din lanţuri, au forţat uşile celulelor, au sugrumat gar-
dienii şi maiştrii şi ştiţi de ce?
-Ca s ă evadeze?
-Aiurea! Ca s ă REIA MUNCA! Când a sosit garda, i-a gă sit pe
devotaţi, forfotind printre cadavre şi sânge, că rând în
spinare saci de ciment şi pietre, mânuind mistria, tă ind
blocurile, pe scurt, MUNCIND! Da, muncind în toiul nopţ ii,
sub clar de lun ă...
-Incredibil, nu? Şi ce-au spus?
-Nimic, când au văzut c ă gardienii, ducându-i de-acolo,
aveau să-i încetineasc ă înc ă o dat ă în îndeplinirea sarcinii, au
masacrat toat ă patrula cu lovituri de cazma şi târnă cop. A
trebuit s ă fie lăsaţi s ă termine apeductul, făr ă mâncare, fără somn, pân ă s-au prăbuşit morţi peste unelte. Cumplită
istorie, nu-i asa?... Si cât de ciudat ă!
Militarul o luase pe Lise de bra ţ şi o trăgea de la un ţ arc la
altul, arătându-i multiplele simptome care permiteau s ă se
determine evoluţia bolii la bărbaţi sau femei.
-Trebuie dezbrăcaţi goi, comenta el, obligatoriu, şi gă sit locul
unde au fost înţepaţi. Dac ă băşica se afl ă pe pulp ă, coapsă
sau chiar burt ă, nu e nici o problem ă. Dimpotriv ă, dacă
observaţi o umflătur ă suspect ă la ceaf ă , pe tâmple sau
frunte, fiţi prudent ă. Individul în cauz ă nu v ă va fi de folos, la
primul ordin dat îl veţ i vedea devenind ca turbat. Va freca
parchetul pân ă la uzur ă, va bate covoarele pân ă crap ă şi vă
va spăla lenjeria pân ă se face zdrenţ e. E chestie de alegere,
numai şi numai de alegere, dar un cumpără tor novice e o
prad ă uşoar ă pentru vânzătorul făr ă scrupule. Dac ă veţ i dori
21

s ă cumpăraţi într-o zi un devotat, amintiţi-v ă de sfaturile
mele...
-Imi vine să-i dau una! Şopti Georges, că utând mâna Lisei.
Femeia îl privi. Avea ochii strălucitori de emoţ ie, buzele
umede şi nările dilatate. Ezit ă... Avea o dorin ţă atât de mani-
fest ă s ă viziteze târgul de sclavi în compania acelui militar
„pitoresc, amuzant", s ă bea poate un suc de ment ă sau un
lichior de cactus sub arcada bufetului ce se zărea de cealaltă
parte a pieţei, încât nu îndrăzni să-şi reia rugămintea. -Întoarce-te la autocar, se răsti ea pe un ton agasat, du-te să
te odihneşti... Du-te.
-Nu păreţi s ă v ă simţiţi prea bine, constat ă militarul,
trăgându-se de mustaţa uleioas ă.Puţin ă oboseal ă, fără- ndoial ă.
M-am surmenat în ultima vreme.
-Ei bine, lotul ăsta ne aparţine, nu-i aşa? Poate c ă acum sau
niciodat ă e momentul s ă cumpărăm un servitor, nu? Vă d
acolo, printre devotaţ i, câteva exemplare care vor dura mult.
Şi n-am s ă v ă cer nici un comision pentru sfaturile mele. Pe
cuvânt de ofiţer! Ca să-şi sublinieze spusele, îl trase pe Georges spre ţ arcul
cel mai apropiat, se aplec ă pentru a trece pe sub bârna de
sus şi apuc ă de mân ă o tânăr ă fat ă de vreo două zeci de ani.
Era înalt ă şi zvelt ă. Complet goal ă . Craniul ei ras în întregime
îi accentua arcul sprâncenelor şi pomeţii înalţi, asiatici. Faţ a,
triunghiular ă ca a unei pisici, purta peste fiecare obraz
cicatricea câte unei scarificaţii tribale. O perl ă mare de crom
îi fusese încastrat ă în nara dreapt ă, marcând apartenenţ a la
o cast ă elevat ă; poate religioas ă. Georges o gă sea foarte
frumoas ă...
-E o afacere bun ă! Hămăia militarul, înfundându-şi degetele
în carnea necunoscutei, pentru a căuta urma înţepă turii. O
singur ă băşic ă în interiorul coapsei! O s ă v ă ţin ă mult, până
s ă înnebuneasc ă!
Georges prefer ă s ă se îndepă rteze. Totuşi, privirea fetei nu
avea nimic acuzator, nu se citea nici un strop de ur ă , nici un
reproş, nici vreo und ă de umilin ţă. Avea aerul de a gă si
situaţia normal ă. Perfect normal ă.
-Ei? făcu glasul ofiţerului în spatele lui.
-N-am bani! scuip ă Georges.
22

Brusc, târgul de sclavi nu-i mai apărea decât ca o capcană
gigantic ă. Se răsuci pe călcâie, pornind pe strădu ţă în
direcţia autocarului. În trecere, nu se putu împiedica s ă nu
arunce o scurt ă privire spre fata cu perla cromat ă , dar masa
uman ă din îngrăditur ă se închisese peste ea ca nisipurile
mişcătoare ale unei mlaştini.
Pe drumul de întoarcere, Lise îi făcu o scen ă.
-Nici măcar n-ai fost amabil, vocifer ă ea, nu eşti decât un
mitocan!
In pofida soporificelor, Georges dormise prost. Deşteptătorul
îl smulsese dintr-un somn adânc şi artificial, pentru a-l
cufunda de îndat ă într-un fel de toropeal ă nesănătoas ă , o
abrutizare idioat ă şi comatoas ă contra că reia lupta acum de
ore intregi. Ca s ă le pun ă capac la toate, drumul cu maşina
fusese un iad. Iar acum, fata de la minister era acolo,
aşteptându-l în faţ a supermarket-ului devastat, cu taiorul ei
de var ă în culoarea nisipului, cocul bine strâns pe vertical ă şi
ochelarii mari.
-Am venit ieri după-amiaz ă, preciz ă ea cu o voce acerb ă , nu
eraţi la post.
-Am fost bolnav, căsc ă Georges, un început de insolaţ ie. Ii
întinse mâna, cea al cărei arătă tor era împodobit cu un
pansament mototolit, maculat de sânge şi limf ă , iar fata i-o
strânse făr ă a-şi ascunde dezgustul.
-Nu-i nimic, coment ă el. O rădaşcă-chirurg. Aici e mai bine să
nu umbli descul ţ, nenorocitele astea de lighioane îţ i smulg
unghia într-o jumătate de secund ă.
Fata îl privi cu dispre ţ. Georges observ ă c ă era transpirat ă ,
sudoarea îi întindea machiajul, făcând-o să-şi piard ă aspectul
pudrat. Fruntea, nasul, obrajii îi deveneau lucioşi; se simţ i
reconfortat.
-Turiştii se plâng, atac ă ea, scotocind prin buzunarul de piele
tăbăcit ă al servietei, nu văd destui pensionari de-ai dum-
neavoastr ă. Se pare c ă aceştia îşi petrec cea mai mare parte
a timpului culcaţi în corturi, pe scurt, sunt nemulţumiţi şi...
Georges o lu ă din loc. Rezervaţia, întreţinut ă parţial de că tre
municipalitate, fusese dintotdeauna teatrul unor numeroase
gâlcevi, organizaţ iile turistice exercitând presiuni asupra
primăriei şi consilierilor municipali pentru a obţ ine din partea
23

lor o colaborare vizând s ă rentabilizeze la maximum aşeză
mântul şi pe locuitorii acestuia.
-Avem o propunere, continu ă fata, o amenajare complet ă a
locurilor, sub form ă de parc de atracţ ii, cu decoruri şi tablouri
vii. Credeţi c ă indigenii ar accepta s ă colaboreze la o defilare
cu care alegorice? Sau s ă participe la atracţ ii care le-ar pune
în eviden ţă...
respectivele talente?... Georges se opri.
-Pentru ce numiţi asta un talent? se mir ă el, cam surprins de
propria-i îndrăzneal ă. Fata strâmb ă din nas, ocolind între-
barea; acum transpira abundent, iar Georges observ ă cu
sadism c ă bluza începea s ă i se lipeasc ă de piele, lăsând să
apar ă mari arcade de sudoare.
-Trebuie s ă înţelegeţ i, spuse ea sec, sindicatul turismului
exercit ă un adevărat şantaj asupra acestei municipalităţ i, se
vorbeşte deja despre radierea oraşului din itinerarele
circuitelor organizate, v ă imaginaţi foarte uşor ce povar ă ar
reprezenta atunci rezervaţ ia pentru oraş, pentru
contribuabili. Am fi poate constrânşi s ă luăm în consideraţ ie
dizolvarea taberei şi repartizarea diferitelor specimene în
alte stabilimente de acelaşi gen ale statului. Ar trebui s ă vă
puteţi convinge prietenii de interesul
pe care-l au în a
participa la aceste manifestaţii... Folclorice...
Îi venea s-o întrebe dac ă va primi permisiunea, el unul, să
vând ă cartofi prăjiţi şi cremvurşti sau dac ă i se va oferi ca
despă gubire pentru serviciile lui un necesar complet pentru
prepararea de vat ă de zahă r sau popcom, dar nu avu curajul
să-şi exprime nemulţumirea. Porni instinctiv în direcţia bufetului Juliei. Se simţea amorţ
it,
îngreunat. Urmele unei crize de astm nocturn continuau să -i
provoace şuierături din bronhiile asfixiate şi cea mai mică
mişcare îi cerea mari eforturi. Se lăs ă s ă cad ă pe cel mai
apropiat scaun de grădin ă, că utând în buzunar placheta cu
corticoide. Tâmplele îi vâjâiau şi simţ ea deja urcând într-insul
binecunoscuta senzaţie de angoas ă a astmaticilor. Fata se
aşezase în echilibru pe marginea scaunului prea murdar
pentru gusturile ei. Deasupra, umbrela de soare decolorată
se legăna scârţ âind. „Nu te mai îndopa cu medicamente,
aşa, în văzul lumii, spunea încontinuu Lise, e dezgustă tor."
Cunoştea bine vătămă rile pe care i le provocau în organism
24

antiinflamatoriile. Reţinerea permanent ă a apei, mai ales,
care-i însemna faţa şi trupul cu o uşoar ă buhăial ă inestetic ă ,
pe care anumite guri rele nu ezitau s-o pun ă pe seama
alcoolului.
-Care alegorice? murmur ă el, ca pentru sine. Îşi amintea
parcul de distracţ ii unde lucrase de câteva ori, pe vremea
când era student. La zece dimineaţ a, un contra-maistru
angaja figuranţii pentru spectacolul şi marea parad ă ,
alegând vreo douăzeci de tipi dintre epavele slinoase şi
clănţănitoare care stăteau la coad ă în spatele administraţ iei.
Erau acolo studenţi, şomeri, drogaţi, toţi slabi, obosiţi, acriţ i.
La ora unsprezece, li se distribuiau costume cu care trebuia
s ă se încotoşmăneze şi căpăţ âni mari de mucava pe care şi
le prindeau pe umeri pentru a personifica eroi de bandă
desenat ă. Apoi erau împinşi pe stră zile „satului fermecat",
ale „oazei visurilor", ca pe o trup ă de prizonieri. Iar mulţ imile
înghesuite pe ambele trotuare râdeau, îi interpelau, dă deau
din mâini. Iar Georges, prin jugul capului de carton pe care-l
bătea soarele, auzea râsetele adulţilor şi strigă tele copiilor.
„Uite! Uite! Bubsy-Şoricuţ a, acolo, cu pantalonii ei roz şi
coada lung ă! Oh! Ce drăgu ţă e, adorabil ă! Zi-i bun ă ziua, zi-i
bun ă ziua lui Bubsy-Şoricuţa! O să-ţi răspund ă !" Iar Georges
înainta. Înaintau toţi. Cu umerii tăiaţi, sufocaţi sub mă şti,
şiroind de sudoare şi frânţi de oboseal ă în costumele grele,
supraîncă rcate de harnaşamente ridicole. „Priveşte!
Priveşte! Poko-Maimuţ oiul şi prietenul lui, Pedro-Mexicanul!",
„Şi acolo! Mac-Maco detectivul, cu lupa şi pistolul!", „Oh!
Sunt caraghioşi, caraghioşi, caraghioşi!" Uneori, când
căldura era prea puternic ă, câte unul dintre figuranţ
i leşina,
şi atunci interveneau infirmierii, împopoţonaţ i cu nasuri roşii
mari, chinuindu-se s ă dea de crezut c ă era un gag, aruncând
bolnavul pe o targ ă machiat ă în chip de cutie de sardele
uriaş ă...
-Care alegorice... Repet ă Georges. Sosi Julia.
-Nu pare s ă se simt ă bine, decret ă ea, înfigându-se lângă
mas ă, şi asta! Parc-ar fi un bo ţ de unt topindu-se! s-aşaz ă pe
vârful bucilor ca s ă nu-şi simt ă chiloţii uzi. O adevărat ă papa-
rud ă!
-Dou ă sucuri, comand ă Georges, stăpânindu-şi un zâmbet,
25

sau dou ă beri, în fine, orice...
Femeia cea gras ă se îndepărt ă. Lâng ă el, fata de la minister
încerca vizibil s ă înţeleag ă ce se întâmplase, dup ă care se
adânci în hârtiile ei.
-Aţi putea face o list ă a celor mai pitoreşti cazuri? Întreb ă ea
cu o voce dintr-o dat ă nesigur ă.
-Sigur c ă da, răspunse Georges, aberaţiile, infirmităţ ile... Sau
talentele, conform termenului ales pentru a le desemna, se
împart în câteva mari categorii. Cea mai puţin grav ă e,
probabil, aceea a „decalajelor" sau mai degrab ă a
permutaţiilor. Se asist ă , astfel, la decalaje olfactive. Pentru
bolnav, sângele începe s ă miroas ă a cerneal ă , iar cerneala a
sânge. Refuz ă s ă scrie, fiindc ă asociaz ă hârtia, tocul cu ceea
ce noi am numi „ustensile de măcelă rie sau de abator". Fuge
de mirosul de tipografie, refuz ă s ă se alfabetizeze. Foarte
adesea, rămâne analfabet, neştiind nici s ă scrie, nici să
citeasc ă. Dimpotriv ă, se delecteaz
ă cu munci de tăiere, care-
i inspir ă ceea ce noi consideră m un parfum de „început al
anului şcolar", cu mirosul său caracteristic,
de cerneală
proaspăt ă . În acelaşi mod, la un alt individ, carnea va avea
gustul apei de mare, iar pământul, cel al pâinii calde! Aşa că
s ă nu v ă mire dac ă întâlniţi un copil care refuz ă s ă se
hrăneasc ă şi prefer ă să-şi umple gura cu ţărân ă cât e ziua de
lung ă. Mai sunt şi cazuri de aberaţii auditive: o uş ă miaună
ca o pisic ă, dar corbul sun ă ca un telefon de fiecare dată
când deschide ciocul. Am putut observa, nu demult, o fetiţă
care spărgea toate discurile de muzic ă clasic ă pe care le
gă sea printre lucrurile mele, dar se delecta cu zumzetul
aparatului meu de ras electric. Că ci, pentru ea discurile
vomau un vacarm de picamere, iar aparatul de ras cânta o
simfonie!
Funcţ ionara de la minister îşi trânti capacul servietei de
piele.
-Nu v-am cerut un rezumat al tezei! i-o retez ă ea sec, ci un
recensământ al indivizilor capabili s ă prezinte un interes
documentar şi... etnologic evident pentru vizitatori. Ii venea
să-i strige: „Bufoni! Nu vrei decât o list ă de clovni!" dar
sosirea Juliei, care aducea dou ă sticle cu o oarecare
bere de
import, îi permise să-şi recapete calmul. Nu era cu adevă rat
26

surprins, ştiuse dintotdeauna c ă într-o bun ă zi avea s ă se
pomeneasc ă aruncat în plin compromis. De altfel, probabil
c ă fata nici nu era o adevărat ă angajat ă a Ministerului Artelor
şi Culturii, ci mai degrab ă o reprezentant ă a consiliului muni-
cipal, detaşat ă aici cu unicul scop de a-l intimida.
-Teza mea... Începu Georges. Îl întrerupse imediat:
-Teza dumneavoastr ă nu are nici o legătur ă cu existenţ a
acestei rezervaţii. Dac ă hotărâm s-o dizolvăm, veţ i putea
desigur s ă depuneţi o cerere de candidatur ă pentru un alt
post, într-o alt ă tabăr ă. Era o ameninţare abia disimulat ă.
-Ministerul...
Il întrerupse din nou:
-Ministerul nu poate suporta de unul singur întreţ inerea
instalaţiilor, dac ă municipalitatea se eschiveaz ă!
Femeia se ridic ă. Acum simţea cu adevărat transpiraţ ia.
Georges observ ă c ă nu se atinsese de bere. Puse pe mas ă o
carte de vizit ă (un nume şi un număr de telefon):
-Chemaţi-m ă când veţi fi schiţat primele baze ale proiectului
nostru.
Se îndepărt ă, probabil satisfăcut ă de-a se fi arătat compe-
tent ă. Georges plăti, se ridic ă şi travers ă drumul pietruit, în
direcţia turnului de cărămid ă. În momentul când s ă se
înfunde pe culoar, văzu la stânga o bătrân ă ocupat ă să -şi
înnoade pe cap un fular de plastic transparent pentru ploaie,
în timp ce bărbatul care mergea pe lâng ă ea se chinuia să
îmbrace o manta cerat ă galben ă sub care avea s ă se sufoce
în câteva secunde. „Defazaj" , îşi spuse Georges. In jurul lui,
numeroase persoane sufereau de defazaj. În aceste cazuri,
gesturile nu se mai supuneau gândurilor decât cu o
întârziere considerabil ă, astfel c ă perechea pe care o
întâlnise Georges se acoperea împotriva unei averse că zute
cu trei zile în urm ă.
Intr ă. Sala de aşteptare era goal ă. Căut ă în fundul buzuna-
rului cheia de la laborator, de care nu se despărţ ea
niciodat ă, descuie broasca tripl ă şi intr ă în încă perea
caroiat ă pe care o lumina o lamp ă cu neon. Flacoanele de
sânge se aliniau pe etajere frigorifice. Q veritabil ă bancă
poate-ar fi trebuit s ă spun ă „bibliotec ă" a cărei existen ţă o
ţinuse secret ă întotdeauna.
27

O dat ă măcar, hazardul îl slujise de minune. Încă -l mai
revedea pe bătrânul prăbuşit la picioarele scă rii, pierzându-şi
sângele printr-o ran ă păcătoas ă la bra ţ.
-A căzut de pe ultima treapt ă! Ţipa Lise. L-am vă zut!
Repede, mişcă-te! Georges îl cunoştea bine. Era un bă trân asocial, respins de
clan datorit ă flecă relilor sale neîncetate, care locuia în
vechea staţie service vecin ă cu autogara.
-Niciodat ă nu m-am putut împiedica s ă vorbesc! Spunea el
adeseori. Vorbesc chiar şi în somn, ore-ntregi. Nevastă -mea
m-a părăsit din cauza asta, trăncă neam în stare de
somnambulism. Cred c ă în asta const ă boala mea...
Era într-adevăr imposibil s ă fie întrerupt şi singurul mijloc de
a scăpa de torentul cuvintelor ce-i ţâşneau din gur ă era
acela de a o lua la fug ă.
-Işi pierde sângele! Şopti Lise, ară tând jetul roşu închis care
pulsa la intervale regulate prin rana deschis ă. E o hemoragie
arterial ă...
Georges improviz ă imediat un garou.
-E mai bine, Dick? E bine aşa?
Bătrânul Dick a rezistat. Abia a doua zi au apă rut primele
simptome de amnezie. Culcat, palid, în aşternut, începu prin
a n-o mai recunoaşte pe Lise când îi aduse o tav ă cu
mâncare. O numi „Doamn ă" şi-i adres ă lui Georges un
„Doctore" lung cât toate zilele, el care abia în ajun îl tutuia.
-Din cauza şocului, conchise Lise, la vârsta lui, l-a zguduit.
Puţin mai târziu în cursul serii, Dick murmur ă cu voce slab ă:
-Noroc c ă mi-aţi oprit hemoragia, doctore, aş fi putut lăsa să
mi se scurg ă toat ă viaţa. Toat ă memoria, acolo, pe jos. Ce
pozn ă pentru un bătrân ca mine, s ă nu mai am nici mă car
amintirile!
Georges se simţi inundat de o emoţie crescând ă . Luat la
întrebări, bătrânul a dezvăluit o „gaur ă" în memorie cuprin-
zând ultimele şase luni, adic ă întinzându-se pân ă la o dată
anterioar ă sosirii lui Georges şi a Lisei. Teoria se eşafoda de
la sine şi, prin raportare la observaţ iile pe care putuse deja
s ă le noteze cu ocazia altor accidente, Georges a ajuns în
mod firesc la concluzia ce se impunea. În interiorul
rezervaţiei, sângele, nemulţumindu-se doar să -şi poarte
28

obişnuita hoard ă de globule
albe sau roşii, vehicula şi
globule de memorie conţ inând fiecare câte o amintire
distinct ă. Contrar fa ţă de tot ceea ce putea accepta
fiziologia, memoria nu se mai găsea stocat ă, localizat ă , în
neuronii creierului, ci se rostogolea la fel de bine, pulsatil ă ,
din ven ă în ven ă, dintr-o arter ă în alta, prin bătă ile inimii.
Astfel, tot trecutul unui om se afla la discreţ ia celei mai mici
tăieturi, celei mai mărunte ră ni. Pierderea unui strop de
sânge însemna pierderea conştiinţ ei unui moment, a
amintirii unei zile, a unui act particular. Iar femeia care se
înţepa brodând
putea dintr-o dat ă s ă uite prenumele
copilului sau al soţului ei. Fiecare înţepătur ă în degetul mare
devenea o gaur ă a memoriei, fiecare menstruaţ ie, o
veritabil ă puncţ ie în amintiri, iar un accident putea face din
omul ce sângera abundent un amnezic total.
-Iţi dai seama, exclam ă Lise când Georges îi împărtă şi
concluziile lui, de fiecare dat ă când striveşti un ţânţ ar
ghiftuit de sânge, distrugi într-o anumit ă măsur ă trecutul
unui necunoscut care doarme. E fascinant! Fascinant!
-Poate chiar mai mult decât crezi, îi atrase el atenţ ia,
imaginează-ţi ce se poate întâmpla în caz de transfuzie. A-ţ i
dona sângele cuiva înseamn ă a-i dă rui în acelaşi timp o
parte din memoria ta. Primind sângele unui donator,
moşteneşti ceva din viaţa unui stră in! Iar ironia e şi mai
mare când îţi dai seama c ă toate grupele sunt compatibile
între ele...
In continuare, putuse observa foarte rapid tabu-ul care lovea
manipulările sanguine în interiorul rezervaţ iei. Când
încercase o recoltare, în scopul numără rii globulelor, de la o
feti ţă anemiat ă, tatăl acesteia spărsese seringa cu o lovitură
de ciocan, dup ă cum un ră nit grav refuzase orice transfuzie,
preferând s ă moar ă în urma hemoragiei decât s ă se vadă
invadat de viaţa unui necunoscut.
-Totuşi, visa Lise, o transfuzie de amintiri, ce figur ă ! Aş fi
gata s ă încerc o asemenea experien ţă!
Incet, dificil, Georges ajunsese să-şi constituie o rezerv ă de
flacoane; recuperând lichidul vital al celor ce agonizau în
com ă depăşit ă , pe care nimic nu-i mai putea salva, profitând
de cele mai mici accidente, cele mai neînsemnate intervenţ ii
29

chirurgicale, salvând strop cu strop, hemoragie după
hemoragie, economisind îndârjit. Ştia c ă fiecare sticlă
conţinea un talmeş-balmeş de amintiri şi ar fi dat oricât ca să
le poat ă enumera pe eticheta de-o disperat ă virginitate de
orice inscripţie, care decora fiecare flacon.
-Trecut în sticl ă , se pomenea el murmurând uneori.
Urmându-şi studiul, observase c ă anumite animale dup ă ce
muşcaser ă un om sau un copil erau cuprinse de o melancolie
bizar ă, parc ă debusolate de acele imagini pe care le
linseser ă de pe carnea sfâşiat ă a victimelor lor şi care le
asaltau apoi făr ă ca ele s ă le poat ă înţelege. Intr-o sear ă , o
găsise pe Lise culcat ă pe bancheta din spate a Rolls-ului;
părul răvăşit îi ascundea faţa şi avea o expresie îndepărtat ă ,
stranie. Parc ă drogat ă.
-Am avut trei soţi şi cinci copii, inton ă ea, când Georges
dorise s-o ridice; am avut zece amante. Eu sunt trei băieţ i şi
dou ă fete, şi-mi amintesc...
La început, crezu c ă se îmbă tase, dar nu mirosea a alcool.
Era moale, lânced ă, iar capul i se bălăbă nea dintr-o parte în
alta ca şi cum gâtul ei şi-ar fi pierdut brusc toat ă puterea de
a sta fix.
-Lise! Strig ă Georges, cuprins brusc de panic ă.
Lise, revino-
ţi!
Dar femeia se lăs ă s ă cad ă peste el râzând, trântindu-i peste
ureche gura umed ă şi cald ă.
Murmura încontinuu:
-Am făcut dragoste cu doi bărbaţi deodat ă. Imi plac fetiţ ele,
sunt bătrân ă şi obosit ă. Am şase ani şi mi-e fric ă de
întuneric. Sunt al naibii de bine făcut pentru un bă iat de
vârsta mea. Pierre tocmai se naşte, am o burt ă enorm ă , mi-e
rău... Îi văd capul între coapsele mele. Trebuie s ă muncesc
câmpul şi s ă cos cortul, e o munc ă prea grea pentru un
bătrân ca mine... Nevastă-mea mi-e necredincioas ă, ştiu că
începe s ă vorbeasc ă lumea...
O apuc ă de umeri şi o scutur ă din răsputeri, dintr-o dată
părându-i-se c ă n-avea s ă mai înceteze vreodat ă. Url ă:
-Lise!
Atunci, piciorul lui strivi ceva pe podeaua maşinii. Un tub de
sticl ă... Nu! O sering ă. O arunc ă pe tână ra femeie înapoi şi-i
dezgoli braţul stâng. În îndoitura cotului înc ă mai sclipea o
30

picătur ă roşie, umed ă, şi urma unei înţepă turi executate
stângaci care începea deja s ă se preschimbe în hematom.
Nu-i trebuia mai mult ca s ă înţeleag ă: sângele! Îşi fă cuse o
injecţie cu sânge! Se bucura de mii de amintiri stră ine care-i
curgeau prin vene pentru a-i exploda în creier. Organismul ei
neadaptat reacţionase violent în faţ a şocului, aici aflându-se
motivul acestei beţii agonice şi nesănătoase. -Puteai s ă te omori! url ă el, începând s-o pălmuiasc ă , în timp
ce Lise nu înceta s ă surâd ă.
-Mi-a căzut primul dinte de lapte, sâsâia ea, făr ă bastoane
mi-e greu s ă umblu...
A continuat astfel până-n zori, prad ă unei uşoare febre care-i
înroşea faţa, înlă crimându-i ochii şi umezindu-i mâinile. Apoi,
dimineaţa, s-a calmat, căzând într-un somn hipnotic.
-Nu trebuie s ă dramatizăm, exclam ă ea, când Georges vru
să-i ţin ă o predic ă. A fost o experien ţă interesant ă , care
merita încercarea. Nu-i un capăt de lume. Şi zău c ă n-ai spirit
ştiinţific, altfel, demult ai fi încercat şi singur acelaşi lucru.
Cunoaşterea nu se atinge făr ă riscuri. Toţi ADEVĂRAŢ II
savanţi ţi-o
vor spune...
Începând din acea zi, Georges luase obiceiul s ă încuie cu
cheia uşa laboratorului. Era o măsur ă de prevedere cam
inutil ă, de vreme ce, numă rând flacoanele de sânge, putuse
constata c ă Lise sustrăsese dou ă . Oare se deda adesea
acestor şedinţ e de toxicomanie atât de aparte? N-ar fi ştiut
ce s ă spun ă. Uneori şi-o imagina, culcat ă goal ă pe mochetă
sau ghemuit ă în fundul căzii pline cu ap ă căldu ţă , ascultând
bâlbâiala amintirilor străine de-a lungul circumvoluţ iunilor ei
cerebrale, tră ind mii de frânturi de evenimente fericite sau
nefericite, devenind rând pe rând Marianne, Paul, bă trânul
Pierre, Margot; suferind, veselindu-se, nă scând, devenind
tat ă şi mam ă, so ţ şi soţie. Ajungea astfel să -şi compenseze
într-adevăr vidul propriei sale vieţi? Nu, niciodat ă nu vorbise nimănui despre rezerva de flacoane,
ca şi cum, în chip obscur, s-ar fi temut ca revelaţiile lui s ă nu
pun ă în funcţ iune cine ştie ce oribil mecanism comercial. Nu
îndrăznea s ă se gândeasc ă la câştigul pe care municipalita-
tea l-ar fi putut extrage dintr-un asemenea fenomen.
Dintr-o dat ă neliniştit, încuie uşa în urma lui. Se simţ ea
31

obosit, iar dorinţa de somn îl năpădi într-o clip ă . Un moment
fu ispitit s ă se întind ă pe masa de examen medical, dar ştia
c ă articulaţiile ei pe trei sferturi blocate nu permiteau poziţ ia
culcat ă. Se mulţumi s ă se aşeze în mijlocul camerei, pe un
taburet de plastic alb. Făr ă a şti prea bine de ce, începu să
se gândeasc ă la moarte.
Acum respira cu şi mai mare greutate, trecerea de la
cuptorul de-afar ă în umezeala rece care domnea înă untrul
turnului agravându-i simptomele.
Rămase astfel pân ă seara, prostrat, aşteptând momentul
când criza, care se concretiza printr-o serie de accese de
tuse, avea să-i permit ă s ă se târasc ă pân ă la maşin ă.
Uneori, căuta să-şi aminteasc ă momentul precis când de-
venise conştient de boala Lisei. Poate c ă în acea dimineaţă
de iunie îndeosebi, când, în plin mijloc al restaurantului de
pe plaj ă, îşi crispase brusc mâinile pe faţa de mas ă şi
începuse s ă arunce priviri alarmate în jur, ca şi cum ar fi
căutat un lucru de care depindea însăşi viaţa ei.
-Unde sunt copiii? Ţip ă ea cu voce alb ă . Dumnezeule, s-au
dus s ă se joace pe strad ă...
Se ridic ă, travers ă sala în detonaţia seac ă a tocurilor ei înalte
bocănind pe parchet şi se repezi afar ă din local, strigând:
-Manuel! Beatrice! Veniţi înapoi!
Surpriza îl ţintuise pe Georges pe scaun şi trebui s ă fac ă un
mare efort fizic pentru a se smulge de la mas ă şi a alerga pe
urmele soţiei lui. O găsise, înfipt ă în mijlocul panglicii de
asfalt ars de soare care se lipea dezagreabil de tă lpi.
Plângea. Ţeapăn ă. Dreapt ă în rochia ei vaporoas ă de voal, cu
capul căzut pe umărul stâng. O auzi murmurând:
-Dumnezeule, noi suntem aici şi copiii sunt singuri acas ă ,
trebuie s ă ne întoarcem...
In aceeaşi sear ă, a avut o nou ă criz ă. Stăteau culcaţ i unul
lâng ă altul în lumina albastr ă a veiozei, când deodat ă Lise îşi
trânti mâinile pe abdomen...
-Uită-te! Uită-te! Începu ea s ă urle. Am burta complet plat ă !
Am născut şi nici mă car nu-mi venise termenul, unde e
copilul?
Parcurse febril ă camera din priviri, în căutarea unui leagă n
inexistent.
32

-A murit, bâigui ea. Jacques, ai avut dreptate, nu trebuia să
muncesc atât de mult timp la câmp...
Deveni ţeapăn ă , cu ochii în tavan, în timp ce lacrimile i se
revărsau pe la colţ urile ochilor şi se rostogoleau pe tâmple,
udându-i părul scurt.
La început, încercase s ă se linişteasc ă singur: „Vrea un copil,
îşi spunea, simte lipsa maternităţii şi face câteva istericale.
Nimic grav..." Apoi totul reîncepuse. De ast ă dat ă erau în
turn, la ultimul etaj. Lise rezemat ă cu coatele pe pervazul
ambrazurii, îşi oferea faţ a razelor cuptorului. Brusc, izbucnise
în râs...
-Asta-mi aminteşte de serviciul militar, azvârli ea întorcânduse
pe jumătate, când trebuia s ă facem de gard ă în faţ a
cocioabei căpitanului, cu nenorocita aia de casc ă încălzindu se cum nu era permis, cu cureluşa strânsă-n dinţi şi puşca-
mitralier ă care-mi ardea palmele. O porcărie. Dup ă aia
fugeam la duşuri, m ă pieptănam, m ă ră deam şi coboram pe
străzi la fetele din jurul cază rmii. Aveam destul succes, pe
vremea aia. Mai ales când mi-am lăsat musta ţă , ca a lui
Clark Gable... Fetele se înnebuneau dup ă mine. Da' n-a ţ inut
mult. M-a convocat adjutantul: „Făr ă chestii de-astea, bă iete,
a zis, aşa-i regulamentu'. Nici barb ă, nici musta ţă, tre' s ă ţ i le
tai c ă de nu te vâr-năuntru şi... "
Se întrerupse, cu fruntea încreţit ă ca sub efortul unei teribile
concentrări. Georges crezu c ă era pe punctul s ă se uite
cruciş.
-Ceva nu merge, murmur ă ea cu voce abia auzit ă , ceva nu
merge...Apoi, privindu-l pe Georges în ochi, gâfâi:
-Pierre, ajută-m ă! Nu sta înfipt acolo, vezi bine c ă nu sunt în
apele mele, ai s ă bagi la loc fânul mai târziu...
Simţi c ă îngheţa, pe când o poft ă nebun ă de-a o lua la fug ă îi
sfredelea pântecul. Făcu un pas înainte. Nici mă car nu mai
îndrăznea s ă ridice braţ ul pentru a se şterge de sudoarea
care-i îmbiba sprâncenele. Deodat ă, Lise se cutremur ă .
Privirea îi deveni mai puţin tulbure. Georges înţelese c ă se
simţea complet
pierdut ă în mijlocul tuturor acelor crâmpeie
contradictorii negându-se unele pe altele şi în care încerca
disperat ă s ă caute o informaţie mai convingă toare, mai
solid ă,
mai...
33

-Dumnezeule, gemu ea, îngrozit ă, am zece vieţ i şi nu mai
ştiu care e cea bun ă!
O văzu trăgând aer în piept, silindu-se s ă fie calm ă, meto-
dic ă.
-Mai întâi, sunt femeie, enun ţă ea, ca principiu de baz ă şi,
astfel vorbind, îşi strecur ă mâna sub rochie pentru a-şi
controla configuraţia sexului. Da, femeie.
Acesta era un prim element de triere, un gră unte de nisip,
dar se vedea bine c ă era uşurat ă. O apuc ă de umeri şi o sili
s ă se culce pe masa de examen. Trebuia s ă doarm ă , s-o
doboare cu o doz ă masiv ă de somnifer, dup ă care...
In momentul când se apropie, cu seringa în mân ă, o vă zu,
văzu reţeaua de mici cicatrici ale injecţiilor în scobitura fiecă
rui bra ţ, ca tot atâtea muşcă turi minuscule. Dovada se
impunea de la sine: nu încetase nici un moment s ă se
drogheze! Extrăgând necontenit din cele dou ă flacoane de
sânge sustrase, se jucase zilnic de-a trăirea altor vieţ i. În
prezent, printr-un fenomen legat probabil de dependen ţă ,
faptele nu se mai estompau dup ă câteva ore, se instalau în
ea, aisberguri, paraziţi venind să-i invadeze adevă rata
memorie, să-i bulverseze sinapsele
Neuronilor, s ă introduc ă alte elemente, la fel de reale, cu tot
atâta greutate, tot atâta ADEVĂ R. Iar când îi luau astfel în
posesiune creierul, nu mai reuşea s ă discearn ă nici cea mai
mic ă deosebire între amintirile ei personale şi cele pe care le
absorbise artificial.
Lui Georges i-au trebuit mai multe zile pentru a ajunge să -şi
domine deznădejdea. Cât despre Lise, ea îşi împărţ ea timpul
între diversele personalităţ i care o locuiau acum. Intr-o
anume epoc ă , s-ar fi vorbit despre posesiune şi ar fi fost
chemat un exorcist. Georges se mulţ umea se noteze fiecare
manifestare parazitar ă într-un caiet, încercând s ă le
evalueze numărul şi s ă stabileasc ă o diagram ă a revenirii lor
ciclice. Îşi spunea c ă ar fi putut boteza acest gen de
afecţiune, făr ă teama de-a se înşela, cu termenul de
„polimnezie" şi iniţie imediat un recensă
mânt pe cât de fidel
posibil.
Majoritatea scenelor se situau într-o lume rural ă destul de
veche, provenind din memorii rând pe rând masculine sau
34

feminine. Iar Lise, în mod succesiv ciobăni ţă şi fierar,
fermier ă şi tă ietor de lemne, îşi pierdea personalitatea în
momentul unei petreceri câmpeneşti, al unor tumbe prin
desişuri, al unui accident de munc ă sau al unui Cră ciun cu
tăciuni. Retrăia scene gospodăreşti, beţii, certuri între băieţ ii
de la ferm ă; frânturile răzleţ e din trecut nu aveau nici o
legătur ă între ele. Când îşi recitea însemnă rile, Georges avea
impresia de a parcurge un roman demenţ ial compus dintr-o
îngrămădire de pagini smulse, făr ă nici un criteriu selectiv,
din nenumărate opere, de către un om legat la ochi, lă sat
liber într-o bibliotec ă făr ă alt ă indicaţie decât s ă aduc ă de-
acolo cât mai multe foi posibil.
Lise îl trezea în plin ă noapte, scuturându-l violent de umăr. -Iţi aminteşti, îngăima ea, îţ i aminteşti când mi-am prins
braţul în secerătoare şi a trebuit s ă mergi dup ă doctor ca să
mi-l taie, acolo, pe iarb ă...? Zi, îţi aminteşti? Pân ă şi că
părintele Louis îmi ţinea capul în poal ă şi spunea: „Nu te
necăji, băiatul meu, tot o s ă ai succes la fete", zi...
El se ridica, se refugia într-unul din colţ urile patului, în timp
ce Lise cădea la loc, ghemuit ă în mijlocul aşternuturilor.
Incepea s ă se gândeasc ă serios la eventualitatea unei trans-
fuzii parţ iale sau totale de sânge normal, când atitudinea
Lisei se modific ă într-un mod şi mai radical. În ră stimp de
câteva zile, deveni taciturn ă, închis ă în sine. Când o
chestiona, femeia se mulţumea s ă surâd ă sau s ă schiţ eze
gesturi evazive. Într-o sear ă, nemairezistând, o înh ăţă de
umeri şi o zgâlţâi. Era o reacţie prosteasc ă , dar ajunsese la
capătul nervilor. Lise se zbătu, iar că maşa de noapte i se
sfâşie de la gât pân ă la talie, lăsând s ă apar ă pielea brăzdată de scarificaţii rituale prost cicatrizate. Abia se stăpâni s ă nu
scoat ă un urlet de groaz ă . Cu o mişcare a mâinii, îi smulse
ultimele zdrenţe de pe trup, nevenindu-i să-şi cread ă ochilor.
Spatele, şalele, fesele, partea interioar ă a coapselor,
perimetrul sânilor, TOT corpul îi dispărea sub tăieturi... Era o nebunie. Incapabil ă să-şi restructureze personalitatea,
se comporta acum ca unul dintre pensionarii taberei! Ce
amintiri o împinseser ă pe calea iniţierii tribale? La ce cunoş-
tinţe secrete îi permisese sângele s ă accead ă ? Il asalta un
torent de sentimente contradictorii, oroare, curiozitate,
35

dezgust, INVIDIE...
-De ce, url ă, de ce semnele astea? Stii ce vor s ă însemne
acum, TU o ştii!
Ii scăp ă din mâini făr ă o vorb ă. Georges se lăs ă s ă cad ă pe
un scaun, dintr-o dat ă foarte obosit. Exista o anume ironie în
a o vedea pe Lise, care ura atât de mult rezervaţ ia şi pe
ocupanţii acesteia, metamorfozându-se în „indigen ă ". Avu un
râs amar.
-Dar tu eşti LISE, îi striga el în urechi, LISE, Lise! Nu asculta
ce-ţi spun amintirile, fă-ţ i ordine în memorie, pentru
Dumnezeu!
Lise îi întoarse spatele şi fugi s ă se închid ă în baie. Georges
părăsi casa trântind uşa şi se plimb ă toat ă noaptea. Când
reveni, în zori, Lise se răsese în cap...
In zilele următoare, şi-a ars conştiincioas ă toate hainele, de
la cel mai neînsemnat ciorap, pân ă la cel mai mic chilot şi nu
mai stătea decât complet goal ă . Uneori, îl privea fix în ochi
un lung răstimp şi-şi mângâia umflă turile cicatricelor de pe
flancuri ca şi cum ar fi încercat să-l fac ă s ă înţeleag ă ceva.
Georges a încercat s ă se opun ă, făr ă prea mare convingere.
Ştia ce dorea. Se simţea bolnav de o gelozie intelectuală
care-l făcea s ă se ruşineze. Ce ştia? Ce o învăţ ase, deci
glasul sângelui? Cunoştea toate secretele rezervaţ iei, toate
misterele pe care le scormonea el de ani de zile...TOTUL.
Intr-o duminic ă diminea ţă, a condus-o în mijlocul corturilor
mari de piele alb ă care încercuiau tumul şi unde nici chiar el
însuşi nu pătrunsese vreodat ă. Lise rămase acolo un mo-
ment, nemişcat ă, goal ă şi cicatrizat ă ca toţi ceilalţi, după
care o văzu dând în lături faldurile pavilionului şi fă când un
pas înainte. Atunci, Georges se întoarse, cu dinţ ii strânşi.
Parc ă ar fi închis ochii în clipa când ea sărea de pe o falez ă...
Ulterior a regretat, bineînţ eles, dar era prea târziu. Prea
târziu. De-atunci Lise trăia în cort, în acel con de piele aspră
unde nimeni nu risca s ă intre vreodat ă, în fojgă iala de trupuri
a casei colective. Fusese primit ă? O masacraser ă ? Şi-o
făcuse vreun bărbat tovarăş ă de via ţă ? Avea copii? Georges
n-avea s ă afle niciodat ă. Nu ţinea s ă ştie. Intr-o zi avea s ă se
deştepte, era sigur, ca o amnezic ă regă sindu-şi memoria.
Efectul ultimelor globule odat ă disipat, avea să -şi recapete
36

cunoştinţa în înăbuşeala wigwam-ului, cu burta întins ă de
cea de-a şasea sau a şaptea sarcin ă. Urma să-şi amintească
totul. Dar n-aveau s-o lase s ă scape. Nu. Vor prefera să -i taie
limba şi mâinile pentru a nu le dezvălui secretele... Vor...
Ba nu, se ambala el. Probabil era fericit ă şi era foarte bine
aşa. Nu avea nici dreptul, nici dorinţ a de-a o smulge din
strania comunitate. Pentru ce s-o fac ă? Si ca s ă se ducă
unde?
Când îşi termina teza, avea s ă...
Ştia c ă, peste o săptămân ă, angoasa de-a vedea rezervaţ ia
închis ă de că tre municipalitate se va fi retras uşurel în tristul
magazin de accesorii unde i se acumulau terorile nocturne.
Frica de expulzare i se pră fuia pe un raft al creierului, între
eventualitatea unui conflict atomic şi teama de cancer,
ascensiunea şomajului şi proliferarea agresiunilor în metrou.
Din timp în timp, o simţea înălţându-se din uitare, ca o bulă
de gaz la suprafaţ a unei mlaştini. O scotea din sertarul
mintal ca pe o carte extras ă dintr-o bibliotec ă şi, pre ţ de-o
noapte, dou ă , îşi fabrica o insomnie clasa-ntâi, cu ochii
aţintiţi în tavan, derulându-şi pentru a suta oar ă în craniu
scenariul apocalipsei, schiţat de către fata de la primă rie.
Apoi angoasa adormea din nou, ucis ă de repetiţ ie, de
reluarea la infinit, iar Georges schimba accesoriul. O team ă o
alunga pe alta, niciodat ă nu ştiuse s ă trăiasc ă altfel. Era ca şi
cum ar fi subscris la un abonament perpetuu într-o oarecare
bibliotec ă a ororii, fiecare coşmar învechit, uzat, era înlocuit
de îndat ă cu o nou ă ipotez ă care-i înnoda stomacul timp de o
săptămân ă, dou ă. Pe vremea Lisei, îşi amintea c ă jonglase
îndelung cu trei sinopsisuri pe care le folosea alternativ în
nopţile când nu reuşea s ă adoarm ă: Lise însărcinat ă , Lise
înşelându-l, Lise părăsindu-l. De câte ori sărise dintr-o căsuţă în alta, pe acest eşichier al angoasei? De câte ori se trezise
la ora dou ă noaptea ca s ă fac ă un duş fierbinte şi s ă dea pe
gât un pahar de votc ă sau s ă alerge în jurul camerei cu
speranţa c ă va scăpa astfel de nervozitate?
Da, de câte ori?...
Se ridic ă, în mijlocul tratatelor de fiziologie îngrămă dite pe
jos, al planşelor anatomice ce-şi etalau geografiile musculare
în fascicule roşu deschis, oferind forfota multicolor ă a vaselor
37

de sânge ca nişte ramificaţii ale unor străzi şi străduţ e
nebuneşti, divizându-se la nesfârşit pe planul cută rui oraş
labirintic. Adun ă din trei mişcă ri un teanc de radiografii şi
încerc ă s ă ordoneze pachetul astfel format, bă tând succesiv
marginile pe placa mesei de disecţie ca un jucă tor care se
pregăteşte s ă împart ă cărţ ile unei ciudate partide de poker
medical. Praful îi însoţ ea fiecare gest, izbucnind în vârtejuri
scămoşate. În cele din urm ă, învins de oboseala, se lăs ă să
cad ă într-un fotoliu al biroului acoperit cu mucegai cenuşiu.
Cu cât trecea mai mult timp, cu atât avea senzaţia c ă se
apropia mai puţin de scopul ales: găsirea soluţ iei la toate
problemele pe care i le puneau locuitorii rezervaţ iei.
Construcţiile logice se amestecau, demonstraţ iile se
înglodau în empirismul cel mai derutant. Cu ocazia
accidentelor mortale, fusese nevoit s ă practice diverse
autopsii, iar ceea ce constatase punea acum la îndoial ă toate
teoremele fiziologiei clasice. Trupurile pe care le deschisese
cu scalpelul îl cufundaser ă în abisurile stupefacţ
iei şi ale
buimăcelii, dezvă luind amplasamente ale organelor complet
anormale: o inim ă în interiorul unui biceps, un creier în
sinuozităţile intestinale ale abdomenului. La un copil nă scut
mort, radiografiile prezentaser ă doi plămâni atrofiaţi, striviţ i
în interiorul cutiei craniene, şi un encefal gigantic umplând
cu circumvoluţiunile sale toat ă cavitatea toracic ă . De-acum,
devenea aproape imposibil s ă se mai intervin ă , medical
vorbind, făr ă o îndelung ă orientare prealabil ă , din moment
ce aceste trupuri în libertate nu mai catadicseau s ă se
conformeze regulilor comune admise. Fiecare pacient
devenea dintr-o mişcare un teritoriu necunoscut, un gigantic
semn de întrebare fiziologic. Ar fi trebuit s ă se întocmească
un atlas al tuturor acestor geografii anatomice, al acestui
ansamblu de localizări aberante,
un fel de hart ă pentru uzul
exploratorilor medicali rătăciţ i. Un tratat de chirurgie
recenzând diferitele cazuri de figuri posibile, informând c ă un
apendice se poate situa foarte bine în că uşul palmei drepte,
c ă un cap smuls nu implic ă neapă rat moartea pacientului
dac ă nu conţine decât câţiva metri de intestin subţire şi c ă o
intervenţ ie pe cord deschis se poate face la cincisprezece
centimetri sub ombilic... Da, ar fi trebuit s ă aib ă entuziasmul,
38

credinţa şi ştiinţ a primilor cartografi, pentru a se lansa în
aceast ă munc ă pe cât de titanic ă, pe-atât de inutil ă , de
vreme ce era menit ă s ă mucegăiasc ă pe rafturile unei oare-
care facultăţi, în cea mai total ă indiferen ţă , iar Georges se
simţ ea acum prea moleşit pentru a mai reaprinde ultimele
focuri ale pasiunii care înc ă mai ardeau înlăuntrul lui. Ştiinţ a
sa n-avea s ă fie transmis ă, nu urma s ă aib ă nici un discipol,
avea s ă moar ă , într-o zi, îndopat cu propriile lui descoperiri
sau, dimpotriv ă, s ă vad ă vârsta ştergându-i ştiinţ a
deopotriv ă cu memoria, umplându-i pereţ ii craniului cu
vânturile amneziei. Dar ce conta! N-avea importan ţă decât
cunoaşterea artizanal ă şi precar ă care-i permitea s ă se
întrebe, în momentul când proceda la amputarea unui deget
strivit, dac ă nu cumva acele falange adăposteau derivaţ ia
complet ilogic ă şi totuşi posibil de imaginat a aortei sau a
nervului optic al victimei. Astfel, legi noi şi nebuneşti
proclamau astăzi c ă puteai deveni orb rupându-ţ i o unghie,
mut scrântindu-ţi glezna şi surd dintr-o fractur ă de picior!
Georges se afund ă în scobitura fotoliului, ameţit de mirosul
de praf. Exagera, desigur, ridicând la rangul de generalitate
ceea ce nu constituia decât un mic numă r de cazuri
fenomenale, complet izolate în interiorul comunităţ ii, dar, la
urma urmei, cine putea fi sigur cu adevă rat? De altfel, era
mai bine ca asemenea revelaţii s ă fie ţ inute secrete.
Sănătatea sătenilor nu urma s ă aib ă de suferit; nu o dat ă , le
putuse verifica vitalitatea ieşit ă din comun şi încă -şi mai
amintea acea operaţie la plămân în timpul că reia
cicatrizarea extrem de rapid ă a ţ esuturilor închisese incizia
în mai puţin de trei minute, imobilizând într-o gang ă de
carne nou ă şi strălucitoare bisturiele înc ă înfipte în pleur ă !
Da, la anumiţi indivizi, cicatrizarea ţesuturilor semă na cu
cazul acelor ierburi din Amazonia care, abia tăiate, reînce-
peau deja s ă creasc ă, peste doar câteva ore fiind regă site la
lungimea iniţial ă...
Georges se ridic ă din fotoliu, se aşez ă pe jos şi se lăs ă pe
spate, culcându-se în mijlocul hârtiilor care formau o saltea
trosnitoare, rezemându-şi obrazul pe volumul legat în pânză
al unui tratat de microchirurgie cerebral ă. I-ar fi plăcut s ă se
acopere cu dosare, cu cărţi, cu reviste medicale, s ă se
39

ascund ă în mijlocul unui bârlog de hârtie velin ă tipărit ă, să
se ghemuiasc ă sub un tunel de teze, memorii, note de curs,
radiografii negre şi lucioase ca solzii unui peşte abisal. Ar fi
vrut s ă doarm ă. S ă doarm ă şi s ă uite. In aşa hal se ghiftuise
cu neuroleptice şi antidepresive, încât cea mai mic ă pauz ă ,
cea mai scurt ă oprire se preschimba imediat în somnolen ţă ,
făcând să -i defileze prin spirit valurile mereu mai grele ale
unui somn din ce în ce mai adânc. Se lăs ă s ă curg ă în
înghiţirea căscat ă a neantului, cedând ameţelii. Şi încet ă să
mai existe...
Afar ă, maşinile bălţ ate umpleau treptat tabla de dame a
parcării, vomându-şi şuvoiul de vizitatori cu pălării de pânz ă.
De la o or ă la alta, umbra turnului de cărămizi mă tura
rezervaţia cu degetul său rectiliniu, transformând tabăra într-
un gigantic cadran solar unde fiecare clădire marca o etapă
din lungul drum al zilei către noapte.
Julia avea să-şi destupe sticlele pân ă seara, pân ă în mo-
mentul când claxonul autobuzelor avea s ă pun ă capă t
ţăcănitului aparatelor...
Iar Suna avea s ă străbat ă strada principal ă de-a-ndaratelea,
spre marea încântare a turiştilor, provocând râsetele copiilor
care voiau să-i ating ă cicatricele sau craniul ovoidal „atât de
amuzant". I se cerea s ă pozeze în compania unei femei în
şort şi cămaş ă înflorat ă şi poate avea s-o fac ă făr ă a înţ elege
cu adevă rat de ce i se strecurau apoi câteva monede în
mân ă.
Da, avea s ă fie o zi frumoas ă, terminat ă în sticle goale şi
hârtii slinoase, când soarele va veni s ă moar ă într-o ultimă
vă paie peste panoul metalizat de la intrarea în sat, unde se
etala, cu litere mari roşii, anunţul: Rezervaţia natural ă Almoha. Vizite etnologice cu ghid
Acel panou, unde o inscripţie cu cret ă, adăugat ă de mâna lui
Georges, proclama ironic ă...
Hrănirea mutanţilor interzis ă!
40