alessandra stoicescu invitaţi - Camera Deputatilor

Daniel Barbu: Eu am o părere oarecum diferită de domnul preşedinte Năstase, cu
tot respectul pentru ştiinţa şi experienţa domniei sale. Eu nu cred că, în afara Franţei,
poate fi exportată situaţia de coabitare. Constituţia noastră seamănă foarte de departe şi
foarte formal cu cea franceză.
Adrian Năstase: Coabitarea în sensul de coexistenţă. Coabitarea este pasul
următor. Coexistenţa unor formule politice diferite duc, în final, la coabitare.
Daniel Barbu: Aşa cum citesc eu Constituţia României, preşedintele trebuie să
fie, după exemplul celui italian, sau al preşedintelui federal german, sau al Regelui
Spaniei, trebuie să fie supraparte. Constituţia îi dă clar atribuţii de mediator şi arbitru.
Sigur, lucrul ăsta nu a fost niciodată adevărat în politica românească. Şi domnul
preşedinte Iliescu a avut o atenţie specială pentru PDSR, PSD. Domnul preşedinte Emil
Constantinescu pentru CDR, nu este nici aici un excepţionalism românesc. Aţi evocat
cazul Poloniei, Finlandei. În Austria, multă vreme, aproape douăzeci de ani a existat
această ambiguitate, preşedintele este jucător sau doar mediator, aşa cum scrie
Constituţia. După vreo douăzeci de ani, preşedinţii austrieci au înţeles, deşi este ales ca şi
cel al României prin vot universal. Preşedinţii austrieci au înţeles ce trebuie să fie.
Trebuie să fie deasupra părţilor, absolut nepărtinitori în toate situaţiile. Deci coabitare, nu
ştiu de ce, domnul preşedinte Băsescu ar trebui să înţeleagă acest lucru. Eu, dincolo de
limbaj...
Adrian Năstase: Dar în ce chestiune nu suntem de acord?
Daniel Barbu: Eu nu cred în coabitare. Coabitarea este un termen românesc. Vă
spun de ce, pentru că în Franţa preşedintele are răspundere politică, în România nu are. În
Franţa, deşi preşedintele ales prin vot universal, Adunarea Naţională îl poate demite.
Majoritate specială fără recurs la popor.
Adrian Năstase: Eu mă refer la următorul lucru. Până acum, preşedintele a
beneficiat de o formulă guvernamentală de aceeaşi culoare. Acum este un Guvern de o
altă formulă, deci avem... de asta spuneam că este vorba de coexistenţă. Coexistă două
structuri politice, una care a pornit pe o anumită majoritate, alta care a venit pe o altă
majoritate. Coabitarea reprezintă un exerciţiu inteligent al coexistenţei. Poţi să fii vecin
cu cineva, poţi să te cerţi cu el sau poţi să ai anumită coabitare pentru că ai nişte interese
comune. Or, ceea ce sugeram eu şi încercam să sugerez, dincolo de formulele
constituţionale din Franţa sau din alte părţi, sigur că sunt diferenţe. Este tocmai această
încercare de a arăta fiecare ce are de făcut. Când este zăpadă mai mare, unul dă zăpada în
curte, altul la poartă, deci este o împărţire a activităţilor în această activitate de coabitare.
Eu cred că, până la urmă, dacă nu mergem pe formula republicii parlamentare în care să
avem automat un preşedinte care să fie de aceeaşi culoare cu majoritatea din Parlament,
atunci această variantă poate să mai apară. Trebuie să găsim eventual, şi aici sunt de
acord, cum s-a întâmplat în Lituania şi în Finlanda, s-au făcut nişte modificări
constituţionale. Noi când ne-am modificat Constituţia în 2003 am introdus un art. 148... a
Tratatului european şi a modificărilor respective. Nu am putut să avem în vedere şi o
astfel de situaţie şi nici nu putem să modificăm Constituţia în fiecare săptămână, în
funcţie de faptul că apar astfel de situaţii.
Alessandra Stoicescu: Preşedintele a făcut o declaraţie legată de cum respectă
Constituţia, cum ar vedea modificarea Constituţiei, certând din nou parlamentarii.
Traian Băsescu: Înţeleg că astăzi s-a adoptat o declaraţie în baza căruia să se
modifice Constituţia. Eu am aici o Constituţie a României pe care niciodată nu mi-am
5