lazarev-v4-privire-i..

Odată mergeam cu autocarul care circulă pe traseul New
York - Atlantic City. Toţi pasagerii erau pensionari. Autocarul
soseşte în Atlantic City seara şi pleacă dis-de-dimineaţă.
Drumul ţine vreo trei ore. La întoarcere, pasagerii au făcut
schimb de impresii şi s-a dovedit că cea mai mare pierdere a
fost cam de 40-50 de dolari. îmi amintesc cum m-am dus
prima oară la Atlantic City: banii pe care îi câştigasem dând
consultaţii pacienţilor îmi ajungeau pentru bilete, casă şi masă
şi chiar pentru odihnă, din când în când.
- Vrei să te relaxezi complet, să mergi la cazinou pe toată
noaptea? - m-a întrebat cunoscuta care mă invitase la New
York.
— Fireşte - am răspuns eu.
— La New York, jocurile de noroc sunt interzise, să mergem
la Atlantic City, cale de două ore şi jumătate de mers cu
maşina.
Şi iată-ne gonind spre sud, la douăsprezece noaptea.
Drumul seamănă cu pista de decolare a unui aerodrom. Fiecare
bandă de circulaţie este marcată cu pătrăţele metalice, înalte de
un centimetru, la vreo doi metri unul de altul. în întuneric,
laturile pătratelor se transformă în nesfârşite linii întrerupte de-a
lungul drumului. Pe câţiva kilometri înainte se întind parcă
ghirlande de luminiţe. La un metru de marginea drumului,
asfaltul aduce cu o scândură de spălat şi, dacă adoarme Ia
volan. Ia trecerea pe altă bandă, şoferul va auzi deja un ciocănit
caracteristic, iar, atunci când va ieşi pe fâşia cu nervuri de
la marginea drumului, zgomotul va fi ca cel produs de un băţ
apăsat cu putere pe suprafaţa unei scânduri de spălat. Afară de
aceasta, de ambele părţi ale şoselei se perindă borne cu dungi
79